Norii negri deasupra satului s-au oprit
Să stingă durerile pământului obosit,
Toate pânzele de apă în pământ au intrat,
Sătenii privesc cerul mulțumind ne-ncetat.

Repede toate grădinile s-au trezit:
Ceapa a crescut, morcovii au răsărit,
Usturoiul demult timp a mustăcit,
Lacrimile viei peste tot s-au prelungit.

Erau nori dătători de ploaie roditoare
Care m-au făcut să-mi ridic privirea spre soare,
Unde am văzut o mulțime de păsărele
Zburând într-o veselie uimitoare.

Erau rândunelele cu ciocul plin, zburând
Cu un pai sau cu un grăunte de pământ,
Să repare cuibul în urmă lăsat
Astă-toamnă când, de frig, repede au plecat.

Ah! câtă jertfă și cât efort necesitând
Să zidească din boabe negre de pământ,
Cu fire de iarbă bine legate
Un veritabil cuib pentru eternitate.

Toamna, târziu, le văd departe în zare
Călătorind peste ocean și peste mare,
Le-aș mai opri în satul meu, dar nu știu cum,
Îmi e tare dor de ele încă de pe acum.