OPINII… de  MARIN  IFRIM

Din frumoasa istorie a teatrului buzoian sau despre ”Caloriferul” din sufletul lui Paul Ioachim

Într-o dimineață, în prima iarnă, a primei stagiuni a Teatrului ”G. Ciprian”, trupa de actori era gata pentru începerea repetițiilor la o nouă piesă. După câteva minute, de discuții în biroul conducerii, toți actorii au pornit spre scenă. Primul care a intrat în gerul din sală, pentru a ajunge la scenă, a fost directorul Paul Ioachim. În acea secundă, fostul artist Paul Ioachim și-a dat actoria pe față. Simulând o poftă nebună de muncă, și-a scos căciula de pe cap, apoi fularul și paltonul, le-a așezat pe un scaun, și, frecându-și satisfăcut mâinile, i-a invintat și pe ceilalți să se se simtă în largul lor și să înceapă munca. Unul dintre actori, cred că Niculae Urs, mai sensibil la frig, a încercat să-și manifeste nemulțumirea, spunându-i că el nu lucrează în asemenea condiții. Într-o fracțiune de secundă, cu o mimică a feței mai gravă decât a celebrului actor Louis de Funes, Ioachim mi s-a adresat foarte uimit: ”Ce se întâmplă, ce e cu frigul ăsta, de ce nu merge centrala termică”?. Mă așteptam la orice, numai la o asemenea întrebare nu. Știa bine că centrala nu funcționează de mai mult timp. M-am uitat în ochii lui și am rostit ca un și cum aș fi citit de pe un prompter: ”Nu e căldură, pentru că azi noapte s-a spart o conductă”. A dat imediat dispoziție cuiva, să repare urgent defecțiunea și i-a rugat pe actori să înceapă lucrul. A doua zi, găsind același frig în sală, actorii au înțeles că directorul i-a dus de nas, însă era prea târziu, deja începuseră repetițiile. Căldura a venit ceva mai târziu, adusă de Cel de Sus, odată cu ghioceii, în anul următor…