Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 6 (126), Iunie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
Primit pentru publicare: 26 Iun. 2019
Interviu realizat de Ioan Vasiu, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Publicat: 27 Iun. 2019
© Ioan Vasiu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com sau editura[at]agata.ro
Reporter: -Anul acesta, pe 31 mai, aţi împlinit o frumoasă vârstă, care numără 65 de ani şi tot în 2019 aniversaţi 46 de ani de carieră. Consideraţi că sunteţi un artist împlinit şi mulţumit de tot ceea ce aţi realizat până acum ?
Nicu Alifantis: -Pot spune că da, mulţumesc lui Dumnezeu. Am avut parte de multe bucurii şi împliniri. Pornind de la pleiada de oameni extraordinari pe care i-am întâlnit şi care mi-au călăuzit destinul artistic prin pildă şi îndemn şi culminând cu faptul că, iată, după atâţia ani, încă sunt în stare să creez şi să cânt şi, cel mai minunat e că foarte mulţi oameni îmi sunt alături la spectacole, iar prezenţa lor mă motivează, dar mă şi obligă în tot ce fac.
Reporter: -Aţi cântat de multe ori în Cenaclul Flacăra, condus de regretatul Adrian Păunescu, alături de alţi talentaţi şi apreciaţi interpreţi. Ce amintiri aveţi din perioada aceea ?
Nicu Alifantis: -Amintiri foarte frumoase, mai ales că sunt legate de începuturile mele. Acolo, la acele spectacole ale Cenaclului păstorit de Adrian Păunescu mi-am câştigat marele public, am înţeles ce înseamnă perseverenţa în muncă pentru un artist, dar şi cât de important este să nu cazi pradă succesului, am legat prietenii cu colegi de breaslă, unele durând până în ziua de azi, am cunoscut oameni de artă de mare valoare de la care am învăţat permanent câte ceva. A fost o etapă extraordinară a existenţei mele artistice pe care am pus-o bine într-un colţ al sufletului meu şi astfel, cu acest bagaj am decis să merg mai departe.
Reporter: -Credeţi că muzica folk a pierdut „teren” în ultimii ani ?
Nicu Alifantis: -Nu cred că despre teren e vorba, ci mai degrabă de praful care s-a aşternut peste ea, muzica folk. Nu mi-au plăcut niciodată oamenii care au rămas agăţaţi în trecut, care trăiesc din nostalgii. Îmi plac cei ce-şi construiesc viitorul trăind intens în prezent şi care se adaptează la cerinţele acestuia. Nu poţi trăi în 2019 şi cânta ca-n anii ’80. Probabil însă că aşa le e comod, că atâta pot. Să porţi permanent hainele tinereţii pline odată de epoleţi strălucitori în ziua de azi, e o imagine tristă, pentru că s-au învechit şi sunt pline de praf şi mâncate de molii, iar epoleţii şi-au pierdut de mult strălucirea. Cine câştigă partida în lupta cu trecutul va avea sigur un viitor.
Reporter: -Ce părere aveţi de aşa-zisa muzică comercială, cum ar fi manelele ?
Nicu Alifantis: -Niciuna. Consider însă că sunt probleme mult mai importante care frământă omenirea, chiar dacă manelele sunt mult mai penetrante decât Fugile lui Bach în prezent. Toate genurile muzicale şi-au trăit ciclic gloria, astfel încât n-are rost să ne panicăm, ci pur şi simplu să ne rugăm ca acest ciclu să dureze cât mai puţin. Tot ce-i la modă, dă bine, eşti „tare”, aşa că ascultă ce te duce mintea, sau altfel spus spune-mi ce muzică asculţi, ca să-ţi spun cine eşti !
Reporter: -Cum vi se pare tânăra generaţie de muzicieni şi interpreţi vocali, apărută în ultimii ani la noi ?
Nicu Alifantis: -Ca nişte copii făcuţi în vitro. Frumoşi, perfecţi, talentaţi, încadraţi perfect în standarde, dar robotizaţi, lipsiţi de personalitate. Produse de calculator. Reci şi fără suflet. Se vede că cei ce i-au adus pe lume n-au prea făcut sex. Desigur, există câteva excepţii care confirmă regula!
Reporter: -Sunteţi în acelaşi timp muzician, compozitor şi cântăreţ de muzică folk şi muzică de teatru, şi nu în ultimul rând poet. Cum reuşiţi să „împletiţi” toate aceste preocupări ?
Nicu Alifantis: -Simplu. Cu pasiune, cu credinţă şi cu mare drag de ceea ce fac.
Reporter: -Ce proiecte aveţi în plan artistic ?
Nicu Alifantis: -Destule, dar prefer să vorbesc despre ele când le-o veni rându’. Pot să vă spun doar ce va fi anul ăsta: 2 apariţii video (Concertul de la Buzău din Unitatea Militară unde am făcut armata în urmă cu 45 de ani şi Fragile live la Caracal), Turneul Naţional Memorabilia 2019 – 20 de concerte în 20 de oraşe între 1 octombrie şi 3 noiembrie şi aniversarea de 50 de ani a cântecului „Decembre”, un pachet pentru colecţionari ce va fi lansat într-un concert de Moş Nicolae pe 6 decembrie.
Reporter: -Ce le transmiteţi fanilor dumneavoastră, prin intermediul acestui interviu ?
Nicu Alifantis: -Că-i iubesc şi că le mulţumesc că-mi sunt alături şi că exist datorită lor !
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania