Paula ROMANESCU
BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

 

 

 

MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

 

 

 

 

 

[…]

Freamăt de codru

Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi ascult de la răcoare
Pitpalacul.

Din izvoare şi din gârle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.

Cucul cântă, mierle, presuri –
Cine ştie să le-asculte?
Ale păsărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Şi vorbesc cu-atât de multe
Înţelesuri.

Cucu-ntreabă: – Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă şi iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară
Tuturora.

Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Ramul tânăr vânt să-şi deie
Şi de braţe-n sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dânsa.

Se întreabă trist izvorul:
– Unde mi-i crăiasa oare?
Părul moale despletindu-şi,
Faţa-n apa mea privindu-şi
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul?

Am răspuns: – Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, rămâneţi
De visaţi la ochii vineţi,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă.

Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovarăş!
O poveste încântată
Care azi e-ntunecată…
De-unde eşti revino iarăşi,
Să fim singuri!

 

Frémissement de bois

 

Doucement le lac frémit

Sous la caresse du soleil.

À le regarder du bois,

Je sens comme le dor me noie

Et j’entends chanter la caille

                           Dans la treille.

 

Rivières, sources d’eau

Somnolente, doux murmure,

Là où le soleil inonde

A travers les branches leurs ondes

Puis se jette en cercle sur

                           Les bois creux.

 

Merles, coucous, bruants, s’ balancent

Sur les branches, ivres de chant.

Toute la gent des petits oiseaux

Gazouille sur les rameaux

D’un langage qui a pourtant

                            Tant de sens.

 

Le coucou demande : Où est

La sœur de nos rêves d’été,

Elle, la belle, la bien aimée

Au visage de rosée,

Celle qui nous paraissait

                         D’être une fée ?

 

Le tilleul tend une branche

Pour qu’elle puisse s’y poser.

Le jeune rameau la prendrait

Pour mieux la balancer

E pour que les fleurs s’arrêtent

                          Sur sa tête.

 

Se demande la source : Où est

Ma princesse adorée,

Aux longs cheveux, joue de rose,

Qui venait se regarder

Dans ma glace et qui, rêveuse,

                         Me touchait de son pied ?

 

J’ai répondu : Chère forêt,

Elle n’y reviendra jamais !

Chêne, tilleul, vous resterez

De ses grands yeux en rêver –

Ses yeux qui brillèrent pour moi

                           Tout l’été.

1879

Povestea codrului 

Împărat slăvit e codrul,
Neamuri mii îi cresc sub poale,
Toate înflorind din mila
Codrului, Măriei sale.

Lună, Soare şi Luceferi
El le poartă-n a lui herb,
Împrejuru-i are dame
Şi curteni din neamul Cerb.

Crainici, iepurii cei repezi
Purtători îi sunt de veşti,
Filomele-i ţin orchestrul
Şi izvoare spun poveşti.

Peste flori, ce cresc în umbră,
Lângă ape pe potici,
Vezi bejănii de albine,
Armii grele de furnici…

Hai şi noi la craiul, dragă,
Şi să fim din nou copii,
Ca norocul şi iubirea
Să ne pară jucării.

Mi-a părea cum că natura
Toată mintea ei şi-a pus,
Decât orişice păpuşă
Să te facă mai presus;

Amândoi vom merge-n lume
Rătăciţi şi singurei,
Ne-om culca lângă izvorul
Ce răsare sub un tei;

Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea-i peste noi,
Şi prin somn auzi-vom bucium
De la stânele de oi.

Mai aproape, mai aproape
Noi ne-om strânge piept la piept…
O, auzi cum cheam-acuma
Craiul sfatu-i înţelept!

Peste albele izvoare
Luna bate printre ramuri,
Împrejuru-ne s-adună
Ale Curţii mândre neamuri:

Caii mării, albi ca spuma,
Bouri nalţi cu steme-n frunte,
Cerbi cu coarne rămuroase
Ciute sprintene de munte –

Şi pe teiul nostru-ntreabă:
Cine suntem, stau la sfaturi,
Iară gazda noastră zice,
Dându-şi ramurile-n laturi:

– O, priviţi-i cum visează
Visul codrului de fagi!
Amândoi ca-ntr-o poveste
Ei îşi sunt aşa de dragi!

 

L’Histoire du bois

Glorieux empereur, le bois !

Des peuplades par milliers

Fleurissent sous le large toit

Du Grand Bois – Sa Majesté.

 Lune, soleil, étoiles en flamme,

Se promènent dans ses herbes,

Des biches tendres – nobles dames

Et leurs courtisans – les cerfs,

 Des lapins agiles, hérauts

Des nouvelles – messagers,

Des grillons – chants et écho,

Des eaux – sources des contes de fées.

 Sur les fleurs dans le soleil,

Près des eaux, dans les sentiers,

On voit des milliers d’abeilles,

Des fourmis en maies armées.

 Viens avec moi pour toujours

Chez l’empereur et, tous les deux,

Nous réinventerons l’amour

Et la chance comme pour le jeu.

 Toi et moi, on s’en ira

Dans le monde, heureux et seuls,

Près des sources on dormira,

Au pied d’un grand tilleul.

 Et les fleurs nous couvriront,

Le buccin va nous bercer

De son chant toutes les soirées

Et, le bêlement des moutons.

 Au-dessus du lac, la lune

S’allume et, tout autour

De nous s’approchent, une à une,

Toutes les peuplades de la Cour :

 Hippocampes d’écume bleue,

Des grand bœufs étoilés,

Des cerfs aux bois majestueux

Et des biches de rochers.

 Tous se demandent : Qui sont-ils

Ces deux beaux enfants si seuls ?

En écartant ses rameaux,

Leur répondra le tilleul :

 Regardez-les faire des rêves,

De beaux rêves du bois de chênes !

Leur histoire – l’histoire si brève

De deux amoureux qui s’aiment.

                                              1878

Lebăda

Când printre valuri ce saltă
Pe baltă
În ritm uşor,
Lebăda albă cu-aripele-n vânturi
În cânturi
Se leagănă-n dor ;

Aripele-i albe în apa cea caldă
Le scaldă,
Din ele bătând,
Și-apoi pe luciu, pe unda d-oglinde
Le-ntinde :
O barcă de vânt.

 Le cygne

 Quand sur les ondoyantes vagues du lac

Qui bouge doucement,

Le cygne blanc,

Les ailes au vent,

En danse se balance,

Ses ailes blanches dans le soleil se baignent

Tout en battant,

Puis, sur l’éclat de l’onde de glace

Il passe –

Barque de vent.

1869

Somnoroase păsărele… 

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele –
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină –
Dormi în pace!

Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce –
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!

Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie –
Noapte bună!

 

Petits oiseaux ensommeillés

Petits oiseaux ensommeillés

Se rassemblent dans leurs nids

Parmi les rameaux cachés.

                 Bonne nuit !

 

À la source l’eau chantonne,

La sombre forêt se tait,

Les fleurs ferment leurs corolles.                 

                 Dors en paix !

 

Un cygne passe – pâle lueur,

Vers le lit de verts roseaux.

Que les anges veillent sur ton cœur,

                  Mon ange bleu !

 

Dans le ciel la lune se lève –

Pomme dorée, étrange férie ;

Tout n’est qu’harmonie et rêve.

                   Bonne nuit !

                                                  1882

Din cerurile-albastre

Din cerurile-albastre
Luceferi se desfac,
Zâmbind iubirii noastre
Și undele pe lac.
De glasul păsărelelor
Pe gânduri codru-i pus.
O, stelelor, stelelor,
Unde v-aţi dus?

În turme călătoare
Trec nourii pe ceri,
Ce seamăn pieritoare
Duioaselor dureri.
De strălucirea florilor
E câmpul tot răpus.
O, norilor, norilor,
Unde v-aţi dus?

Şoptiri aeriane
Pătrund din mal în mal
Ş-a stelelor icoane
Pre fiecare val.
De ochii tăi cei plini de-amor
Aminte mi-am adus.
O, stelelor, atelelor,
Unde v-aţi dus?

Cum iedera se leagă
De ramuri de stejar,
Mi-a fost odată dragă
Şi dragă-mi este iar.
De braţul tău cuprins cu dor
Aminte mi-am adus.
O, braţelor, braţelor,
Unde v-aţi dus?

1878

 

   Des cieux d’azur

 

Des cieux d’azur –

Les étoiles à la ronde

Bénissent notre amour

Et, du lac, les ondes.

De chants d’oiseaux

Le bois en est ravi.

Étoiles, étoiles, ô !

Où êtes-vous parties ?

 

En troupeaux mouvants,

Les nuages s’envolent

Comme des pleurs chants

Et de douces douleurs.

De fleurs de mirage,

Le champ en est ravi.

Ô, nuages, nuages,

Où êtes-vous partis ?

 

De murmurants voiles,

De bord en bord passent,

Des icônes d’étoiles

Sur les vagues dansent.

De tes yeux plein d’amour,

Je m’en suis souvenu.

Étoiles, étoiles, où

Avez-vous disparu ?

 

Comme aux rameaux du chêne

S’attache la lière,

Maintenant beaucoup plus j’aime

Celle que j’aimais hier.

De tes bras m’embrassant

Je m’en souviens mille fois.

Où êtes-vous maintenant,

Ô, tendres, tendres bras ?

1878

Se bate miezul nopţii…

Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă,
Şi somnul, vameş vieţii, nu vrea să-mi ieie vamă.
Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,
S-asamăn între-olaltă viaţă şi cu moarte;
Ci cumpăna gândirii-mi şi azi nu se mai schimbă,
Căci între amândouă stă neclintita limbă.

 

Minuit sonne

 Minuit sonne dans la cloche d’airain,

Éloigne-toi, sommeil, mauvais douanier !

 

Sur des voies anciennes ma pensée s’engloutit,

La mort ressemble trop à une nouvelle vie :

 

L’aiguille de la pensée reste toujours figée

Car entre ces deux-là c’est la langue qui se tait.

1876

Pe aceeaşi ulicioară…

Pe aceeaşi ulicioară
Bate luna în fereşti,
Numai tu de după gratii
Vecinic nu te mai iveşti!

Şi aceiaşi pomi în floare
Crengi întind peste zaplaz,
Numai zilele trecute
Nu le fac să fie azi.

Altul este al tău suflet,
Alţii ochii tăi acum,
Numai eu, rămas acelaşi,
Bat mereu acelaşi drum.

Ah, subţire şi gingaşă
Tu păşeai încet, încet,
Dulce îmi veneai în umbra
Tăinuitului boschet

Şi lăsându-te la pieptu-mi,
Nu ştiam ce-i pe pământ,
Ne spuneam atât de multe
Făr-a zice un cuvânt.

Sărutări erau răspunsul
La-ntrebări îndeosebi,
Şi de alte cele-n lume
N-aveai vreme să întrebi.

Şi în farmecul vieţii-mi
Nu ştiam că-i tot aceea
De te razimi de o umbră
Sau de crezi ce-a zis femeia.

Vântul tremură-n perdele
Astăzi ca şi alte dăţi,
Numai tu de după ele
Vecinic nu te mai arăţi!

 

Dans la même petite ruelle

 

Dans la même petite ruelle

La lune dore tes volets.

Où es-tu, ma toute belle,

Disparue à tout jamais ?

 

Les mêmes arbres sur la haie

Tendent leurs branches refleuries.

Où sont-ils les jours passés

Loin de cet aujourd’hui ?

 

Étranger ton cœur de glace,

Étrangers tes yeux de soie,

Moi, resté toujours le même,

Je reviens sur les pas

 

Où toi, délicate et sage,

Tu venais jadis vers moi,

Pour te jeter – chère image,

Souriante, dans mes bras,

 

Sans rien dire, fragile et blême ;

Et le monde disparaissait.

Pour nous dire nos je t’aime,

Le regard nous suffisait.

 

Des baisers pour toute réponse

Aux questions je t’en donnais ;

Les histoires du monde s’enfonces

Dans le gouffre du passé.

 

Enivré du charme béni

Oubliai-je la pensée sombre

Que la femme ne s’est pas appui

Que ses dires ont goût frais d’ombre ?

 

Le vent fait flotter le voile

Des rideaux bleus d’air pur.

Où es-tu, ma toute belle ?

Te reverrai-je un beau jour ?

1879