Paula ROMANESCU
BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!
Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE
[…]
Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi ascult de la răcoare
Pitpalacul.
Din izvoare şi din gârle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.
Cucul cântă, mierle, presuri –
Cine ştie să le-asculte?
Ale păsărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Şi vorbesc cu-atât de multe
Înţelesuri.
Cucu-ntreabă: – Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă şi iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară
Tuturora.
Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Ramul tânăr vânt să-şi deie
Şi de braţe-n sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dânsa.
Se întreabă trist izvorul:
– Unde mi-i crăiasa oare?
Părul moale despletindu-şi,
Faţa-n apa mea privindu-şi
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul?
Am răspuns: – Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, rămâneţi
De visaţi la ochii vineţi,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă.
Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovarăş!
O poveste încântată
Care azi e-ntunecată…
De-unde eşti revino iarăşi,
Să fim singuri!
Frémissement de bois
Doucement le lac frémit
Sous la caresse du soleil.
À le regarder du bois,
Je sens comme le dor me noie
Et j’entends chanter la caille
Dans la treille.
Rivières, sources d’eau
Somnolente, doux murmure,
Là où le soleil inonde
A travers les branches leurs ondes
Puis se jette en cercle sur
Les bois creux.
Merles, coucous, bruants, s’ balancent
Sur les branches, ivres de chant.
Toute la gent des petits oiseaux
Gazouille sur les rameaux
D’un langage qui a pourtant
Tant de sens.
Le coucou demande : Où est
La sœur de nos rêves d’été,
Elle, la belle, la bien aimée
Au visage de rosée,
Celle qui nous paraissait
D’être une fée ?
Le tilleul tend une branche
Pour qu’elle puisse s’y poser.
Le jeune rameau la prendrait
Pour mieux la balancer
E pour que les fleurs s’arrêtent
Sur sa tête.
Se demande la source : Où est
Ma princesse adorée,
Aux longs cheveux, joue de rose,
Qui venait se regarder
Dans ma glace et qui, rêveuse,
Me touchait de son pied ?
J’ai répondu : Chère forêt,
Elle n’y reviendra jamais !
Chêne, tilleul, vous resterez
De ses grands yeux en rêver –
Ses yeux qui brillèrent pour moi
Tout l’été.
1879
Împărat slăvit e codrul,
Neamuri mii îi cresc sub poale,
Toate înflorind din mila
Codrului, Măriei sale.
Lună, Soare şi Luceferi
El le poartă-n a lui herb,
Împrejuru-i are dame
Şi curteni din neamul Cerb.
Crainici, iepurii cei repezi
Purtători îi sunt de veşti,
Filomele-i ţin orchestrul
Şi izvoare spun poveşti.
Peste flori, ce cresc în umbră,
Lângă ape pe potici,
Vezi bejănii de albine,
Armii grele de furnici…
Hai şi noi la craiul, dragă,
Şi să fim din nou copii,
Ca norocul şi iubirea
Să ne pară jucării.
Mi-a părea cum că natura
Toată mintea ei şi-a pus,
Decât orişice păpuşă
Să te facă mai presus;
Amândoi vom merge-n lume
Rătăciţi şi singurei,
Ne-om culca lângă izvorul
Ce răsare sub un tei;
Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea-i peste noi,
Şi prin somn auzi-vom bucium
De la stânele de oi.
Mai aproape, mai aproape
Noi ne-om strânge piept la piept…
O, auzi cum cheam-acuma
Craiul sfatu-i înţelept!
Peste albele izvoare
Luna bate printre ramuri,
Împrejuru-ne s-adună
Ale Curţii mândre neamuri:
Caii mării, albi ca spuma,
Bouri nalţi cu steme-n frunte,
Cerbi cu coarne rămuroase
Ciute sprintene de munte –
Şi pe teiul nostru-ntreabă:
Cine suntem, stau la sfaturi,
Iară gazda noastră zice,
Dându-şi ramurile-n laturi:
– O, priviţi-i cum visează
Visul codrului de fagi!
Amândoi ca-ntr-o poveste
Ei îşi sunt aşa de dragi!
L’Histoire du bois
Glorieux empereur, le bois !
Des peuplades par milliers
Fleurissent sous le large toit
Du Grand Bois – Sa Majesté.
Lune, soleil, étoiles en flamme,
Se promènent dans ses herbes,
Des biches tendres – nobles dames
Et leurs courtisans – les cerfs,
Des lapins agiles, hérauts
Des nouvelles – messagers,
Des grillons – chants et écho,
Des eaux – sources des contes de fées.
Sur les fleurs dans le soleil,
Près des eaux, dans les sentiers,
On voit des milliers d’abeilles,
Des fourmis en maies armées.
Viens avec moi pour toujours
Chez l’empereur et, tous les deux,
Nous réinventerons l’amour
Et la chance comme pour le jeu.
Toi et moi, on s’en ira
Dans le monde, heureux et seuls,
Près des sources on dormira,
Au pied d’un grand tilleul.
Et les fleurs nous couvriront,
Le buccin va nous bercer
De son chant toutes les soirées
Et, le bêlement des moutons.
Au-dessus du lac, la lune
S’allume et, tout autour
De nous s’approchent, une à une,
Toutes les peuplades de la Cour :
Hippocampes d’écume bleue,
Des grand bœufs étoilés,
Des cerfs aux bois majestueux
Et des biches de rochers.
Tous se demandent : Qui sont-ils
Ces deux beaux enfants si seuls ?
En écartant ses rameaux,
Leur répondra le tilleul :
Regardez-les faire des rêves,
De beaux rêves du bois de chênes !
Leur histoire – l’histoire si brève
De deux amoureux qui s’aiment.
1878
Când printre valuri ce saltă
Pe baltă
În ritm uşor,
Lebăda albă cu-aripele-n vânturi
În cânturi
Se leagănă-n dor ;
Aripele-i albe în apa cea caldă
Le scaldă,
Din ele bătând,
Și-apoi pe luciu, pe unda d-oglinde
Le-ntinde :
O barcă de vânt.
Le cygne
Quand sur les ondoyantes vagues du lac
Qui bouge doucement,
Le cygne blanc,
Les ailes au vent,
En danse se balance,
Ses ailes blanches dans le soleil se baignent
Tout en battant,
Puis, sur l’éclat de l’onde de glace
Il passe –
Barque de vent.
1869
Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele –
Noapte bună!
Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină –
Dormi în pace!
Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce –
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!
Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie –
Noapte bună!
Petits oiseaux ensommeillés
Petits oiseaux ensommeillés
Se rassemblent dans leurs nids
Parmi les rameaux cachés.
Bonne nuit !
À la source l’eau chantonne,
La sombre forêt se tait,
Les fleurs ferment leurs corolles.
Dors en paix !
Un cygne passe – pâle lueur,
Vers le lit de verts roseaux.
Que les anges veillent sur ton cœur,
Mon ange bleu !
Dans le ciel la lune se lève –
Pomme dorée, étrange férie ;
Tout n’est qu’harmonie et rêve.
Bonne nuit !
1882
Din cerurile-albastre
Luceferi se desfac,
Zâmbind iubirii noastre
Și undele pe lac.
De glasul păsărelelor
Pe gânduri codru-i pus.
O, stelelor, stelelor,
Unde v-aţi dus?
În turme călătoare
Trec nourii pe ceri,
Ce seamăn pieritoare
Duioaselor dureri.
De strălucirea florilor
E câmpul tot răpus.
O, norilor, norilor,
Unde v-aţi dus?
Şoptiri aeriane
Pătrund din mal în mal
Ş-a stelelor icoane
Pre fiecare val.
De ochii tăi cei plini de-amor
Aminte mi-am adus.
O, stelelor, atelelor,
Unde v-aţi dus?
Cum iedera se leagă
De ramuri de stejar,
Mi-a fost odată dragă
Şi dragă-mi este iar.
De braţul tău cuprins cu dor
Aminte mi-am adus.
O, braţelor, braţelor,
Unde v-aţi dus?
1878
Des cieux d’azur
Des cieux d’azur –
Les étoiles à la ronde
Bénissent notre amour
Et, du lac, les ondes.
De chants d’oiseaux
Le bois en est ravi.
Étoiles, étoiles, ô !
Où êtes-vous parties ?
En troupeaux mouvants,
Les nuages s’envolent
Comme des pleurs chants
Et de douces douleurs.
De fleurs de mirage,
Le champ en est ravi.
Ô, nuages, nuages,
Où êtes-vous partis ?
De murmurants voiles,
De bord en bord passent,
Des icônes d’étoiles
Sur les vagues dansent.
De tes yeux plein d’amour,
Je m’en suis souvenu.
Étoiles, étoiles, où
Avez-vous disparu ?
Comme aux rameaux du chêne
S’attache la lière,
Maintenant beaucoup plus j’aime
Celle que j’aimais hier.
De tes bras m’embrassant
Je m’en souviens mille fois.
Où êtes-vous maintenant,
Ô, tendres, tendres bras ?
1878
Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă,
Şi somnul, vameş vieţii, nu vrea să-mi ieie vamă.
Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,
S-asamăn între-olaltă viaţă şi cu moarte;
Ci cumpăna gândirii-mi şi azi nu se mai schimbă,
Căci între amândouă stă neclintita limbă.
Minuit sonne
Minuit sonne dans la cloche d’airain,
Éloigne-toi, sommeil, mauvais douanier !
Sur des voies anciennes ma pensée s’engloutit,
La mort ressemble trop à une nouvelle vie :
L’aiguille de la pensée reste toujours figée
Car entre ces deux-là c’est la langue qui se tait.
1876
Pe aceeaşi ulicioară
Bate luna în fereşti,
Numai tu de după gratii
Vecinic nu te mai iveşti!
Şi aceiaşi pomi în floare
Crengi întind peste zaplaz,
Numai zilele trecute
Nu le fac să fie azi.
Altul este al tău suflet,
Alţii ochii tăi acum,
Numai eu, rămas acelaşi,
Bat mereu acelaşi drum.
Ah, subţire şi gingaşă
Tu păşeai încet, încet,
Dulce îmi veneai în umbra
Tăinuitului boschet
Şi lăsându-te la pieptu-mi,
Nu ştiam ce-i pe pământ,
Ne spuneam atât de multe
Făr-a zice un cuvânt.
Sărutări erau răspunsul
La-ntrebări îndeosebi,
Şi de alte cele-n lume
N-aveai vreme să întrebi.
Şi în farmecul vieţii-mi
Nu ştiam că-i tot aceea
De te razimi de o umbră
Sau de crezi ce-a zis femeia.
Vântul tremură-n perdele
Astăzi ca şi alte dăţi,
Numai tu de după ele
Vecinic nu te mai arăţi!
Dans la même petite ruelle
Dans la même petite ruelle
La lune dore tes volets.
Où es-tu, ma toute belle,
Disparue à tout jamais ?
Les mêmes arbres sur la haie
Tendent leurs branches refleuries.
Où sont-ils les jours passés
Loin de cet aujourd’hui ?
Étranger ton cœur de glace,
Étrangers tes yeux de soie,
Moi, resté toujours le même,
Je reviens sur les pas
Où toi, délicate et sage,
Tu venais jadis vers moi,
Pour te jeter – chère image,
Souriante, dans mes bras,
Sans rien dire, fragile et blême ;
Et le monde disparaissait.
Pour nous dire nos je t’aime,
Le regard nous suffisait.
Des baisers pour toute réponse
Aux questions je t’en donnais ;
Les histoires du monde s’enfonces
Dans le gouffre du passé.
Enivré du charme béni
Oubliai-je la pensée sombre
Que la femme ne s’est pas appui
Que ses dires ont goût frais d’ombre ?
Le vent fait flotter le voile
Des rideaux bleus d’air pur.
Où es-tu, ma toute belle ?
Te reverrai-je un beau jour ?
1879
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania