Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.4 (148), Aprilie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
Primit pentru publicare: 29 Apr. 2021
Autor: Mircea DAROŞI, Bistrița
Publicat: 30 Apr. 2021
© Mircea Daroși, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
OUL URIAŞ
Călătorind prin Bucuvina, pe Valea Bistriţei Aurii, am trecut prin comuna Ciocăneşti, una dintre cele mai renumite localităţi turistice din această zonă, cunoscută în ţară şi peste hotare prin ,,Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate’’. În fiecare an, Sfintele Paşti sunt încununate de o frumoasă manifestare culturală în care tradiţia populară este valorificată la cele mai înalte cote. Aici este reînviat meşteşugul unic al încondeierii ouălor pe care oamenii acestor locuri l-au practicat din vremuri străvechi şi cărora destinul le-a surâs printr-un talent rar întâlnit. Este un mod prin care ei îşi exprimă frumuseţea spirituală, dragostea şi credinţa pusă în arta miniaturală din care au făcut o adevărată tradiţie.
Meşteşugul încondeierii ouălor se practică aproape în fiecare familie şi este transmis din generaţie în generaţie prin diverse forme de manifestare. El este susţinut de efortul autorităţilor locale, Primărie, Biserică şi Şcoală, instituţii care au încurajat un număr însemnat de asemenea creatori populari, de la cei mai mici până la cei mai în vârstă.
Numeroasele ediţii ale festivalului, concursurile organizate la nivel local, judeţean şi naţional au devenit cele mai appreciate şi rodnice mijloace de promovare a culturii tradiţionale din Bucovina. Curiozitatea m-a determinat să poposesc câteva ore în această comună, să vizitez muzeul ouălor încondeiate, care cuprinde o diversitate de modele, dar fiecare ou e unic în felul său.
Am admirat colecţia regretatului învăţător din Ciocăneşti, Novac Norbert Ioan, care a adunat circa 1800 de exponate, purtând imaginea costumului popular cu diferite motive cusute pe bundiţe, pe cămăşi sau pe catrinţă. Cel mai vechi ou din expoziţie are peste 100 de ani, pe care poate fi observată linia verticală şi orizontală, care reprezintă viaţa, respectiv moartea, spicul de grâu semnificând bogăţia,, linia în dinţi de ferăstrău – binele şi răul, linia dublă – eternitatea, pătratul-inteligenţa, rombul- înţelepciunea, spirala- timpul, crucea- cele patru anotimpuri, etc. Foarte multe simboluri regăsite pe ouăle încondeiate au legătură cu îndeletnicirea oamenilor din această comună.
Muzeul mai găzduieşte şi ouăle încondeiate la fiecare ediţie a Festivalului Naţional. Ceea ce uimeşte pe oricine trece prin această localitate este oul uriaş realizat din ipsos şi ciment şi amplasat în curtea unei gospodării de la marginea şoselei.
De la Marilena Niculiţă, muzeograf, am aflat că oul a fost pictat de către doamna Silvia, sora fostului primar Tomoioagă şi înfăţişează, pe partea dinspre şosea, chipul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, mănăstirea unde a fost înmormântat şi muntele de unde domnitorul a tras cu săgeata pentru a marca locul de zidire a mănăstirii. Pe cealaltă jumătate se află modelele tradiţionale de pe casele gospodarilor din Ciocăneşti. În ziua de Paşti sau cu alte ocazii, oul uriaş este purtat într-un car de-a lungul satului. El este simbolul vieţii, al credinţei şi mântuirii neamului omenesc.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania