Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    MIHAI EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps ! Version française de Paula ROMANESCU (23)

    Paula ROMANESCU
    BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

     

     

     

    MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

    Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
    Editor: Ion ISTRATE

     

     

     

     

     

     

     

     

    […]

    Atât de fragedă… 

    Atât de fragedă, te-asameni
    Cu floarea albă de cireş,
    Şi ca un înger dintre oameni
    În calea vieţii mele ieşi.

    Abia atingi covorul moale,
    Mătasa sună sub picior,
    Şi de la creştet pân-în poale
    Pluteşti ca visul de uşor.

    Din încreţirea lungii rochii
    Răsai ca marmura în loc –
    S-atârnă sufletu-mi de ochii
    Cei plini de lacrimi şi noroc.

    O, vis ferice de iubire,
    Mireasă blândă din poveşti,
    Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
    Mi-arată cât de dulce eşti,

    Cât poţi cu-a farmecului noapte
    Să-ntuneci ochii mei pe veci,
    Cu-a gurii tale calde şoapte,
    Cu-mbrăţişări de braţe reci.

    Deodată trece-o cugetare,
    Un văl pe ochii tăi fierbinţi:
    E-ntunecoasa renunţare,
    E umbra dulcilor dorinţi.

    Te duci, ş-am înţeles prea bine
    Să nu mă ţin de pasul tău,
    Pierdută vecinic pentru mine,
    Mireasa sufletului meu!

    Că te-am zărit e a mea vină
    Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,
    Spăşi-voi visul de lumină
    Tinzându-mi dreapta în deşert.

    Ş-o să-mi răsai ca o icoană
    A pururi verginei Marii,
    Pe fruntea ta purtând coroană –
    Unde te duci? Când o să vii?

    1879

     Si frêle

    Si frêle, ma douce, tu as l’air
    D’une fleur blanche de cerisier,
    Et ange parmi les hommes de chair,
    Dans ma toute vie tu es entrée.

    Tu touches à peine le tapis et,
    La soie froufroute sous tes pas
    Et de la tête aux pieds
    Tu ressembles à un rêve de joie.

    Ô, mon beau rêve d’amour, ma douce
    Princesse, fée, de mon délire,
    Ne souris plus car ton sourire
    Est fleur de miel sur ta bouche.
     […]
    Tu t’en vas et je comprends bien
    Que je ne dois pas te suivre,
    Ô, jeune mariée de mon chagrin,
    Âme chère dont mon âme s’enivre !

    De t’avoir vue c’est mon péché
    Dont je ne m’en pardonnerai guère ;
    La main tendue dans le désert,
    Je paierai ce rêve de lumière.

    Car tu es devenue l’icône
    De l’éternelle Vierge Marie
    Avec sur le front une couronne…
    Où t’en vas-tu ? Reviendras-tu, dis !

                                               1879

    Când priveşti oglinda mărei

     Când priveşti oglinda mărei,
    Vezi în ea
    Țărmuri verzi şi cerul sărei,
    Nor şi stea.
    Unda-n plesnetul ei geme
    Şi Eol
    Sună-n papura ce freme
    Barcarol.

    Un minut dacă te-i pierde,
    Tu, măcar,
    Sub noianul mării verde
    Şi amar,
    Colo-n umeda-i pustie,
    Ca-n sicriu,
    Te-ai simți pe vecinicie
    Mort de viu.

    Vezi pe buza mea pălită
    Un surâs,
    Vezi pe fruntea-mi liniștită
    Dulce vis,
    Și al luncei vânt de vară
    Călduros
    Cântă-n lira mea amară
    Lănguros.

    De-ai pătrunde c-o privire
    Al meu sân,
    Să vezi marea-i de mâhnire
    Şi venin,
    Ai cunoaște-atuncea bine
    Traiul meu:
    Suflet mort, zâmbiri senine ­
    Iată eu.

                               1869

     Quand on regarde la mer miroir

    Quand on regarde la mer miroir,
                    On y voit
    Ciel de sel, nuages, étoiles,
                 Bords de soie.
    L’onde de ses pleurs gémit
                     Et Éole
       Entre les roseaux frémit –
                  Barcarolle. 

    Ô, si je pouvais me perdre
                Une seconde
    Sur les vagues de la mer verte
             Qui m’inondent,
    Dans ce vaste désert des flots
                Triomphants
       Je me sentirais heureux
                 Mort vivant.

        Vois-tu sur mes lèvres pâles
                  Un sourire ?
    Vois-tu sur mon front de marbre
                   Mon délire
            Et le vent d’été qui joue
                Dans les champs,
       De ma lyre amère, tout doux,
                    Tristement ?

             Si ton regard se posait
                 Sur mon sein,
           Voir la mer de chagrin,
                    De venin,
        Alors tu pourrais connaître
                    Mon état :
         Âme morte, sourire serein,
                  Ça c’est moi !

    1869

    Întunericul şi poetul

    ÎNTUNERICUL

    Tu care treci prin lume străin şi efemer,
    Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer,
    Poet gonit de râsuri și înghețat de vânt
    Ce cânţi ca o stafie ieşită din mormânt,
    Sfarmă-n stânca rece a ta nebună liră,
    Căci lumea este piatră şi ea nu te admiră,
    Ci tu, nebun şi palid, la poalele ei plângi
    Ca valul care cântă trecutul unei stânci,
    Ce veștedă, bătrână se leagănă prin nori,
    Când stânca e eternă şi valu-i trecător.

    POETUL

    Şi tu crezi, geniu negru, că fără scop și țintă
    A lumei und-amară mă-neacă, mă frământă ?
    Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele,
    Purtând pe frunte-mi raza a națiunii mele ?
    Voi să ridic palatul la două dulci sorori,
    La Muzică și Dramă… în dalbe sărbători
    Voi să le-ngân viața şi-n cupa lor aurie
    Să torn zi şi-ntuneric, dureri și bucurie,
    Să văd trecutu-n viață, să văd româna dramă,
    Cum din mormânt eroii istoriei îi cheamă,
    Şi muzica română chemând din munții-n nouri,
    Din stelele căzânde, din văile-n ecouri,
    Din brazii ce suspină l-a iernei vijelie,
    Din fluierul cel jalnic, din buciumu-n câmpie,
    Chemând doina română, a inimelor plângeri,
    A sufletului noapte, a dorurilor stângeri.

    Românu-n trecut mare, e mare-n viitor !
    Și tu vrei ca poetul să fie trecător,
    Pe-a ţărei sale ţărmuri să n-aibă ce să cânte ?
    Dar nu-s colori destule în lume să-nveșmânte
    A munţilor Carpatici sublime idealuri,
    Ce-noată-n a lui suflet cum noată-n mare valuri,
    Și-n creierii-i aleargă de gânduri vijelii,
    Cum ginii se sfaramă-n ruinele pustii.

     

    Les ténebres et le poète

     Les ténebres :

     Homme qui passes dans le monde étranger, solitaire,
    La raison dans le ciel et l’âme dans la lumière,
    Poète meurtri des rires du monde, glacé du vent,
    Toi, revenant qui chante la foule des revenants,
    Casse ta lyre folle pareille au rocher froid,
    Car le monde est de pierre et il ne t’aime pas.
    Et toi, mon pauvre fou, tu pleures à ses pieds
    Comme la vague qui chante le passé du rocher
    Flétri et sans éclat qui sous les nuages erre…
    Quand le rocher est froid, la vague est éphémère.

    Le poète :

    Croirais-tu, noir génie, que sans fin et sans but
    L’onde mauvaise du monde m’inonde et me tue ?
    Crois-tu que s’est en vain que je porte sur le front,
    Cueillie du ciel d’étoiles, l’étoile de ma raison ?
    Je veux bâtir un temple pour mes deux chers frères –
    Le Drame et la Musique et, dans leur coupe d’or
    Je veux verser des jours, des nuits, des joies et des douleurs
    Pour en ressusciter le passé des Roumains
    Quand des drames anciens l’histoire les en appelle
    Et, la musique roumaine, appelant des cieux
    Les étoiles filantes, les vallées les échos,
    Les sapins qui soupirent au vent de l’hiver,
    La flûte qui pleure, le buccin de la plaine,
    La doïna de chez nous et, de l’âme les pleurs,
    La nuit noire du chagrin et la mort du dor.

    Fier de son passé, confiant à l’avenir,
    Le Roumain est géant. Le poète, de sa lyre,
    Veux-tu qu’il n’en joue pas ? Le voudrais-tu muet
    Quand il n’y a pas assez de mots au monde entier
    Pour décrire les Carpates, les idéaux sacrés
    Qui exaltent mon âme et qui montent sans arrêt
    En tempête de pensées qui se lèvent dans la tête
    Quand les génies se perdent dans la nuit déserte ?

                                                                       1869

    […]



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5