Sursa: https://www.realitatea.net

Sursa primară: Armand Gosu/ facebook

A murit prof. Mihai Maxim (09.11.1943-02.08.2017). Un mare turcolog, poate cel mai mare și mai harnic. Fondase în anii oribili ai lui Ceaușescu Laboratorul de Studii Otomane, din Facultatea de Istorie, unul dintre puținele refugii în acei ani din calea propagandei comuniste și ideologizării istoriei, pentru ca, în timp, să devină chiar el o adevărată instituție. A înființat și a fost directorul (timp de 10 ani) Institutului Cultural Român de la Istanbul. Cunoștea în detaliu diplomatică și paleografie osmană, era apreciat și respectat de comunitatea internațională a turcologilor, un club mic, dar foarte select. Am fost martor la Bașbakanlik Arșivi, de la Istanbul, când profesori americani și japonezi veneau la masa lui, strategic poziționată în sala de studiu, să-l consulte asupra citirii unor documente.

Îmi amintesc cu nostalgie cum prof. Maxim, care preda la Istanbul Universitesi în acei ani, m-a plimbat ore și zile în șir prin Istanbulul vechi, făcând inventarul mormintelor sultanilor și înalților demnitari otomani. Cum oferea gratis turiștilor străini erudiția sa, sărind de la explicații în turcă, la engleză, rusă sau franceză.

A făcut parte din generația celor care au avut șansa studiilor în străinătate, sfârșitul lui Dej și primii ani ai lui Ceaușescu. Mai întâi la Moscova, apoi la Baku, în Azerbaidjanul sovietic, apoi din nou la Moscova, fiind unul dintre cei câțiva studenți care au fost lăsați să-și continuie școala în URSS și după aprilie 1964. După asta studii doctorale la Istanbul, de unde a fost rechemat la București de Ministerul Educației, din cauza loviturii de stat din Turcia. Prof. Halil Inalcik, cu care lucra Mihai Maxim atunci, a trebuit în acele împrejurări, în 1972, să se refugieze în SUA, la Univ. of Chicago. Au reluat legătura în 1990, când Mihai Maxim a devenit visiting professor la Columbia University, NY. Prin anul 1995, Halil Inalcik și Mihai Maxim au trecut pe la mine, pe la Câmpina, vizitând și Castelul Iulia Hașdeu. Le-a plăcut și barajul de la Paltinu. Făcusem și niște poze, nu le mai găsesc din păcate.

Prof. Maxim a avut o contribuție decisivă la formarea intelectuală a multor istorici de astăzi, ne-a pus – cum se spune – cartea în mână și ne-a învățat să redactăm un text. Până astăzi, eu scriu cu creionul, pe o coală A4, îndoită în stânga, cu guma de șters lângă mine, cu fișele în partea stângă, scoase din plicuri albe și înșirate pe masă, exact așa cum m-a învățat prof. Maxim prin anii 1987-1989. Unii dintre noi ne-am construit carierele pe fundațiile solide ridicate de prof. Maxim, în acei ani. Ne dădea liste de cărți de citit, pe lună. După care ne cerea să comentăm pe marginea lor. La fel am lucrat, tot în timpul facultății cu prof. Radu Manolescu (în special cărți în lb engleză, despre evul mediu occidental), apoi, după facultate cu prof. Papacostea (în special cărți în lb franceză). În ultimul caz, nu era listă, ci doar o carte pe săptămână…. Pot să confirme și alți colegi, nu eram singurul.

După 1990, Mihai Maxim a predat mai mult în străinătate, întâlnirile s-au rărit, relațiile s-au răcit. Unii, de pildă eu, au trădat turcologia. Nu ne-a iertat niciodată. Eu m-am dedicat studiilor rusești. Chiar și așa, am găsit în prof. Maxim un interlocutor super documentat în istoria medievală a Rusiei, mai ales în stăpânirea mongolă și Cnezatul Moscovia. Ultima dată l-am întâlnit prin 2013, însă abia astăzi odată cu trista veste a morții sale, am aflat de la doamna Maxim că suferea de câțiva ani de o boală cumplită.

În urma sa, rămân multe cărți de documente osmane traduse, câteva foarte importante cărți și studii de interpretare și o școală de turcologie care păstrează vie o tradiție a orientalisticii de mare clasă din cultura română, tradiție inaugurată de Dimitrie Cantemir și care, în a doua jumătate a sec. XX-a, a fost strălucit reprezentată de Aurel Decei, Mihail Guboglu și Mihai Maxim. Și lista poate contiua.