Paula ROMANESCU
BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

 

 

 

MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

 

 

 

 

 

[…]

Lumineze stelele !

Lumineze stelele,
Plângă râurelele,
Nori-n cer călătorească,
Neamurile-mbătrânească
Şi pădurile să crească ­
Numai eu voi rămânea,
Gândurile la o stea,
Ce au fost odat-a mea:
Căci a fost şi nu mai este.

Dulce gură de poveste
Ziua cine mi-o zâmbi,
Noaptea cine-o povesti?

1878

Que les étoiles brillent !

 Que les étoiles brillent encore,

Que les rivières pleurent,

Que les nuages glissent,

Que les hommes vieillissent,

Que les bois jaunissent !

Moi, je resterai

À toujours penser

À une étoile qui

M’a appartenu

Et qui aujourd’hui

N’existe plus.

 

Lèvres douces,

Contes de fées…

Le jour qui me sourirait ?

La nuit qui me les dirait ?

                                    1878

 Singurătate

Cu perdelele lăsate,
Şed la masa mea de brad,
Focul pâlpâie în sobă,
Iară eu pe gânduri cad.

Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Ţârâiesc încet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri,

Sau cad grele, mângâioase

Şi se sfarmă-n suflet trist,
Cum în picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.

În odaie prin unghere
S-a ţesut păinjeniş
Şi prin cărţile în vravuri
Umblă şoarecii furiş.

În această dulce pace
Îmi ridic privirea-n pod
Şi ascult cum învelişul
De la cărţi ei mi le rod.

Ah! de câte ori voit-am
Ca să spânzur lira-n cui
Şi un capăt poeziei
Şi pustiului să pui;

Dar atuncea greieri, şoareci,
Cu uşor-măruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iară ea se face vers.

Câteodată… prea arare…
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Când aud că sună cleampa…

Este Ea. Deşarta casă
Dintr-odată-mi pare plină,
În privazul negru-al vieţii-mi
E-o icoană de lumină.
[…]

Solitude

Les rideaux tirés, je reste

À la table en bois de chêne ;

Le feu dans le poêle crépite,

Dans mon cœur brûle le chagrin.

 

Les souvenirs de leur voile

D’illusions m’en entourent

Comme le chant de petites cigales

Cachées aux fentes des vieux murs.

 

Ou ils passent comme en délir,

Se déchirent dans mon âme triste

Comme les gouttes brûlantes de cire

Qui tombent aux pieds de Christ.

 

Dans ma chambre dans tous les coins

Pendent des toiles d’araignée ;

Et sous les livres on entend

Les petites souris à croquer.

 

Et dans cette étrange paix,

Je tends l’oreille et j’écoute

Comme là-haut dans le grenier

Les souris croquent la redoute…

 

Tant de fois j’avais voulu

Briser la maudite lyre,

Oublier la poésie –

Ce chagrin qui me déchire.

 

Et chaque fois, cigales, souris,

De leurs petites pattes légères,

Réveillent ma mélancolie

Et celle-ci se change en vers.

 

Parfois…, ô, pas trop souvent…

Lorsque ma chandelle est morte,

Mon cœur s’éveille quand j’entends

Le loquet grince à ma porte…

 

C’est elle. La maison déserte

Se remplit d’un doux mystère.

Dans le cadre noir de ma vie –

Une icône de lumière.

 […]

                                     1878

Gazel

Gazel

Toamna frunzele colindă,

Sun-un grier sub o grindă,

Vântul jalnic bate-n geamuri

Cu o mână tremurândă,

Iară tu la gura sobei

Stai ca somnul să te prindă.

Ce tresari din vis deodată?

Tu auzi păşind în tindă –

E iubitul care vine

De mijloc să te cuprindă

Şi în faţa ta frumoasă

O să ţie o oglindă,

Să te vezi pe tine însăţi

Visătoare, surâzândă

Gazel

Toamna frunzele colindă,

Sun-un grier sub o grindă,

Vântul jalnic bate-n geamuri

Cu o mână tremurândă,

Iară tu la gura sobei

Stai ca somnul să te prindă.

Ce tresari din vis deodată?

Tu auzi păşind în tindă –

E iubitul care vine

De mijloc să te cuprindă

Şi în faţa ta frumoasă

O să ţie o oglindă,

Să te vezi pe tine însăţi

Visătoare, surâzândă

Toamna frunzele colindă,
Sun-un grier sub o grindă,
Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mână tremurândă,
Iară tu la gura sobei
Stai ca somnul să te prindă.
Ce tresari din vis deodată?
Tu auzi păşind în tindă –
E iubitul care vine
De mijloc să te cuprindă
Şi în faţa ta frumoasă
O să ţie o oglindă,
Să te vezi pe tine însăţi
Visătoare, surâzândă.

1873

Ghazel

En automne les feuilles s’envolent,

Une cigale – sous un chevron,

Aux fenêtres pleure le vent,

Y frappant des doigts tremblants.

Toi, assise auprès du feu,

Le doux sommeil tu l’attends.

Tu tressailles ? De quel beau rêve ?

À l’entrée – des pas… Tiens !

C’est ton bien aimé qui vient

T’embrasser ; devant tes yeux

Mettre un miroir pour que

Tu puisses mieux te voir

Sourire merveilleusement.

 […]

1873

Kamadeva 

Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi să-l vindec,
L-am chemat în somn pe Kama –
Kamadeva, zeul indic.

El veni, copilul mândru,
Călărind pe-un papagal,
Având zâmbetul făţarnic
Pe-a lui buze de coral.

Aripi are, iar în tolbă-i
El păstrează, ca săgeţi,
Numai flori înveninate
De la Gangele măreţ.

Puse-o floare-atunci-n arcu-i,
Mă lovi cu ea în piept,
Şi de-atunci în orice noapte
Plâng pe patul meu deştept…

Cu săgeata-i otrăvită
A sosit ca să mă certe
Fiul cerului albastru
Ş-al iluziei deşerte.

1876

Kama Deva

Espérant guérir mon âme

De l’amour et du chagrin,

J’ai appelé dans le rêve Kama

Kama Deva, dieu indien.

 

Lui, il vient, le bel enfant,

Sur les ailes d’un perroquet,

Au doux sourire insouciant

Sur ses lèvres de rosée.

 

Dans sa gibecière il range

Ses flèches – fleurs venimeuses,

Cueillies de la terre du Gange

À l’histoire merveilleuse.

 

Il met dans son arc une fleur

Puis il en vise mon cœur

Qu’il brise. Vois-tu, depuis lors

Toutes les nuits de dor j’en pleure.

 

De sa flèche empoisonnée,

Cet enfant du ciel d’azur

Et de l’illusion perdue,

Vint me fouetter d’amour.

                                    1876

 […]