Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 10 (130), Octombrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
Primit pentru publicare: 30 Sept. 2019
Autor: Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
Publicat: 01 Oct. 2019
Editor: Ion ISTRATE
© Nicolae Vălăreanu Sârbu, © Revista Luceafărul
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com sau editura[at]agata.ro
s-au scris cuvintele și cerneala s-a uscat
foile de hârtie au ațipit pe birou
mi-au rămas gândurile de veghe-n somn
între mine și vis e o legătură de spirit
te-ai îndepărtat și dimineața m-a trezit
roua zorilor aduce un miros proaspăt
o să-ți aduci aminte de izvoarele cu ochi plutitori
unde se scaldă lumina vie
fără să te întorci la matcă
sufletul tău poartă căldura de acasă
și tânjește la lucruri sfinte
n-o să înțeleg niciodată
ruperea de întreg
de ce drumurile mele iubesc pietrele
și picioarele nu
se lovesc de ele și totuși merg mai departe
nimic nu mă îndeamnă la zbor
înainte de a căpăta aripi care nu se frâng
întinderea este nemărginită și n-o pot cuprinde
încerc alte mijloace
care-mi așează pe umeri simbolul păsării
pe care-l visează orice muritor
care nu se lasă prostit de niciun zvon
și pășește pe urmele înaintașilor săi
și schimbă viața
dragostea se închide-n inimă și pleacă
odată cu sângele-n trup
deseori ceața se ridică
dar singurătatea rămâne
și devine ucigașă
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania