Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    MIHAI EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps ! Version française de Paula ROMANESCU (8)

    Paula ROMANESCU
    BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

     

     

     

    MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

    Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
    Editor: Ion ISTRATE

     

     

     

     

     

     

     

     

    […]

    Tu cei o curtenire

    Tu cei o curtenire
    În glumă ­ și doreşti
    Să-ți spun a mea iubire
    În versuri franţuzeşti.

    Dar eu sunt melancolic
    Şi nu ştiu să răspund.
    Nu pot să-mbrac în glume
    O taină ce ascund.

    Tu râzi şi-ţi razemi capul
    De umăru-mi încet,
    Şi-n ochii mei îmi cauţi,
    Vicleano, aşa cochet.

    Tu vezi că în iubire
    Nu ştiu ca să glumesc;
    Nu-ţi pare oare bine
    C-atâta te iubesc?

    1876

    Tu veux que je te fasse la cour

     Que je te fasse la cour,
    Histoire de s’amuser,
    Tu m’ demandes, mon amour,
    Des poèmes en français.

    Moi, brin d’ mélancolie,
    Je ne sais pas le faire.
    Comment peut-on sourire
    Devant un tel mystère ?

    Tu ris en appuyant
    Sur mon épaule la tête
    Et me regardes doucement,
    Hypocrite coquette.

    Tu sais bien qu’en amour
    Je ne fais pas semblant ;
    Tu devrais être heureuse
    Puisque je t’aime tant !

    1876

    Lumea îmi părea o cifră

    Lumea îmi părea o cifră, oamenii îmi păreau morţi,
    Măști, ce râd după comandă, cari ies de după porţi
    Și dispar ­ păpuşi măiestre, ce că sunt nici că nu ştiu
    Şi-ntr-o lume de cadavre căutam un suflet viu;
    Mă zbăteam dorind viaţă, cu ce sete eu cătam
    Precum cel ce se îneacă se acață de-orice ram.
    Dibuit-am în ştiinţe, în maxime,-n poezie,
    Dară toate îmi părură sură, stearpă teorie.
    N-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc
    Până când… blestăm momentul!… pân- ce-a fost să te-ntâlnesc.
    Oare sunt eu tot acelaşi? Singur nu mai mă-nţeleg:
    De clipirea genei tale putui viaţa să mi-o leg.
    Eram mândru ­ înjosirea, ba sclavia mă înveţi:
    Mă dispreţuiesc pe mine… ce mai are astăzi preţ?
    Îmi părea că împăraţii sunt pe lume un nimic
    Căci ei nu ţineau în mână degetul tău dulce, mic,
    Începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult
    Decât lumea, decât totul ce putusem să ascult;
    Mă miram, cum de pierdusem ochii pentru tot ce fu?
    Toate existau sub soare, pentru că exişti şi tu.

    1876

    Tout le monde n’était qu’un chiffre

    Tout le monde n’était qu’un chiffre, les hommes me paraissaient morts,
    Des masques rieurs sur commande se montraient de porte en porte,
    Des superbes marionnettes dont l’existence on l’ignore;
    Je cherchais une âme vivante dans un monde d’âmes mortes.
    Je l’imaginais cachée en science, en poésie,
    Mais tout n’était que banale et stupide théorie,
    Je n’avais le moindre but, aucune raison d’exister
    Jusqu’au jour – maudit soit-il! – où je t’avais rencontrée.
    Suis-je le même? Comment l’apprendre et puis, comment le savoir?
    Toute ma vie dépend, ma belle, de l’éclat de ton regard.
    J’étais fier; l’humiliation, l’esclavage, tu me les appris :
    Je me méprise moi-même… Ma vie n’a ni sens, ni prix.
    Tous les empereurs de ce monde ne valaient rien pour moi
    Puisqu’ils ne pouvaient tenir dans leur main ton petit doigt;
    J’étais le dépositaire d’un trésor beaucoup plus vrai
    Que tout ce qui existe au monde, que tout ce qu’on peut y trouver;
    Je me demandais comment ai-je perdu le monde d’hier
    Qui vivait sous le soleil : hier tu n’y existais guère…

    1876

    O, mamă…

    O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
    Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
    Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
    Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,
    Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău…
    Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

    Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi;
    Din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi,
    La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
    Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;
    Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu…
    Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu.

    Iar dacă împreună va fi ca să murim,
    Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim,
    Mormântul să ni-l sape la margine de râu,
    Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu;
    De-a pururea aproape vei fi de sânul meu…
    Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

    1880

    Ô, ma mère…

     Ô, ma mère, ma douce mère, de la longue nuit des temps
    Par la voix des feuilles mortes tu m’appelles, tu m’attends,
    Au-dessus de la tombe où tu dors solitaire
    Des rameaux d’acacia sèment l’automne, le vent erre
    Et ta voix murmurante chantonnera toujours
    Dans les branches gémissantes: Pas de retour, pas de retour!

    Quand je mourrai, ma douce, que tu ne pleures pas!
    De notre tilleul sacré une branche tu casseras
    Tu la replanteras sur ma tombe, en laissant
    Couler tes chaudes larmes, de tes larmes l’arrosant,
    Sentirai-je, peut-être un jour du temps sans temps,
    Son ombre de lumière grandir, me protégeant.

    Mais si le roi des cieux voulait nous faire mourir
    Ensemble, j’aimerais, qu’au bord d’une rivière,
    On nous mette tous les deux au lit de la même bière.
    Qu’on ne nous conduise pas au sombre cimetière.
    Ainsi resteras-tu à jamais près de moi
    Et l’eau – berceau de rêve – chantera, pleurera.

                                                                   1880

     De vorbiți mă fac că n-aud

    De vorbiţi, mă fac că n-aud,
    Nu zic ba şi nu vă laud:
    Dănţuiţi precum vă vine,
    Nici vă şuier, nici v-aplaud;
    Dară nime nu m-a face
    Să mă ieu dup-a lui flaut;
    E menirea-mi: adevărul
    Numa-n inima-mi să-l caut.

    1876-1877

    Si vous parlez, je fais le sourd

    Si vous parlez, je fais le sourd,
    Je ne vous nie, rien je ne dis;
    Dansez si vous voulez, moi, ni
    Je vous siffle, ni vous applaudis;

    Mais plus personne ne pourrait
    Me faire danser sur son cor.
    Je ne cherche la vérité
    Qu’au plus profond de mon cœur.

    1876-1877

    […]



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. Paula Romanescu spune:

      Daca unui intelectual de calibrul Magdei Ursache traducerile acestea i se par utile intru promovarea in lume a creatiei eminesciene ca reper major al valorii poeziei romanesti, atunci truda mea n-a fost decat bucurie ca o calatorie intregitoare de frumuseti prin care lumea cuvantului mai bogata va fi.
      P.R.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5