infinit în nemărginire de tezaur

stelele nerăsărite se reflectă sublim
pe apele nerăscolite de furtuni acum
se cufundă neconfundate în bolta cerului
pentru a răsări din nou în lacul albastrului
infinit

în sufletul meu liniștită strălucirea le-apare
când tac adâncit intr-o neagitată mare…
spirale de sori și stele aleargă-n gândurile mele
ca să-mi amintesc că nu eu le-am aprins pe ele
în nemărginire

când nenăscuții noi vom pâlpâi la fel de tare
în unduirea neînceputului și nesfârșitului cer
ele se vor fi transformat de mult în stropi de aur
pur ca raze de lumină diafană din străluciri
de tezaur