Paula ROMANESCU
BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

 

 

 

MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

 

 

 

 

[…]

Când mândra mea doarme

Când mândra mea doarme în păru-i bălai,
Când stelele tremur şi apele sună,
Răsai,
Lumină de lună!
Pătrunde-n ungherul duioasei odăi,
În luciul oglinzii, o, lună, coboară,
Văpăi
Vărsând pe covoare.
Privind-o smerită cum şade culcat,
Demonic zâmbi-vei, lumina vei trece
În pat
Pe-o marmură rece.
Privind-o o noapte întreagă, tu taci –
Priveşte cum sânii se bat şi suspină,
S-o-mbraci
C-un giulgi de lumină.
Şi ochiului celui în basme îi minţi,
Să-i pară că iese din arc de pilaştri
Un prinţ

Cu ochii albaştri.   

 Quand ma belle dort

Quand ma belle dort, à la brune,
Dans ses blonds cheveux de soie
Les étoiles tremblent une à une.
                           Lève-toi,
                       Lumière de lune !

 Entre doucement dans sa chambre la nuit,
Dans son miroir et pose sur le tapis
Tout l’éclat d’or
De tes rayons.

En la regardant la nuit entière,
Observe mieux ses seins qui palpitent
Et couvre-la vite
D’un voile de lumière.

L’œil de celui qui se croit aux cieux
Mens-le doucement et fais-le croire
Qu’il est le prince charmant d’un soir,
              Aux yeux bleus.

1882-1883

   Privesc oraşul furnicar

 Privesc oraşul furnicar ­
Cu oameni mulți și muri bizari,
Pe strade largi cu multe bolţi,
Cu câte-un chip l-a stradei colţ.
Și trec foind, râzând, vorbind,
Mulţime de-oameni pași grăbind
Dar numai p-ici și pe colea
Merge unul de-a-nletelea,
Cu ochii-n cer, pe șuierate,
Țiindu-și mânile la spate.
S-aude clopot răsunând,
Cu prapuri, cruci, icoani, viind,
Preoţii lin şi în veştminte
Cântând a cărților cuvinte.
În urmă vin ca-ntr-un prohod;
Tineri, femei, copii, norod;
Dar nu-i prohod ­ sfinţire de-apă,
Pe uliți lumea să nu-ncapă;
Se scurg încet ­ tarra bumbum ­
Ostaşii vin în marş acum,
Naintea lor tambur-major,
Voinic el calcă din picior
Și tobe tare-n tact ei bat
Și paşii sună apăsat;
Lucesc și armele în şir,
Frumos stindarde se deşir;
Ei trec mereu ­ tarra bumbum ­
Și dup-un colţ dispar acum…
O fată trece c-un profil
Rotund și dulce de copil,
Un câne fuge spăriet,
Șuier-un lotru de băiet,
Într-o răspântie uzată
Și-ntinde-un orb mâna uscată,
Hamalul trece încărcat,
Și orologiile bat ­
Dar nimeni mai nu le ascultă
De vorbă multă, lume multă.

  

Je regarde la ville fourmilière

Je regarde la ville fourmilière
Avec des gens par milliers
Avec sur les larges rues des voûtes
Et des images aux coins de route
Où passe en parlant, en riant,
La foule toujours pressée des gens.
Mais ça et là, presque toujours,
Quelqu’un s’en va tout à rebours
En sifflotant, les yeux aux cieux,
Les bras au dos.

D’un coup la cloche sonne et, voilà,
Mille oriflammes, icônes, croix ;
Des prêtres en apparat viennent
Chanter les mots de livres sains.
Derrière eux, en psalmodiant,
Toute la gent – hommes, femmes, enfants,
S’écoulent doucement – tarra-baram.
Les soldats viennent à la parade :
Devant eux, un tambour major
À pas rythmé et tout sonore,
Les tambours battent la cadence,
Le bruit des pas est plus intense,
Les armes brillent, les étendards
Flottent dans le vent.

Ils passent sans cesse – tarra-baram,
Puis disparaissent là-bas, au coin…
Une jeune fille marche à pas lents,
Mince et douce comme un enfant,
Un garçon se met à siffler,
Un chien court comme égaré,
À un carrefour un mendiant
Aveugle, une main sèche la tend,
Un porteur chargé de bagages,
Tout essoufflé… L’horloge sonne
Mais plus personne n’entend sa ronde
De tant de langues, de tant de monde.

1873

Sara pe deal 

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte:
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul
Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. – Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?

Le soir sur la colline

Le soir sur la colline sonne le buccin,
Passent les troupeaux, brillent les étoiles en chemin,
Les sources pleurent dans le fond des fontaines,
Sous un acacia tu attends que je vienne.

La lune passe dans le ciel – douce clarté,
Tes yeux cherchent le feuillage léger,
Des étoiles naissent sur le bleu du ciel
Ton cœur et ta raison sont d’amour pleins.

Flottent les nuages à travers les rayons,
Jusqu’à la lune montent les toits des maisons,
Le chadouf du puits grince sous le vent,
La vallée fume, dans le lointain, des chants.

Des faucheurs rompus, la faux sur l’épaule,
Rentrent des prairies, la planche en bois sonne,
La vieille cloche résonne dans la soirée bleue,
Ivre d’amour – mon âme est flamme et feu.

Ah, bientôt le village sera port de silence,
Ah, bientôt mes pas hâteront leur cadence,
Sous les branches d’acacia nous deux, la nuit entière
Resterons-nous, mille fois te dirai-je mes je t’aime.

Ton front contre mon front, nous, on s’endormira
Heureux et souriants sous le grand acacia.
Pour une si merveilleuse et riche nuit
Qui ne donnerait pas bien toute sa vie ?

                                         1872