Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Nicolae Vălăreanu Sârbu: Faptul era unul de rutină

    ValareanuNicolae VĂLĂREANU SÂRBU

     

    Poeme

     

    Faptul era unul de rutină

    Nedumerită
    ca o frunte care găzduia riduri
    le acopeream cu înţelegere.

    Faptul era unul de rutină
    şi credeam că ochii pot spune mai mult
    cu mişcarea lor care smulge alte priviri
    care descoperă cu interes restul
    fără intenţie şi chemare
    doar cu spor de interes.

    Am văzut chiar imaginea
    cum se scălda-n culoare pe trupul tău
    până-n momentul acela crud
    când creşte în mine disperarea
    şi o simt pănă-n vârful unghiilor
    ce se rod de ividie
    cu dinţi străini.

    Se apropie corăbii de gânduri

    Limba ascuţită pe cuvinte albastre
    ca şi ochii rupţi din contextul expus
    îmi pun propoziţia în fraze prea lungi
    care se pierd în irisul lor.

    Carnea mea obosită de toate răutăţile lumii
    prinsă-n cleştele vremii trăite
    e ca o ancoră-n trupul tras la ţărmul
    unei mări neobişnuit de goală-n iluzii
    pe care o umplu delfinii şi bancuri de peşti.

    Se apropie corăbii de gânduri
    pline de tot ce se naşte cu sângele cald,
    femei străine de toate culorile
    vin şi ele cu dragostea mea în falduri
    în paradisul acesta sălbatic.

    Doamne, la tâmplele tale luminoase
    se-nchină şi îngerii căzuţi,
    oamenii privesc şi cu mâinile-n cruce
    se pun în genunchi şi ascultă,
    în inimi iubirea li se înfiripă
    şi bucuria se vede pe feţe.

    Te încălzeşte gândul rece

    Cel mai potrivit este să te întrebi
    aşa ca din obişnuinţă,
    să te convingi singur că adevărul
    nu poate fi spus la oricine
    fără să-ţi irite unele slăbiciuni.

    Te încălzeşte gândul rece
    că orice opţiune este ca o lampă
    care te însoţeşte prin întuneric
    iar cheia cea mai potrivită
    este cea care deschide uşa
    şi poţi trece mai departe în siguranţă.

    Deaceea ocolirea unui răspuns
    ce stârneşte o supărare,
    e un fel de a întinde mâna
    cuvintelor care ne apără
    de suferinţa din interior
    şi ne îndreaptă trupul
    să mergem drept.

    Înger în cer

    Ce se întâmplă dacă o mamă îşi pierde copilul
    printr-o întâmplare stupidă
    nebănuită de nimeni?

    Ai spune că aşa e voia Domnului
    cu îngerii pământeni,
    dar nu mai eşti convinsă
    că voia lui este dreaptă
    şi nu o greşeală divină.

    De aceea Dumnezeu lăcrimează şi el
    şi te întăreşte-n crez
    să-l păstrezi în gând,
    înger în cer.

    Cu gândul înlăuntrul fiinţei

    Căzuse noaptea-n ape
    ceaţa le acoperă malurile ondulate
    întunericul se lasă atât de jos peste pământ
    şi noi acoperim cu privirea drumurile.

    Dumnezeu trece singur,
    duce pe umeri cerul nostru de mâine,
    rupe cu mâinile pâinea cea de azi
    şi o împarte la nevoiaşi.

    Lumea se mişcă depăşită de interese şi evoluţie,
    înghesuită în memoria fiecărei persoane
    în care se caută prea târziu
    nevoia voinţei de acţiune
    sub sceptrul bunăstării omului,
    al înţelegerii curgerii spre viitor,
    cu gândul înlăuntrul fiinţei
    la cine-i scurtează viaţa.

    Semn de schimbare

    E semn că se schimbă ceasurile,
    îşi plimbă acele invers, din răzbunare
    şi acel zvon că timpul se întoarce la origini.

    Oasele mele-s asemenea crengilor uscate
    iar genunchii nu vor să creadă,
    îşi uită îndoiala-n articulaţii.

    Voinţa ne-ngăduie lupta, îi pune sceptrul,
    mâinile deschid porţile galbene
    să treacă trăsurile toamnei.

    Tu aşezi norii în ele şi-i plimbi
    cu brumele dimineţii pe roţi,

    de poemele iubirii caută femei de ploaie
    să le mângâie pe coapsele fine
    ca pe scrisul unor vechi manuscrise.

    Curbele zilei se ridică

    Stelele nopţii curg peste mare,
    dau semne luminoase că se apropie ţărmul,

    întunericul se ridiă ca un strat de ceaţă,
    dimineaţa prinde lumina de coarne,

    aburul pâinii s-a însorit.

    Curbele zilei se ridică, fac bolta pe cer,
    unul în altul ne vom ridica, nici pe scări nici prin aer colorat

    ştiind că suntem ai timpului.

    Când voi migra în trupul femeii înger
    inima-mi va rămâne să bată ritmul
    pe care nimeni nu-l ştie.

    Doar sufletul se-ncinge ca dragostea din reflex.

     

    Înţelesul vâscos se scurge ca mierea

    Se-ndoaie din încheieturi cuvintele acestui poem
    literele scoase din minţi lovesc în silabe
    mai au puţin şi vocalele plâng din instinct.

    Înţelesul vâscos se scurge ca mierea
    capătă sunete din rostirea-i amară

    Ziua să fi fost ploaie, nimeni nu ştie.

    Seara cade-n genunchi peste ape
    noaptea îşi face culcuş în păduri.

    O întoarcere pe dos a nervilor atinşi.

    Cum se susţin vechile legături de glezne
    când totul se mută mai sus în mişcare.

    Iubirea câtă se naşte, e voluptoasă şi dulce.


    Dincolo de umbre şi zvonuri

    Cine poate să-i vadă urmele, nu le vede,
    îşi oboseşte ochii prin locuri neumblate.

    Dincolo de umbre şi zvonuri rătăceşte lumina
    din care-i dă culoare sensului dobândit

    şi viul, nici el străin în moartea posibilă
    rupe lanţuri de presimţire oarbă,
    voinţa păstrează încă încredere.

    Destinul ei nu se ştie.

    Gândul e o mulţime a aceluiaşi om,
    memorie cu respiraţia caldă ce naşte visare.

    Copacii cu frunzele roşii.

    Sibiu, 30.11.2015.

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5