Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 1 (121), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

ROMÂNIA, PRIMUL RĂZBOI MONDIAL ŞI DEZASTRUL LICEULUI LAURIAN DIN BOTOŞANI

Primit pentru publicare: 07 Ian. 2019
Autor: Alexandru HRISCU, Cluj – Napoca
Publicat: 30 Ian. 2019
© Alexandru Hriscu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

V.

Din câte ne dezvăluie sursele istorice primare ale Liceului, adică Anuarul în acest caz, anul 1913 cheamă la mobilizarea de război 7 profesori din cei 16, în această perioadă clădirea Liceului fiind folosită la ,,adăpostirea copiilor tuturor celor mobilizați din orașul Botoșani.”.[1] Contextul istoric nefavorabil din cauza neînțelegerilor teritoriale și politico-istorice ale marilor puteri ale Europei, culminând cu asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand de către studentul sârb Gavrilo Princip, acțiune cunoscută sub numele de “Atentatul de la Sarajevo”, va avea să arunce în aer butoiul cu pulbere al acestor neînțelegeri.

Dacă totuși Regatul României se afla în iminența intrării în cea dintâi conflagrație mondială, cursurile Liceului ,,Laurian” se desfășurau normal între anii 1913 și 1914[2], ba chiar localul a fost îmbunătățit pe parcursul anului 1914 de Ministerul de Război, introducându-se apă potabilă prin conducte și fixându-se țevi pentru băi la subsolul clădirii.[3] În plus, Ministerul Instrucțiunii a dat fonduri pentru construirea a trei locașuri ,,pentru îngrijitorii localului, însă acestea au fost sortite eșecului din cauza faptului că era umezeală foarte mare, fiind și la subsolul localului, declarându-se ulterior de nelocuit.”.[4]

Anul 1914 aduce profesorii suplinitori rămași la vatră, în locul celor mobilizați, iar plecarea lor pe front este amânată de poziția de neutralitate a Regatului Român promulgată de Consiliul de Coroană, în urma întrevederii de la Sinaia din 3 august 1914, la care au participat regele Carol I, prințul Ferdinand, dar și reprezentanții partidelor politice și ai guvernului.

Un rol important a avut în acei ani activitatea tipografiei ,,B. Saidman” înfiinţată în orașul Botoșani din anul 1906, care a tipărit și legat Anuarule Liceului[5], dar și volume importante pentru Liceu, precum lucrări de marcă pentru oraș, ca „Botoșanii în 1932” a lui Vladimir Șardin sau ,,Amintiri din viața de școlari” a Asociației Foștilor Elevi ai Liceului Laurian din 1923. Anuarul Liceului Laurian  aflat la primul său număr, a făcut publică lista profesorilor care erau la catedră în acest an tumultos 1914-1915, la pagina 1, fiind prezentaţi un număr de 21 de profesori printre care și camaradul de încredere al Liceului, profesorul Nicolae Răutu.[6]

Anul școlar 1915-1916 s-a desfășurat cu mai eforturi din partea directorului de atunci, profesorul Iosif Vasilescu (care preda latina și filosofia), deoarece au fost mobilizați la arme profesorul de matematică, de latină și geografie, istorie și filosofie: Constantin Tufescu, Constantin Ștefănescu și Petre Irimescu.[7] Sursele istorice precizează că s-au găsit profesori suplinitori la toate materiile de studiu inafara matematicii care nu s-a mai predat aproape un trimestru.

Este notat că, printre elevii cu rezultate foarte bune la învățătură, care au terminat cursul superior în anul școlar 1915-1916, se găsește și avocatul Eugen Neculau, întemeietorul Universității Populare din satul Ungureni (prima societate din județul Botoșani a cărui scop era să alfabetizeze și să cultive țăranii prin căminele culturale, iar biblioteca acesteia avea să ajungă la câteva mii de volume în anii 30’). Acest elev a lăsat memoriile dumnealui din timpul Războiului de Reîntregire, la Liceul ,,Laurian” prin intermediul unei publicații a Asociației foștilor elevi ai Liceului, fără de care acest capitol ar fi fost lipsit de amănunte importante.

Anul școlar 1916-1917 este marcat de intrarea Regatului României în prima conflagrație mondială, când, în data de 14 august 1916, România declara război Austro-Ungariei, urmând ca la 16 august trupele române să treacă Carpații spre Transilvania. Totalitatea acțiunilor militare declanșate în sudul României prin ofensivele germano-bulgaro-turce, urmate de dezastrul de la Flămânda și Turtucaia, dar și din vestul României de către forțele austro-ungare, au determinat ca populația și autoritățile statale a se retrage în Moldova, Casa Regală a României și Guvernul retrăgându-se la Iași. Astfel, multe sedii de școli și licee s-au transformat în spitale civile sau militare, clădirea Liceului ,,Laurian” devenind, de asemenea, Spitalul de Război numărul 280.[8]

Cu clădirea concesionată de stat pe perioadă de război servind ca spital, Liceul a trebuit să-și desfășoare activitatea în Școala Primară de Băieți numărul 2, și Școala Primară numărul 2 de Fete, deoarece celelalte școli destinate liceului au fost transformate și ele în spitale, și anume Școala de Fete numărul 4, și Școala Medie.[9]

Trebuie amintit că mobilierul din incinta Liceului a fost evacuat la vecinii de la casele din zonă, directoratul plătind acest serviciu, însă, fiind necorespunzător adăpostite acestea au început să se degradeze.[10] Profesorii rămaţi la vatră nu au scăpat de ,,mobilizarea armatei” astfel, unora li s-a cerut să cenzureze scrisorile venite de pe front pentru armată, iar altora puși la dispoziția serviciului sanitar al orașului, să înregistreze răniții de pe paturile spitalelor din oraș.[11]

Liceul, cu toate greutățile iernii grele de pe timpul războiului, a continuat să funcționeze în clădirea Școlii de Fete numărul 2 din data de 24 noiembrie 1916 până la data de 16 februarie 1917, când prin ordinul cu numărul 3952 semnat de Comitetul Regional, s-a adus la cunoștința directoratului ca Liceul să fie închis din cauza împrăștierii molimelor în oraș, pentru a feri elevii și de această catastrofă.[12]

Iată totuși că în atâția ani de activitate, pentru prima dată în istoria lui Liceul este închis ca măsură necesară și preventivă, însă elevii vor fi chemați pe rând în casa directorului pentru a fi îndrumaţi la învățătură.[13] Liceul va fi menţinut închis până la sfârșitul anului 1917, iar numărul elevilor va scădea drastic, de la 456 de elevi, în anul școlar 1915-1916, la 189, în iunie 1917 la examenul de final de an.

Evenimentele din perioada 1916-1919 sunt relatate pe larg în Anuarul Liceului pe 1921-1922.[14] Anul școlar 1917-1918 a fost cel mai negru deoarece a dus o mare lipsă de angajați, dar mai ales și de local din cauza războiului în desfăşurare. Directorul de atunci, profesorul Iosif Vasilescu, și-a dat toată silința pentru ca anul școlar să se desfășoare în parametri cât de cât normali, astfel prin ordinul 35802/1917 se hotăra ca înscrierile pentru ciclul liceal să se desfășoare între 1 și 10 octombrie, iar în data de 16 octombrie să se înceapă cursurile.[15]

Localul Liceului a fost dat încă din vacanța de vară spre folosința subzistenței Armatei a IX-a Ruse din data de 10 august, cu numele Spitalul 280 ,,Liceul Laurian”.[16] Însă situația nu era singulară în orașul Botoșani, dintr-o mărturie a unui fost elev al Liceului, C. S. Antonescu, ne dăm seama de următoarele: ,,rând pe rând toate clădirile mari din Botoșani, școlile în special, au fost transformate și puse în stare de a primi sute din cei care erau așteptați.”[17]

Astfel putem contura o imagine de ansamblu a Botoșanilor din acei ani grei de război, dar și prin prezența Armatei Ruse în oraș, aliații noștri la acea dată, care au provocat distrugeri destul de însemnate orașului care i-a găzduit în acea perioadă, după plecarea lor făcându-se chiar un bilanț al distrugerilor.[18] Iată câteva din declarațiile martorilor, prezenți la starea de spirit a orașului din acei ani, cu informații referitoare la palatul Liceului.

După cum urmează, Eugen Neculau, proaspăt absolvent al ciclului Liceal din cadrul Laurianului nota: ,,«Liceul Laurian» și-a cedat clădirea pentru spital. Întamplarea a făcut ca , oferindu-mi serviciile Crucei roșii, să fiu chiar în administrația «Spitalului 280 Liceul Laurian». Am văzut în sălile, în care timp de opt ani trăisem neuitatele clipe de elev, paturi nenumărate, unul lângă altul, luând locul pupitrelor, adăpostind suferința glorioasă a celor ce fără șovăire căzuseră răniți, luptând pentru România mare. Am dus atâția morți la groapă…”[19], dar și elevul mai sus menționat, C. S. Antonescu continuă firul povestirii despre aceste evenimente: ,,Eram în pragul cursului superior al Liceului, când a intrat și țara noastră în marele războiu. După plecarea pe front a celor chemați la datorie, după clipele înălțătoare a celor dintâi victorii, au început în țară pregătiri febrile pentru organizarea spitalelor. Toată lumea ce rămăsese la vetre și putea munci cu dragoste pentru buna lor rânduială, era la lucru. Rând pe rând, toate clădirile din Botoșani, școlile în special, au fost transformate și puse în stare de a primi sute din cei ce erau așteptați…”[20]

Spre sfârșitul anului 1917, Liceul a funcționat cu mari greutăți în ,,trei camere improprii în Strada Cerbului din care 2 în magazinul de coloniale «Bunea», rămânâd în «casele Silberman» numai cancelaria.”[21], după încercarea de a se muta la 2 octombrie într-o casă cu patru camere, pe nume ,,casele Silberman”, unde erau deja instalate elemente din armata rusă, iar la încercarea de a se instala materialele necesare desfășurării cursurilor, soldații ruși s-au purtat necuviincios cu cadrele didactice și elevii, iar „pe ferestre au fost aruncate în stradă dela etaj pupitrele liceului.”.[22] În acea perioadă câțiva elevi au căzut pradă bolilor aduse de război, dar și unul dintre profesorii Liceului- maestrul de muzică ce avea îndatorirea și de supraveghetor de ordine și era însărcinat și cu serviciul sanitar al Liceului.[23]

Note:
[1] Ibidem.
[2] Ibidem, p. 75.
[3] Anuarul op.cit., 1921-22,  p. 32.
[4] Ibidem.
[5] Din 1928 în special.
[6] După Anexa 5 din Mihai Ioan, et. al., op. cit.,  p. 294.
[7] Anuarul op.cit., 1915-16, p. 1 apud Mihai Ioan, et.al., op. cit., p. 77.
[8] Idem, 1921-22, p. 33.
[9] Ibidem.
[10] Ibidem, p. 34.
[11] Ibidem, p .33.
[12] Ibidem, p. 34.
[13] Ibidem.
[14] Vezi paginile Anuarului Liceului Laurian din Botoșani pe anii 1921-22, pp. 35-42
[15] Ibidem, p. 35.
[16] Eugen Neculau în Asociația Foștilor Elevi ai Liceului Laurian din Botoșani, Amintiri din viața de școlari, , Tipografia B. Saidman, Botoșani, 1923, p. 177 apud Mihai Ioan, et. al., op. cit.,  p. 79.
[17]C. S. Antonescu în Ibidem.., p. 183.
[18] Vezi Ștefan Ciubotaru, op. cit.,  p. 39-40.
[19] Eugen Neculau în Asociația Foștilor Elevi ai Liceului Laurian din Botoșani, op. cit., p. 177.
[20] C. S. Antonescu în Ibidem.., p. 183.
[21] Anuarul op.cit., 1921-22, p. 35.
[22] Ibidem.
[23] Ibidem, p. 36.