Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    MIHAI EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps ! Version française de Paula ROMANESCU (22)

    Paula ROMANESCU
    BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

     

     

     

    MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

    Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
    Editor: Ion ISTRATE

     

     

     

     

     

     

     

     

    […]

    Lumineze stelele !

    Lumineze stelele,
    Plângă râurelele,
    Nori-n cer călătorească,
    Neamurile-mbătrânească
    Şi pădurile să crească ­
    Numai eu voi rămânea,
    Gândurile la o stea,
    Ce au fost odat-a mea:
    Căci a fost şi nu mai este.

    Dulce gură de poveste
    Ziua cine mi-o zâmbi,
    Noaptea cine-o povesti?

    1878

    Que les étoiles brillent !

     Que les étoiles brillent encore,

    Que les rivières pleurent,

    Que les nuages glissent,

    Que les hommes vieillissent,

    Que les bois jaunissent !

    Moi, je resterai

    À toujours penser

    À une étoile qui

    M’a appartenu

    Et qui aujourd’hui

    N’existe plus.

     

    Lèvres douces,

    Contes de fées…

    Le jour qui me sourirait ?

    La nuit qui me les dirait ?

                                        1878

     Singurătate

    Cu perdelele lăsate,
    Şed la masa mea de brad,
    Focul pâlpâie în sobă,
    Iară eu pe gânduri cad.

    Stoluri, stoluri trec prin minte
    Dulci iluzii. Amintiri
    Ţârâiesc încet ca greieri
    Printre negre, vechi zidiri,

    Sau cad grele, mângâioase

    Şi se sfarmă-n suflet trist,
    Cum în picuri cade ceara
    La picioarele lui Crist.

    În odaie prin unghere
    S-a ţesut păinjeniş
    Şi prin cărţile în vravuri
    Umblă şoarecii furiş.

    În această dulce pace
    Îmi ridic privirea-n pod
    Şi ascult cum învelişul
    De la cărţi ei mi le rod.

    Ah! de câte ori voit-am
    Ca să spânzur lira-n cui
    Şi un capăt poeziei
    Şi pustiului să pui;

    Dar atuncea greieri, şoareci,
    Cu uşor-măruntul mers,
    Readuc melancolia-mi,
    Iară ea se face vers.

    Câteodată… prea arare…
    A târziu când arde lampa,
    Inima din loc îmi sare
    Când aud că sună cleampa…

    Este Ea. Deşarta casă
    Dintr-odată-mi pare plină,
    În privazul negru-al vieţii-mi
    E-o icoană de lumină.
    […]

    Solitude

    Les rideaux tirés, je reste

    À la table en bois de chêne ;

    Le feu dans le poêle crépite,

    Dans mon cœur brûle le chagrin.

     

    Les souvenirs de leur voile

    D’illusions m’en entourent

    Comme le chant de petites cigales

    Cachées aux fentes des vieux murs.

     

    Ou ils passent comme en délir,

    Se déchirent dans mon âme triste

    Comme les gouttes brûlantes de cire

    Qui tombent aux pieds de Christ.

     

    Dans ma chambre dans tous les coins

    Pendent des toiles d’araignée ;

    Et sous les livres on entend

    Les petites souris à croquer.

     

    Et dans cette étrange paix,

    Je tends l’oreille et j’écoute

    Comme là-haut dans le grenier

    Les souris croquent la redoute…

     

    Tant de fois j’avais voulu

    Briser la maudite lyre,

    Oublier la poésie –

    Ce chagrin qui me déchire.

     

    Et chaque fois, cigales, souris,

    De leurs petites pattes légères,

    Réveillent ma mélancolie

    Et celle-ci se change en vers.

     

    Parfois…, ô, pas trop souvent…

    Lorsque ma chandelle est morte,

    Mon cœur s’éveille quand j’entends

    Le loquet grince à ma porte…

     

    C’est elle. La maison déserte

    Se remplit d’un doux mystère.

    Dans le cadre noir de ma vie –

    Une icône de lumière.

     […]

                                         1878

    Gazel

    Gazel

    Toamna frunzele colindă,

    Sun-un grier sub o grindă,

    Vântul jalnic bate-n geamuri

    Cu o mână tremurândă,

    Iară tu la gura sobei

    Stai ca somnul să te prindă.

    Ce tresari din vis deodată?

    Tu auzi păşind în tindă –

    E iubitul care vine

    De mijloc să te cuprindă

    Şi în faţa ta frumoasă

    O să ţie o oglindă,

    Să te vezi pe tine însăţi

    Visătoare, surâzândă

    Gazel

    Toamna frunzele colindă,

    Sun-un grier sub o grindă,

    Vântul jalnic bate-n geamuri

    Cu o mână tremurândă,

    Iară tu la gura sobei

    Stai ca somnul să te prindă.

    Ce tresari din vis deodată?

    Tu auzi păşind în tindă –

    E iubitul care vine

    De mijloc să te cuprindă

    Şi în faţa ta frumoasă

    O să ţie o oglindă,

    Să te vezi pe tine însăţi

    Visătoare, surâzândă

    Toamna frunzele colindă,
    Sun-un grier sub o grindă,
    Vântul jalnic bate-n geamuri
    Cu o mână tremurândă,
    Iară tu la gura sobei
    Stai ca somnul să te prindă.
    Ce tresari din vis deodată?
    Tu auzi păşind în tindă –
    E iubitul care vine
    De mijloc să te cuprindă
    Şi în faţa ta frumoasă
    O să ţie o oglindă,
    Să te vezi pe tine însăţi
    Visătoare, surâzândă.

    1873

    Ghazel

    En automne les feuilles s’envolent,

    Une cigale – sous un chevron,

    Aux fenêtres pleure le vent,

    Y frappant des doigts tremblants.

    Toi, assise auprès du feu,

    Le doux sommeil tu l’attends.

    Tu tressailles ? De quel beau rêve ?

    À l’entrée – des pas… Tiens !

    C’est ton bien aimé qui vient

    T’embrasser ; devant tes yeux

    Mettre un miroir pour que

    Tu puisses mieux te voir

    Sourire merveilleusement.

     […]

    1873

    Kamadeva 

    Cu durerile iubirii
    Voind sufletu-mi să-l vindec,
    L-am chemat în somn pe Kama –
    Kamadeva, zeul indic.

    El veni, copilul mândru,
    Călărind pe-un papagal,
    Având zâmbetul făţarnic
    Pe-a lui buze de coral.

    Aripi are, iar în tolbă-i
    El păstrează, ca săgeţi,
    Numai flori înveninate
    De la Gangele măreţ.

    Puse-o floare-atunci-n arcu-i,
    Mă lovi cu ea în piept,
    Şi de-atunci în orice noapte
    Plâng pe patul meu deştept…

    Cu săgeata-i otrăvită
    A sosit ca să mă certe
    Fiul cerului albastru
    Ş-al iluziei deşerte.

    1876

    Kama Deva

    Espérant guérir mon âme

    De l’amour et du chagrin,

    J’ai appelé dans le rêve Kama

    Kama Deva, dieu indien.

     

    Lui, il vient, le bel enfant,

    Sur les ailes d’un perroquet,

    Au doux sourire insouciant

    Sur ses lèvres de rosée.

     

    Dans sa gibecière il range

    Ses flèches – fleurs venimeuses,

    Cueillies de la terre du Gange

    À l’histoire merveilleuse.

     

    Il met dans son arc une fleur

    Puis il en vise mon cœur

    Qu’il brise. Vois-tu, depuis lors

    Toutes les nuits de dor j’en pleure.

     

    De sa flèche empoisonnée,

    Cet enfant du ciel d’azur

    Et de l’illusion perdue,

    Vint me fouetter d’amour.

                                        1876

     […]



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2023 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5