Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), August 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Hilişeu Crişan, comună botoşăneană, cu biserică jumătate ortodoxă, jumătate catolică, vor fi ştiut Papa Francisc şi Patriarhul Daniel de ea?

Primit pentru publicare: 18 Aug. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 18 Aug. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Comuna Hilişeu Crişan, situată în nordul României, formată din satele Hilişeu-Horia, centrul administrativ, Corjăuţi, Hilişeu-Cloşca, Hilişeu-Crişan, satul cu povestea, care putea să-i aducă până la el pe cei doi mari Ierarhi, şi Iezer, are o biserică, bijuterie prin arhitectura, istoricul, arta, dar şi pentru faptul că de mulţi-mulţi ani, este lăsată în părăsire nu de enoriaşi, ci de autorităţi. Dacă nu ar fi aşa, precis, la vizita celor doi Papă, unul, măcar, ar fi vizitat-o, mai ales că oamenii locului sperau că de acolo putea să le vină un ban pentru câte lucrări se cer ca bijuteria să nu-şi piardă de tot strălucirea.  

Biserica în cauză este veche, veche de peste 200 de ani, este rodul iniţiativei unui boier tânăr, ros de iubire, iubire faţă de Dumnezeu, de pământul localităţii, de fata pe care o întâlnise. Există chiar şi legende cu trăirea acestor sentimente.

“La 56 de kilometri de municipiul Botoşani, traversând ţinutul Dorohoiului, 

aproape  de ultima graniţă a Uniunii Europene, în nordul extrem al României, lângă vestiţii Codrii ai Herţei, se află un sat numit Hilişeu Crişan”, au reţinut jurnaliştii care spun că satul în aparenţă pare  sărac, „tipic nordului uitat al României, un cătun aproape de graniţa cu Ucraina, unde în afară de animalelele din gospodării şi casele joase, făcute din chirpici”, nu prea ai ce vedea, în afară că, pe partea stângă a drumului, cum mergi dinspre Dorohoi către Hilişeu Horia, este un monument amplasat chiar la marginea şoselei. Iar sus, sus pe  deal, sositul zăreşte „un monument uluitor prin frumuseţea sa: o veche biserică ortodoxă din lemn, frumos decorată, înlănţuită de un zid cu sfinţi şi o clopotniţă ce aduce aminte de mănăstirile catolice ale benedictinilor”.

 Propriu-zis, pe deal se vede o biserică unicat, cum nu-i în lume…”Este o biserică jumătate catolică, jumătate ortodoxă  care de la Schisma din 1054 uneşte în acelaşi trup catolicismul cu ortodoxia”, se mândresc localnicii.

Când ajungi la ea, prima data te întâmpină masiva clopotniţă a lăcaşului de cult, construită din cărămidă, pe bază de piatră. Zidurile bisericii, ca şi clopotniţa dau incintei aspectul de mânăstire apuseană, adică eşti în faţa a ceva măreţ pe zid se află 13 statui care reprezintă pe 12 apostoli alături de Iisus Hristos. Trecând de poartă  ajungi în faţa unei biserici ortodoxe construite din lemn, care, spun ştiutorii, este de fapt inima acestui complex bisericesc. Ridicată din bârne groase de stejar, peste care lemnul a fost decorat cu grijă, este acoperită cu draniţă şi are un frumos pridvor făcut ”din bardă”, după model ucrainian. Pridvorul este străjuit de un balaur, cu două capete, de cinci rozete, simboluri misterioase, a căror însemnătate sau înţeles nu a fost descifrat până  astăzi 

“Interiorul bisericii din lemn este un adevărat model al măiestriei artei lemnului,  catapeteasma din lemn de tei, care este luminată cu puţinătatea luminii lăsată să pătrundă,atât cât trebuie,  prin ferestrele înguste. Este lucrată cu foiţă de aur şi este formată din şapte rânduri de icoane în coloane cilindrice, cu sculpturi vegetale, ramuri, frunze şi fructe poleite cu aur.”, spun care cunosc.

  În   interior se află un jilţ boieresc din lemn masiv, împodobit cu icoane şi simboluri ciudate, alături de un amvon sculptat cu măiestrie în lemn, protejat de un uriaş vultur sculptat. 

”Este o îmbinare uluitoare de stiluri”.

Istoricii spun că aceste locuri au aparţinut unei familii Curt, mari proprietari de pământ, că centrul proprietăţii a fost tocmai aici

”Pe vremea boierilor satul se chema  Curt. Boierul avea casa lui mare. Era bine”, spune bunicul unuia întâlnit  pe drum. „Era grâu mult, grâu roşu”, spune un altul, „şi satele astea erau bogate. Şi boierii erau foarte bogaţi. În 1802, Vasile Curt, boierul, a  ridicat pentru oamenii din sat această biserică din lemn cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”.

„Boierul Curt a făcut mai mult pentru el această biserică, care,spune Pisania de deasupra uşii bisericii a fost terminată pe 21 mai 1802. Se spune că biserica a fost ridicată pe ruinele unui schit de călugăriţe, de la care a rămas numele pădurii, ”Călugăriţa”, care înconjoară biserica. 

            În anul 1832, Alecu Curt, fiul, a îmbogăţit  biserica ortodoxă de lemn din satul boierului Curt, şi  cu o fastuoasă clopotniţă catolică, cu un zid de aceeaşi factură  şi 13 statui baroce. 

            Legenda locului spune că boierul Alecu Curt a făcut toate acestea din iubire, iubire  pentru o femeie, pentru tânăra lui soţie, Ana Berneasca de fată, bistriţeană de origine  şi catolică, el ortodox. Biserica este un simbol care arătă că iubirea uneşte până şi religiile, iar fizic constă în aceea că în curtea bisericii se află şi mormintele celor doi soţi

Deşi este un monument arhitectonic unic în Europa, fiind şi singura biserică în care se intră prin clopotniţă, biserica familiei Curt, a fost lăsată în paragină de comunişti. De comunişti, dar nici  după 1990, autorităţile centrale, ca şi cele locale nu s-au sinchisit să o ajute, să devină ce şi cum trebuie.”Nici măcar să o promoveze”, spun cu durere nu numai locuitorii comunei, ci şi turiştii care ajung la Hilişeu-.Crişan…

Pentru conformitate, Ion N. Oprea, primit pe reţeaua ing.George Mandicescu, Ploieşti, prof. Ana Dumitrescu, Iaşi, 18 august 2019.