Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    MIHAI EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps ! Version française de Paula ROMANESCU (20)

    Paula ROMANESCU
    BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

     

     

     

    MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

    Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
    Editor: Ion ISTRATE

     

     

     

     

     

     

     

     

    […]

    Freamăt de codru

    Tresărind scânteie lacul
    Şi se leagănă sub soare;
    Eu, privindu-l din pădure,
    Las aleanul să mă fure
    Şi ascult de la răcoare
    Pitpalacul.

    Din izvoare şi din gârle
    Apa sună somnoroasă;
    Unde soarele pătrunde
    Printre ramuri a ei unde,
    Ea în valuri sperioase
    Se azvârle.

    Cucul cântă, mierle, presuri –
    Cine ştie să le-asculte?
    Ale păsărilor neamuri
    Ciripesc pitite-n ramuri
    Şi vorbesc cu-atât de multe
    Înţelesuri.

    Cucu-ntreabă: – Unde-i sora
    Viselor noastre de vară?
    Mlădioasă şi iubită,
    Cu privirea ostenită,
    Ca o zână să răsară
    Tuturora.

    Teiul vechi un ram întins-a,
    Ea să poată să-l îndoaie,
    Ramul tânăr vânt să-şi deie
    Şi de braţe-n sus s-o ieie,
    Iară florile să ploaie
    Peste dânsa.

    Se întreabă trist izvorul:
    – Unde mi-i crăiasa oare?
    Părul moale despletindu-şi,
    Faţa-n apa mea privindu-şi
    Să m-atingă visătoare
    Cu piciorul?

    Am răspuns: – Pădure dragă,
    Ea nu vine, nu mai vine!
    Singuri, voi, stejari, rămâneţi
    De visaţi la ochii vineţi,
    Ce luciră pentru mine
    Vara-ntreagă.

    Ce frumos era în crânguri,
    Când cu ea m-am prins tovarăş!
    O poveste încântată
    Care azi e-ntunecată…
    De-unde eşti revino iarăşi,
    Să fim singuri!

     

    Frémissement de bois

     

    Doucement le lac frémit

    Sous la caresse du soleil.

    À le regarder du bois,

    Je sens comme le dor me noie

    Et j’entends chanter la caille

                               Dans la treille.

     

    Rivières, sources d’eau

    Somnolente, doux murmure,

    Là où le soleil inonde

    A travers les branches leurs ondes

    Puis se jette en cercle sur

                               Les bois creux.

     

    Merles, coucous, bruants, s’ balancent

    Sur les branches, ivres de chant.

    Toute la gent des petits oiseaux

    Gazouille sur les rameaux

    D’un langage qui a pourtant

                                Tant de sens.

     

    Le coucou demande : Où est

    La sœur de nos rêves d’été,

    Elle, la belle, la bien aimée

    Au visage de rosée,

    Celle qui nous paraissait

                             D’être une fée ?

     

    Le tilleul tend une branche

    Pour qu’elle puisse s’y poser.

    Le jeune rameau la prendrait

    Pour mieux la balancer

    E pour que les fleurs s’arrêtent

                              Sur sa tête.

     

    Se demande la source : Où est

    Ma princesse adorée,

    Aux longs cheveux, joue de rose,

    Qui venait se regarder

    Dans ma glace et qui, rêveuse,

                             Me touchait de son pied ?

     

    J’ai répondu : Chère forêt,

    Elle n’y reviendra jamais !

    Chêne, tilleul, vous resterez

    De ses grands yeux en rêver –

    Ses yeux qui brillèrent pour moi

                               Tout l’été.

    1879

    Povestea codrului 


    Împărat slăvit e codrul,
    Neamuri mii îi cresc sub poale,
    Toate înflorind din mila
    Codrului, Măriei sale.

    Lună, Soare şi Luceferi
    El le poartă-n a lui herb,
    Împrejuru-i are dame
    Şi curteni din neamul Cerb.

    Crainici, iepurii cei repezi
    Purtători îi sunt de veşti,
    Filomele-i ţin orchestrul
    Şi izvoare spun poveşti.

    Peste flori, ce cresc în umbră,
    Lângă ape pe potici,
    Vezi bejănii de albine,
    Armii grele de furnici…

    Hai şi noi la craiul, dragă,
    Şi să fim din nou copii,
    Ca norocul şi iubirea
    Să ne pară jucării.

    Mi-a părea cum că natura
    Toată mintea ei şi-a pus,
    Decât orişice păpuşă
    Să te facă mai presus;

    Amândoi vom merge-n lume
    Rătăciţi şi singurei,
    Ne-om culca lângă izvorul
    Ce răsare sub un tei;

    Adormi-vom, troieni-va
    Teiul floarea-i peste noi,
    Şi prin somn auzi-vom bucium
    De la stânele de oi.

    Mai aproape, mai aproape
    Noi ne-om strânge piept la piept…
    O, auzi cum cheam-acuma
    Craiul sfatu-i înţelept!

    Peste albele izvoare
    Luna bate printre ramuri,
    Împrejuru-ne s-adună
    Ale Curţii mândre neamuri:

    Caii mării, albi ca spuma,
    Bouri nalţi cu steme-n frunte,
    Cerbi cu coarne rămuroase
    Ciute sprintene de munte –

    Şi pe teiul nostru-ntreabă:
    Cine suntem, stau la sfaturi,
    Iară gazda noastră zice,
    Dându-şi ramurile-n laturi:

    – O, priviţi-i cum visează
    Visul codrului de fagi!
    Amândoi ca-ntr-o poveste
    Ei îşi sunt aşa de dragi!

     

    L’Histoire du bois

    Glorieux empereur, le bois !

    Des peuplades par milliers

    Fleurissent sous le large toit

    Du Grand Bois – Sa Majesté.

     Lune, soleil, étoiles en flamme,

    Se promènent dans ses herbes,

    Des biches tendres – nobles dames

    Et leurs courtisans – les cerfs,

     Des lapins agiles, hérauts

    Des nouvelles – messagers,

    Des grillons – chants et écho,

    Des eaux – sources des contes de fées.

     Sur les fleurs dans le soleil,

    Près des eaux, dans les sentiers,

    On voit des milliers d’abeilles,

    Des fourmis en maies armées.

     Viens avec moi pour toujours

    Chez l’empereur et, tous les deux,

    Nous réinventerons l’amour

    Et la chance comme pour le jeu.

     Toi et moi, on s’en ira

    Dans le monde, heureux et seuls,

    Près des sources on dormira,

    Au pied d’un grand tilleul.

     Et les fleurs nous couvriront,

    Le buccin va nous bercer

    De son chant toutes les soirées

    Et, le bêlement des moutons.

     Au-dessus du lac, la lune

    S’allume et, tout autour

    De nous s’approchent, une à une,

    Toutes les peuplades de la Cour :

     Hippocampes d’écume bleue,

    Des grand bœufs étoilés,

    Des cerfs aux bois majestueux

    Et des biches de rochers.

     Tous se demandent : Qui sont-ils

    Ces deux beaux enfants si seuls ?

    En écartant ses rameaux,

    Leur répondra le tilleul :

     Regardez-les faire des rêves,

    De beaux rêves du bois de chênes !

    Leur histoire – l’histoire si brève

    De deux amoureux qui s’aiment.

                                                  1878

    Lebăda

    Când printre valuri ce saltă
    Pe baltă
    În ritm uşor,
    Lebăda albă cu-aripele-n vânturi
    În cânturi
    Se leagănă-n dor ;

    Aripele-i albe în apa cea caldă
    Le scaldă,
    Din ele bătând,
    Și-apoi pe luciu, pe unda d-oglinde
    Le-ntinde :
    O barcă de vânt.

     Le cygne

     Quand sur les ondoyantes vagues du lac

    Qui bouge doucement,

    Le cygne blanc,

    Les ailes au vent,

    En danse se balance,

    Ses ailes blanches dans le soleil se baignent

    Tout en battant,

    Puis, sur l’éclat de l’onde de glace

    Il passe –

    Barque de vent.

    1869

    Somnoroase păsărele… 

    Somnoroase păsărele
    Pe la cuiburi se adună,
    Se ascund în rămurele –
    Noapte bună!

    Doar izvoarele suspină,
    Pe când codrul negru tace;
    Dorm şi florile-n grădină –
    Dormi în pace!

    Trece lebăda pe ape
    Între trestii să se culce –
    Fie-ţi îngerii aproape,
    Somnul dulce!

    Peste-a nopţii feerie
    Se ridică mândra lună,
    Totu-i vis şi armonie –
    Noapte bună!

     

    Petits oiseaux ensommeillés

    Petits oiseaux ensommeillés

    Se rassemblent dans leurs nids

    Parmi les rameaux cachés.

                     Bonne nuit !

     

    À la source l’eau chantonne,

    La sombre forêt se tait,

    Les fleurs ferment leurs corolles.                 

                     Dors en paix !

     

    Un cygne passe – pâle lueur,

    Vers le lit de verts roseaux.

    Que les anges veillent sur ton cœur,

                      Mon ange bleu !

     

    Dans le ciel la lune se lève –

    Pomme dorée, étrange férie ;

    Tout n’est qu’harmonie et rêve.

                       Bonne nuit !

                                                      1882

    Din cerurile-albastre

    Din cerurile-albastre
    Luceferi se desfac,
    Zâmbind iubirii noastre
    Și undele pe lac.
    De glasul păsărelelor
    Pe gânduri codru-i pus.
    O, stelelor, stelelor,
    Unde v-aţi dus?

    În turme călătoare
    Trec nourii pe ceri,
    Ce seamăn pieritoare
    Duioaselor dureri.
    De strălucirea florilor
    E câmpul tot răpus.
    O, norilor, norilor,
    Unde v-aţi dus?

    Şoptiri aeriane
    Pătrund din mal în mal
    Ş-a stelelor icoane
    Pre fiecare val.
    De ochii tăi cei plini de-amor
    Aminte mi-am adus.
    O, stelelor, atelelor,
    Unde v-aţi dus?

    Cum iedera se leagă
    De ramuri de stejar,
    Mi-a fost odată dragă
    Şi dragă-mi este iar.
    De braţul tău cuprins cu dor
    Aminte mi-am adus.
    O, braţelor, braţelor,
    Unde v-aţi dus?

    1878

     

       Des cieux d’azur

     

    Des cieux d’azur –

    Les étoiles à la ronde

    Bénissent notre amour

    Et, du lac, les ondes.

    De chants d’oiseaux

    Le bois en est ravi.

    Étoiles, étoiles, ô !

    Où êtes-vous parties ?

     

    En troupeaux mouvants,

    Les nuages s’envolent

    Comme des pleurs chants

    Et de douces douleurs.

    De fleurs de mirage,

    Le champ en est ravi.

    Ô, nuages, nuages,

    Où êtes-vous partis ?

     

    De murmurants voiles,

    De bord en bord passent,

    Des icônes d’étoiles

    Sur les vagues dansent.

    De tes yeux plein d’amour,

    Je m’en suis souvenu.

    Étoiles, étoiles, où

    Avez-vous disparu ?

     

    Comme aux rameaux du chêne

    S’attache la lière,

    Maintenant beaucoup plus j’aime

    Celle que j’aimais hier.

    De tes bras m’embrassant

    Je m’en souviens mille fois.

    Où êtes-vous maintenant,

    Ô, tendres, tendres bras ?

    1878

    Se bate miezul nopţii…

    Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă,
    Şi somnul, vameş vieţii, nu vrea să-mi ieie vamă.
    Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,
    S-asamăn între-olaltă viaţă şi cu moarte;
    Ci cumpăna gândirii-mi şi azi nu se mai schimbă,
    Căci între amândouă stă neclintita limbă.

     

    Minuit sonne

     Minuit sonne dans la cloche d’airain,

    Éloigne-toi, sommeil, mauvais douanier !

     

    Sur des voies anciennes ma pensée s’engloutit,

    La mort ressemble trop à une nouvelle vie :

     

    L’aiguille de la pensée reste toujours figée

    Car entre ces deux-là c’est la langue qui se tait.

    1876

    Pe aceeaşi ulicioară…

    Pe aceeaşi ulicioară
    Bate luna în fereşti,
    Numai tu de după gratii
    Vecinic nu te mai iveşti!

    Şi aceiaşi pomi în floare
    Crengi întind peste zaplaz,
    Numai zilele trecute
    Nu le fac să fie azi.

    Altul este al tău suflet,
    Alţii ochii tăi acum,
    Numai eu, rămas acelaşi,
    Bat mereu acelaşi drum.

    Ah, subţire şi gingaşă
    Tu păşeai încet, încet,
    Dulce îmi veneai în umbra
    Tăinuitului boschet

    Şi lăsându-te la pieptu-mi,
    Nu ştiam ce-i pe pământ,
    Ne spuneam atât de multe
    Făr-a zice un cuvânt.

    Sărutări erau răspunsul
    La-ntrebări îndeosebi,
    Şi de alte cele-n lume
    N-aveai vreme să întrebi.

    Şi în farmecul vieţii-mi
    Nu ştiam că-i tot aceea
    De te razimi de o umbră
    Sau de crezi ce-a zis femeia.

    Vântul tremură-n perdele
    Astăzi ca şi alte dăţi,
    Numai tu de după ele
    Vecinic nu te mai arăţi!

     

    Dans la même petite ruelle

     

    Dans la même petite ruelle

    La lune dore tes volets.

    Où es-tu, ma toute belle,

    Disparue à tout jamais ?

     

    Les mêmes arbres sur la haie

    Tendent leurs branches refleuries.

    Où sont-ils les jours passés

    Loin de cet aujourd’hui ?

     

    Étranger ton cœur de glace,

    Étrangers tes yeux de soie,

    Moi, resté toujours le même,

    Je reviens sur les pas

     

    Où toi, délicate et sage,

    Tu venais jadis vers moi,

    Pour te jeter – chère image,

    Souriante, dans mes bras,

     

    Sans rien dire, fragile et blême ;

    Et le monde disparaissait.

    Pour nous dire nos je t’aime,

    Le regard nous suffisait.

     

    Des baisers pour toute réponse

    Aux questions je t’en donnais ;

    Les histoires du monde s’enfonces

    Dans le gouffre du passé.

     

    Enivré du charme béni

    Oubliai-je la pensée sombre

    Que la femme ne s’est pas appui

    Que ses dires ont goût frais d’ombre ?

     

    Le vent fait flotter le voile

    Des rideaux bleus d’air pur.

    Où es-tu, ma toute belle ?

    Te reverrai-je un beau jour ?

    1879

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5