Hai vino, femeie !

Ca un izvor alergând plânge noaptea pe stradă
Se rotește și valea largă în amurg
Eu respir prin secunda timpului care bate
Și deschid fereastra cerului când plâng .
Ce multă liniște în pumni de vis încape
Numai clopotul se zbate în lanțuri răstignit
Eu îmbrac munții cu lacrimi crăpate
Întorc zăpada să ningă în cer de vis.
Blestemând, astăzi tai mărul lui Adam
Vreau poarta cerului să se deschidă prin mine
Precum zborul se deschide între aripi vii
Mâine o să vând pământul cu tot cu poartă
Din țigla casei o să fac statui
Numai amurgul o să-l car într-o găleată.
Hai, vino și tu femeie, de ce nu vii ?