Primit pentru publicare: autor, Ion N. Oprea, 15 febr.2014
Editor: Ion Istrate, 17 febr.2014

Nicolae Labiş în „Corespondenţă Fălticeneană”

  Evidenţiind contribuţia prof. V. G. Popa de la Liceul de băieţi „Nicu Gane” din Fălticeni la punerea în valoare a talentului literar a lui Nicolae Labiş, în cartea „Muzeul păpuşilor de ceară” (Editura PIM, Iaşi, 2009), regretatul profesor şi puţin cunoscutul ca scriitor Marcel Tanasachi (nu figurează nici în „Cartea Fălticenilor de la A la Z”, Ediţia a II-a de Cătălin Ciolca, Editura Pim, 2010) , în cartea „Cartierul Sulamitei”, roman,  aminteşte că  unele premii literare erau, pe bună dreptate,  destinate viitorului consacrat, fost coleg la Naţionalul ieşean, cu cel din urmă, scrie poetul şi prozatorul Vasile Filip, altundeva, şi el din aceeaşi generaţie.

Despre cei doi  – profesor şi elev, devenit poet de renume – date importante cuprinde Corespondenţă Fălticeneană, în două volume,  de Eugen Dimitriu, Editura Pim, Iaşi, 2013, prieten apropiat mentorului care astăzi populează Galeria oamenilor de seamă din oraşul şi judeţul care l-au lansat.

Să-i urmărim primii paşi şi lumea în care a trăit într-o vreme Labiş, în cartea scrisă cu  atâta risipă de profesionalism şi suflet de scriitor, Eugen Dimitriu, care ne înlesneşte în  cele peste 1500 de pagini, nu toate generoase cu cel de care ne ocupăm, atâtea informaţii utile.

Din Fălticeni, la 27 aprilie 1969, Tatos Teodor (n. 1901-m.1985), fălticenean, avocat, scriitor, ziarist, pictor, îi scria domnului Eugen (vol. II, p.862), cerându-şi scuze că face acest lucru cu creionul, dar spunea, scrie „în grădină”, locul unde, adaugă în nota de subsol primitorul scrisorii, „se afla frumoasa grădină a primăriei, în care au poposit odinioară personalităţi ale urbei: A, Gorovei,  M. Sadoveanu, V. Tempeanu, E. Lovinescu, T.V. Ştefanelli,  V. Ciurea, A.G. Stino,  V.G. Popa şi elevul acestuia, poetul Nicolae Labiş”…

La o scrisoare din 15 februarie 1970, din  Fălticeni,  în care prof. V.G. Popa lăuda „Amintirile” lui Eugen Dimitriu  despre anii de şcoală, care vor apare în „Revista Noastră”, număr jubiliar, editat de liceul „Nicu Gane” din Fălticeni, cu prilejul centenarului liceului (1870-1970), cu titlul Chipuri de lumină, adăuga un P.S.: „Mi-am adus aminte de ceva. Prin 1949-50, Labiş a prezentat la Cenaclul literar din Fălticeni o poezie în care era vorba de o acţiune a utemiştilor de la liceul „Nicu Gane”. Fuseseră la plantat puieţi pe coastele prăpăstioase ale Spătăreştilor. A fost şi Labiş şi apoi şi-a pus în versuri de factură quasi-folclorică, după cât îmi aduc aminte, entuziasmul lui frumos. Poezia după ce a fost citită în Cenaclu a fost publicată în Zori noi. Cum aş putea oare s-o găsesc? Există la Suceava colecţia ziarului? Mi se pare însă că atunci ziarul regional nu se numea Zori noi… Dacă mă puteţi informa în legătură cu această chestiune v-aş rămâne îndatorat”.

Din Fălticeni, la 5 august 1970, urma scrisoarea:
Dragă  amice,
Felicitările mele pentru paginile publicate în Familia (revistă de cultură, seria a V-a, anul 6(106), 7 (59), iulie, 1970, Oradea, Contribuţii la biografia unui mare actor: JULES CAZABAN, de Eugen Dimitriu, notă de subsol, vol. II, p. 805) despre Jules Cazaban şi familia sa. Îmi place f. mult finalul. Aceleaşi felicitări pentru Peisajul apărut în  Zori noi. Îmi pare bine că s-a rupt ghiaţa. Doamne ajută!
Şi acum    o întrebare: ce ştiţi despre gazda lui Labiş numită Bacalu? Când a stat aici? Şi cât? Eu ştiu că a stat în gazdă la croitorul Iordache şi apoi la părintele Gavrilescu. În chestia cu  Bacalu nu prea sunt lămurit. Aştept  precizările dv. La ce mai lucraţi? Omagiile mele pentru doamna dv.
Salutări amicale, V.G. Popa

Din Suceava, la 9 august 1970, Eugen Dimitriu îi scria lui G. V. Popa, vol. I, p.177:
Mult Stimate Domnule Profesor,
Vă mulţumesc foarte mult pentru cuvintele amabile pe care mi le-aţi adresat. Sunt într-adevăr bucuros că a apărut materialul în revista „Familia”, chiar fără fotografii (deşi le-am trimis două, pentru a ilustra textul).
Peisajul din „Zori Noi” nu-mi aparţine. e o apropiere de nume între Eugen Dumitriu şi Dimitriu – nume cu care am semnat evocarea  lui Jules Cazaban.
Trecând acum la Nicolae Labiş, precizez că au existat mai multe familii Bacalu în Fălticeni. Cea care probabil vă interesează pe Dv., a stat în căsuţa (azi demolată) din curtea liceului. Îi ţin minte din copilăria mea şi vă poate spune mai multe, cu certitudine, doamna Adela Tomovici, de pe str. Libertăţii (cândva, str. Germană).
Arătam într-o scrisoare mai veche către Dv. că în perioada în care Labiş era elev la „Nicu Gane”, în căsuţa din curte locuia familia electricianului Skowronski, azi pensionar în Fălticeni, pe str. Libertăţii nr. 10. Poetul a stat la Skowronski numai 3 săptămâni şi cred că puteţi lua amănunte de la această familie. Nu cred că de familia Bacalu (dacă e  aceasta care a trăit în curtea liceului) se leagă vreun moment din viaţa lui N. Labiş.

Aş vrea acum să vă dau două titluri care se referă direct la poet:
1) Simion Bărbulescu, Comentarii critice, E.P.L., 1969, Bucureşti. La pp. 135-165 există un capitol  intitulat: Limba poeziei lui Labiş. Mi s-a părut foarte interesant. Cred că aţi putea găsi cartea la Biblioteca oraşului sau la bibliotecile liceale.

2) Nicolae Labiş, Gedicchte, Jugendverlang, Bukarest, 1969, 166 p. Deutsch von Lotte Berg und Else  Kornis (Die schonsten Gedichte). Într-adevăr, Labiş rămâne superb şi în limba lui Goethe. Mă  gândesc că faima lui ar fi mult mai mare, dacă s-ar edita pentru străinătate, ediţii în limbile de mare circulaţie.

Poeziile acestea în germană le-am găsit în librărie, într-un colţ de raft şi nu vă puteţi închipui ce bucurie am simţit când, pentru… 4 lei (preţul cărţii) îl am pe Labiş în germană! Ce rezonanţă ar avea creaţia lui în engleză, franceză sau italiană!

…Aş vrea să cred că vă simţiţi mai bine cu sănătatea, spre a putea da literaturii române Monografia Nicolae Labiş – operă care să oglindească cel mai fidel sufletul acestui sensibil poet al munţilor… „

Din Bucureşti, la 25 aprilie 1972 (vol. II, p. 1039) profesoara Maria-Luiza Ungureanu, preocupată de lucrarea sa “Mărturiile”, îl încunoştiinţa pe „mult stimatul domn Dimitriu” să se considere înscris în Cuprinsul ei cu lucrarea despre Anton Holban. „Eu strâng tot materialul, – am până acum de la D-nii prof. Popa (despre poetul Labiş) şi Gorovei (Diverse). Aş dori să se mai  înscrie şi alţi colaboratori fălticeneni”, preciza ea.

Substanţială este corespondenţa cu Gheorghe Tomozei, redactor şef al revistei „Argeş”. Din Fălticeni, la 18 decembrie 1972 (vol.I. p.239) Eugen Dimitriu îi scria:
„Mult stimate Domnule Tomozei,
A trecut aproape o lună de la vizita Dv.  la „Galeria oamenilor de seamă”, când am avut plăcuta ocazie de a vă cunoaşte personaj. Sunt un admirator al creaţiei Dv. literare şi al tenacităţii cu care luptaţi pentru memoria regretatului Nicolaie Labiş. La întâlnirea noastră, v-am rugat să publicaţi în revista „Argeş” unele comori aflate în „Galerie” …
…Vă mai trimit şi o fotografie cu casa parohială a bisericii Sf. Ilie din Fălticeni. În dreapta clădirii se vede o grămadă de cărămizi. Sunt din temelia părţii cu etaj unde a stat Nicolae Labiş în gazdă ca elev, la preotul Leonida Gavrilescu. E una din cele 4 gazde fălticenene ale poetului. Azi mai sunt doar două în picioare, spre regretul nostru. Puteţi folosi fotografia cum credeţi de cuviinţă.
În fine, vă aduc la cunoştinţă că profesorul Vasile Popa, cel care l-a descoperit pe poetul Labiş, are un material inedit, de circa 200 de pagini, privind perioada fălticeneană a lui  Labiş. Credeţi că se poate valorifica într-un fel acest material? Ar fi păcat să nu fie cunoscut de marele public. Aşteptăm răspunsul Dv. în această privinţă…
V-aş fi recunoscător dacă mi-aţi trimite adresa D-lui Eugen Labiş, care trăieşte în Bucureşti”…

În pagina următoare a cărţii, 240, este redată o altă scrisoare către Tomozei, din 2 ianuarie 1973, în care îl informează că „se pare că Dl profesor (Popa n.n ) va face începutul, punându-vă la dispoziţie materialele care oglindesc preocupările literare ale lui Nicolae Labiş în perioada fălticeneană. O scrisoare a d-lui Popa către Dv., va aborda probabil direct problema”, există o adnotare de subsol, cu o precizare, repetată şi în subsolul paginii următoare: „La sugestia mea de a pune pe piaţă manuscrisul său de circa 200 de pagini despre Nicolae Labiş, V.G. Popa a manifestat oarecare rezervă, de teama de a nu-i scăpa din mână date absolut necunoscute despre poet. Această rezervă ne-a costat 11 luni de aşteptare pentru publicarea celor trei scrisori inedite ale lui A. Holban, M. Sadoveanu şi E. Lovinescu în revista de la Piteşti. Între timp, directorul muzeului fălticenean a pus cu largheţe scrisorile la dispoziţia unei învăţătoare din Dolhasca. Aceasta le-a publicat în „Cronica” (vol.I, p. 190) asupra datei când am trimis noi manuscrisele la „Argeş” . În scrisoarea sa din 2 ianuarie  Eugen Dimitriu adăuga (p. 241): „Ca o modestă contribuţie din parte-mi, vă trimit articolul „Nicolae Labiş la Fălticeni”. Poate îl veţi folosi în revista „Argeş” sau într-o viitoare ediţie a cărţii „Moartea unui poet”, cu menţiunea de la subsol: „Meritul de descoperire a talentului său, îi revine integral” (lui V.G. Popa n.n.).

La 4 octombrie 1975, din  Fălticeni, V.G. Popa îi scria lui Eugen Dimitriu despre Cenaclul literar M. Sadoveanu, acesta din urmă menţionând, puţin confuz, în nota de subsol (p.(808, vol. II), că “materialul mi-a fost trimis de profesorul fălticenean, la rugămintea ce i-am adresat-o cu un prilej. Mă interesa prezenţa lui Labiş la Fălticeni şi încă la „Galerie” fiind, am investigat tot ce a fost posibil”, dar cele ce urmează poartă semnătura V.G. Popa: „Ia fiinţă în primăvara anului 1949 din iniţiativa Casei de Cultură „I. L. Caragiale” din Fălticeni.

Printre cei dintâi membri ai cenaclului literar a fost şi N. Labiş. Îndrumător literar al cenaclului literar a fost în permanenţă, de la  înfiinţare şi până în 1960, prof. V.G. Popa.

În toamna anului 1950 a avut loc la Iaşi Conferinţa tinerilor scriitori din Moldova. Instrucţiunile venite spuneau că la această Conferinţă trebuie să participe şi secretarii Cenaclurilor literare.  Atunci comitetul de conducere  al cenaclului, l-a „uns” pe Labiş secretar şi l-a trimis la Iaşi la Conferinţă.

Afirmaţia că Labiş a înfiinţat cenaclul la Fălticeni nu corespunde adevărului.

Labiş a deţinut calitatea de secretar al cenaclului până în iarna anului 1952, când s-a transferat la Liceul Naţional din Iaşi.

La Cenaclul din Fălticeni Labiş a citit din creaţiile sale ca Muncă voluntară şi Gazeta de stradă, a ţinut conferinţe (despre anticlericalismul din opera lui Creangă), a prezentat frumoase culegeri de folclor”.

Într-o scrisoare din 19 august 1976, adresată de Eugen Dimitriu lui V. Vasile Popa de la care cerea date biografice despre tatăl acestuia şi o listă a lucrărilor publicate – să i le trimită profesoarei Maria-Luiza Ungureanu din Bucureşti, şi ea mereu amânată ori reprogramată la Edituri – în nota de subsol (p.!79, vol.I) aflăm: „V. G. Popa s-a stins de cancer, în iulie 1976, fiind  înmormântat la Cimitirul Oprişeni. În lungile noastre plimbări prin această parte a Fălticenilor, mi-a spus că şi-ar dori un loc de odihnă, chiar în mijlocul cimitirului, în lumina razelor de soare, cu vedere  spre Împărăţia Apelor şi Dumbrava Minunată. Din păcate, a dispărut prea repede, în plină putere de creaţie, când avea de încredinţat încă multe gânduri foii albe”.

La 23 octombrie 1977, din Suceava,  Eugen Dimitriu îi scria fiului prietenului său, dr. Popa, lucruri despre Fălticenii lor, despre vizitatori din Bucureşti care „au răsfoit cu admiraţie volumele de folclor, rămase în manuscris, ale ilustrului şi regretatului Dv. părinte”(p.180, vol.I) şi-l încuraja  să nu uite paşii  acestuia: “…Mă gândesc că fălticeneanul Dr. V.V. Popa îşi va aduce aminte de oraş, la adânci bătrâneţe şi că tot ce strânge acum cu pasiune, cu competenţă şi sacrificii (mare colecţionar! n.n., medic la Galaţi, a editat cărţile lăsate în manuscris de tatăl său, notează la p. 810, vol. II, autorul Corespondenţă…), se vor întoarce în oraşul copilăriei, pentru a se adăuga strădaniilor inegalabile ale părintelui său, profesorul V.G. Popa”. Şi mai departe (p.181), “…Ieri, 22 octombrie, am ţinut o conferinţă la tribunalul judeţean. Zeci de participanţi au ascultat expunerea cu diapozitive color despre „Case şi locuri memoriale” din Fălticeni. Am evocat numele scriitorului V.G. Popa şi am prezentat casa de la nr. 60, pe Uliţa Rădăşenilor, unde a locuit o vreme”.

Cu mult respect pentru fălticeneni, la 21 iulie 1978 într-o scrisoare către prof. George Ţanu, devenit clujean, Eugen se destăinuia nostalgic din Suceava (vol.I, pp. 255-256): “Când mă satur de larma Sucevei, o iau încetişor spre Fălticeni, partea dinspre Oprişeni, Buciumeni şi Fălticenii-Vechi, pentru deconectare. Traseul: Strada Mare – Uliţa Rădăşenilor – Str. Maior Ioan – Str. Sucevei, cu cele 50 de obiective culturale, a devenit un ritual. Merg singur, încet, să nu-i trezesc pe Sadoveanu şi pe Creangă, pe Băeşu sau pe Labiş, pe Ştefanelli ori pe Dumitru Hârlescu. „Vorbescu” cu ei şi-mi povestesc o mulţime de întâmplări de demult”.

Despre Nicolae Labiş nimic, altceva, în Corespondenţă Făltceneană de Eugen Dimitiu, Editura PIM, Iaşi, 2013