Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Istoria bibliotecilor Liceului ,,Laurian” din Botoşani 1859 – 1932: VI. 2. Constituirea de către elevi a Bibliotecii „Avântul”;  VI.3. Palatul liceului refăcut. Un nou internat pentru elevi; VI. 4. Continuitatea refacerii zestrei Liceului ,,Laurian”

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 2 (122), februarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

VI. 2. Constituirea de către elevi a Bibliotecii „Avântul”

Primit pentru publicare: 07 Ian. 2019
Autor: Alexandru HRISCU, Cluj – Napoca
Publicat: 01 Febr. 2019
© Alexandru Hriscu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate
[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

 

VI. 2. Constituirea de către elevi a Bibliotecii „Avântul”

Despre a doua bibliotecă nou înființată de elevii Liceului Laurian, cu numele ,,Avântul nu avem foarte multe izvoare istorice, doar un articol, dar de o importanță foarte mare, scris chiar de directorul Liceului la acea data, profesorul I. V. Luca, în periodicul local “Revista Moldovei” care specifica: ,,Biblioteca populară «Avântul», înființată la 18 Iulie 1919 de cătră un alt grup de elevi ai liceului prin inițiativa a unui fost elev, Enescu, astăzi bolnav, la imposibilitatea să se miște din loc și fără nici un izvor de trai la căsuța sa din str. Vila Boian, a destinat o cameră mică pentru această bibliotecă și care azi plătește o mică chirie. Dintr-un mic raft de cărți donate de întemeetori, azi s-a ajuns la 4.200 cărți, citite de elevii și elevele școalelor secundare și normale. Elevele școalei particulare profesionale «Societatea Doamnelor» folosesc mult această bibliotecă. Mulți muncitori manuali din partea locului cer și li se împrumută cărți bune pentru educația național-cetățenească. Aceleași izvoare de alimtare ca și bibl. Eminescu, înfrățindu-se amândouă la serbări, atât la câștig cât și la pagubă. La ambele biblioteci, îi vezi pe elevi la treabă, cu aer de răspundere multă; unii secretari, alții casieri, custode;…”[1].

Autorul mai relatează și informații despre elevii pasionați de lectură: ,,O autoeducație serioasă și solidă primesc elevii aci, căci ambele biblioteci n-au cărți inveninat, ci de înviorat sufletele pe tărâmul național, care îndeamnă la lupta demnă. […] Până și micuții școalelor primare își fac acum biblioteci potrivite minții lor și a atâtor nevoeși. Așa, la școala primară «Marchian», ei au înjghebat la scurt timp o bibliotecă de vre-o două mii de cărți. Început bun. Ușor se va înfripa în jurul ei o casă de citire pentru mărginași. Pare că școala nu le-ar fi deajuns și deaceea astăzi numărul cititorilor școlari în biblioteci a crescut considerabil…[2]

În anul 1921 Comitetului Școlar al Liceului ia noi măsuri precum:
,, – la 7 mai 1921, a fost deschiderea ofertelor pentru licitația reconstruirii localului Liceului;
 – la 10 mai 1921, prezentându-se un memoriu alcătuit de către: inginer I. Tudor și M. Zorio ca studiu asupra ofertelor prezentate, lucrările au fost adjudecate de Societatea de Construcțiuni și Lucrări Subterane C. G. L. din Cernăuți;
 – la 10 iulie, comitetul, considerând că populația școlară este mai mare iar localul vechi este insuficient a hotărât mărirea localului cu înca un etaj după un plan indicat de la minister;
– la 24 septembrie 1921 s-a hotărât înființarea claselor I-IV extra bugetate în localul «Hillel-Kahane» din strada Griviței, pus la dispoziție de comunitatea israelită cu condiția de a-l repara;
– la 7 și 9 martie s-a discutat despre problema mobilierului, care se dorea a fi nou și după toate cerințele pedagogice;
– la 27 iulie s-a organizat conducerea internatului, delegându-se un consiliu de administrație compus din: I. V. Luca, directorul Liceului, profesorul Constantin Ștefănescu, care a contribuit mult prin munca sa stăruitoare la înființarea internatului precum și membrii comitetului școlar: Dr. N. Șmelț, colonelul Petre Anastasiu, N. Blebea, profesor. S-a hotărât cumpărarea la licitație, a porțiunii de teren, proprietatea comunei aflată în colțul dinspre strada Cuza Vodă etc.”[3]

Din realizările Comitetului Școlar al Liceului, se poate observa că s-au dorit a se derula pe termen lung, iar problema găzduirii fiilor de țărani la Liceu a fost soluționată prin construirea unui local pentru internatul Liceului. Aceste măsuri s-au dovedit foarte bune pentru Liceul, numărul elevilor înscriși crescând covârșitor în urma construirii acestuia, dar și în urma terminării procesului de reconstrucție al palatului.[4]
Pentru repararea și reclădirea palatului Liceului, Comitetul Școlar în cauză a solicitat concursul Societății de Construcții și Lucrări Subterane C. G. L. Cernăuți prin licitație publică[5], iar cu această ocazie a fost revizuit proiectul inițial al construcției terminată în 1885, făcând palatul de două ori mai mare ca monumentalitate şi adăugându-i-se încă un etaj, pentru a stinge nemulțumirile anterioare din cauza lipsei spațiului pentru elevi.[6]
Această lucrare a Comitetului Școlar a costat suma de 20.000.000 de lei la acea vreme, iar supervizorii acestei lucrări noi au fost: ,,Sub conducerea comitetului școlar al Liceului ajutat de Ministerul Instrucțiunii, de comitetul de inițiativă pentru reclădirea localului liceului, de profesorii liceului în frunte cu regretatul N. V. Ionescu, de câțiva foști elevi ai liceului, de prefectura județului, prin câțiva d-ni prefecți cu atenție pentru școală, de primăria comunei Botoșani prin câțiva d-ni orimari conștienți de însemnătatea culturei, de cetățenii orașului și în special de părinții elevilor, de elevii liceului prin serbări date de ei sub conducerea d-lui prof. Mihai Gr. Poslușnicu, de câteva persoane, cari n-au avut altă legătură cu liceul nostru de cât jalea ruinii, care cerea refacerea și conștiința împăcată a omului luminat că ca contribuit cu obolul și munca la întărirea culturei.”[7]
Noua clădire a liceului, cu mult mai încăpătoare față de cealaltă oferă bibliotecii o cameră proprie pe o suprafață de 64 m pătrați, în care s-au aşezat dulapuri destinate să înmagazineze circa peste 20.000 de volume pentru cititori.
Reclădirea palatului Liceului s-a putut realiza în urma spiritului comunitar de solidaritate deosebită pe care l-au avut foștii elevi (adunați sub proaspăta Asociație a foștilor elevi ai Liceului Laurian din Botoșani), autoritățile locale și chiar simplii botoșăneni, autorii notând în Monografia Liceului din 1999 la pagina 89 următoarele: ,,Solidaritatea botoșănenilor a contribuit practic la refacerea zestrei Liceului într-un interval cronologic deosebit de scurt. Putem afirma, fără a greși, că Liceul «Laurian» devenise o chestiune de orgoliu și patriotism local. Ce ar putea fi mai sugestiv decât exemplul lui Arnold Aronovici, care după treizeci de ani petrecuți departe de casă, nu-și uită locurile dragi. Atunci când școala a avut nevoie, solidaritatea celor care țineau la ea a fost exemplară.”[8]. Liceul a avut un mare noroc de oameni cu un spirit civic extraordinar, ce mână de la mână și ban de la ban s-au angrenat a-i reface zestrea în așa timp scurt.

 VI.3. Palatul liceului refăcut. Un nou internat pentru elevi

După perioada istovitoare marcată de reclădirea vechiului palat și construirea unui internat pentru elevii ce nu locuiau în oraș, grație Comitetului Școlar pentru refacere, în anul școlar 1922-1923, palatul a fost dat spre folosire profesorilor și elevilor, împreună cu internatul.[9]
Bucuria colectivul Liceului a fost covârşitoare la  inaugurarea acestei clădiri, de mare folos în desfășurarea activităților școlare și la cel mai înalt nivel de educație, Liceul din Botoșani, cum era numit în trecut, strângând sub cupola lui atâtea generații și oameni de calitate, indiferent de ce etnie sau religie, român ori armean, ortodox sau mozaic, care au căutat până la acea dată, a-l face liceul cel mai emerit și de tradiție din orașul Botoșani.
În acel an, în reclăditul palat (Anexa 11), îmbogăţit cu încă un etaj şi alte săli spaţioase, cursurile au început pe data de 15 octombrie, cu aprobarea Ministerului Instrucțiunii din cauza întârzierii pe fondul neterminării lucrării de renovare a palatului, iar pe data de 18 octombrie a fost sfințit localul împreună cu cel al internatului (Anexa 12). Pe lângă discursul preotului Chr. Deliu ce a și oficiat slujba de sfințire a localurilor, directorul de atunci, profesorul de geografie I. V. Luca, una dintre cea mai ilustre conduceri din toată istoria liceului, a propus ca elevii să practice ,,dacă împrejurările vor fi prielnice[10] și legătoria de carte, pe lângă pomicultura, muzica instrumentală, etc.
Se vede clar din cercetarea de faţă și din Anuare, că elevii dimpreună cu cercul profesoral ai Liceului Laurian au avut și șezătorile de lectură ca pe o practică educativă ce căutau să dezvolte gusturile și cultura generală viitorilor absolvenți, și că elevii au fost atât de bine stimulați într-ale lecturii încât și-au constituit un cerc de lectură prin Societatea ,,M. Eminescu” și două biblioteci: ,,Mihai Eminescu” (1904, 1919) și ,,Avântul” (1919).
Internatul a început a funcționa de la 1 octombrie 1922, înscrierile făcându-se mai devreme, având un număr de 80 de locuri disponibile pentru cazare, taxa anuală reprezentând suma de 5.000 de lei, ce putea fi plătită în două rate egale, elevul cazat primind pe durata șederii mâncare, încălzire, baie, spălător de rufe, medic, etc.[11]
Desigur, regulile şcolare precum şi programul de activitate zilnică a elevilor sunt notate la pagina 103 din Anuarul Liceului pe 1921-1922, pe aceeaşi pagina amintindu-se despre evenimentul trist din Liceu, trecerea în neființă a îndrăgitului profesor de latină Neculai V. Ionescu, fost director, casierul Comitetului Școlar căruia i s-a încredințat sarcina de a reface palatul și zestrea Liceului. Acest om de mare valoare a Liceului, a donat instituției iubite o sumă modestă de 1.400 de lei, care provenea din onorariul refuzat de doctorii E. Tauber și N. Șmelț, plus procentele adăugate în acești ani.[12]
După terminarea lucrărilor de reclădire, trebuie să menționăm că palatul Liceului conținea: ,,1. Subsolul cu 18 încăperi și o sală de unire; (un hol); 2. (Parterul) cu 19 încăperi și o sală de unire (holul); 3. Etajul I are 12 încăperi și o sală de unire (holul); 4. Etajul II cu 3 încăperi și holul. La acestea se adaugă și sala de gimnastică. În total localul avea 63 de încăăeri destinate unui număr de 600 de elevi clasificați în 8 clase bugetare și patru extrabugetare.[13]

VI. 4. Continuitatea refacerii zestrei Liceului ,,Laurian”

Anuarul Liceului pe anii 1924-1925 ne dă o multitudine de informații cheie, pe care astăzi, cercetând în arhivă, nu le mai putem regăsi decât cu mari lacune sau chiar deloc. Punând accentul pe bibliotecile Liceului, voi reda din rubrica Comitetului Școlar, doar donatorii bibliotecilor, deși indubitabil, Liceul achiziționa la rândul său cărți nu numai din banii donați expres pentru a mări colecția de bibliotecă, ci și din veniturile ministeriale generale, deservite Liceului.
După cum am mai precizat, biblioteca Liceului a fost refăcută, și chiar înzestrată într-un scurt timp, cu un număr destul de mare de cărți, bani, iar volumele donate au provenit din mai multe surse, dar cu ponderea cea mai mare din partea foștilor elevi, foste cadre didactice sau botoșăneni mărinimoși. Astfel, redăm:

,,[…] f) Comitetul a luat act cu deosebită mulțumire de donația d-lui Ramiro Savinescu, avocat și proprietar, fost elev al acestui liceu, constând în cărți pentru biblioteca liceului în valoare de câte una mie lei annual. D-na Virgina R. Savinescu deasemenea a donat bibliotecii liceului în aminitirea părintelui săau un număr de volume de mare valoare din biblioteca regretatului Dr. Ștefanovici.
g)Un alt fost elev al acestui liceu, d-nul Arnold Aronovici, actualmente domiciliat în Paris, plecat din țară de vre-o 30 de ani, a dăruit prin intermediul binevoitor al fostului său coleg de bancă, d-l Alex. Șmelț, suma de lei 100.000 (una sută mii) spre a se construi dulapuri de bibliotecă pentru liceu. După planul schițat de d-l arhitect Botescu (un dulap cu supr. De 22.40 m.p. al doilea 17.80 m.p.) au fost executate ambele dulapuri din lemn și sticlă închise, plus două mese de lectură și un birou pentru fise. Să te desparți de țară de 30 de ani și să fii recunoscător școalei care te-a luminat, este un exemplu rar de recunoștință.[…]
i) Deaseminea, regretatul V. D. Vasiliu, fost membru al comitetului școlar din 1919 (de la înființare) până la moarte, a dăruit din fondul testat comunei, un venit annual de lei 500 (cinci sute) pentru biblioteca liceului.
[…] Într-un singur cu atatea donațiuni și alte multe donațiuni mai mici în numerar pentru Comitetul școlar, între care putem cita pe a d-lor: Christian Ciomac, F. Costiner, M. Mavrodin etc. nu-i puțin lucru față de lipsa complectă a unor astfel de gesturi de atenție pentru liceu dinaintea războiului. […] Comitetul mulțumește tuturora și pe această cale pentru încrederea ce i s-a acordat.[14].

 Din documente se observă că și biblioteca proprie a Liceului a avut o atenție din partea donatorilor și administrației, până mai înainte de incendiul din 1917 aceasta fiind pusă într-un con de umbră, rivalizand la un moment dat cu biblioteca elevilor ,,Mihai Eminescu”.
În  luna ianuarie a anului 1930, biblioteca elevilor ,,Mihai Eminescu” se uneşte cu cealaltă bibliotecă a elevilor Liceului, și anume, biblioteca ,,Avântul”, formând una singură destinată elevilor păstrând denumirea marelui poet național Mihai Eminescu.[15]    Amândouă la un loc înmagazinau în anul 1932: 7.235 cărți românești + 1.901 cărți franceze + 201 cărți germane+ 660 numere reviste românești+ 254 cărți franceze, se totalizează un număr de 9.441 volume disponibile publicului.[16]

Note:
[1] Revista Moldovei, op. cit., p. 8.
[2] Ibidem.
[3] Anuarul op. cit., 1922-23, p. 29.
[4] Ibidem.
[5] Anuarul op.cit., 1923-24, p. 47.
[6] Ibidem.
[7] Ibidem, p. 46-47.
[8] Mihai Ioan, et. al., op. cit.,  p. 89.
[9] Anuarul op. cit., 1922-23, pp. 100-102.
[10] Ibidem, p.101.
[11] Idem, 1921-22, p. 103.
[12] Revista Moldovei, anul III, nr.11-12,  martie-aprilie 1923, Botoșani, pp. 43-45 apud Mihai Ioan, et. al, op. cit.,  p. 88.
[13] Anuarul op. cit., 1922-23, p. 101.
[14] Anuarul op. cit., 1924-1925, p. 36.
[15] Liga culturală- secția Botoșani, op. cit, p. 182.
[16] Ibidem.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.585 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5