Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Pe urmele lui Mihai Eminescu (X)

Mihai Eminescu şi serbarea de la PUTNA

În anul 1870, se împlineau 400 de ani de la sfinţirea Mânastirii Putna, cea mai importanta ctitorie a lui Stefan cel Mare, locul sau de veci, manastire care se afla în teritoriul românesc aflat sub ocupaţia Imperiului Austro- Ungar.

Într-o sedinţa a „Societaţii Literar-Sociale România”, din 4 decembrie 1869, un botosanean de la facultatea de medicina, C. Aronovici, a ţinut o alocuţiune „Despre geniul lui Stefan cel Mare”, în care arata ca în august 1870 se împlineau 400 de ani de la sfinţirea Manastirii Putna. Mihai Eminescu a preluat imediat aceasta idee, vazând în ea o posibilitate de a organiza o mare manifestare populara la mormântul domnitorului, sub semnul unei mari idei patriotice, la care sa participe studenţimea româna de pretutindeni. Poetul a comunicat ideea prietenilor sai, pentru a se familiariza cu propunerea, neasumându-si însa paternitatea propunerii, asa cum rezulta din scrisoarea adresata lui D. Bratianu: „…atunci trebuie sa constatam tocmai noi, aranjatorii serbarii, cum ca meritul acesta, eroismul acestei idei nu ni se cuvine noua…”

Teodor V. Stefanelli în ,,Eminescu si Serbarea de la Putna, 1871”, ne dezvaluie cauzele care l-au facut pe Eminescu sa ascunda faptul ca el a fost cu ideea Serbarii de la Putna: ,,Eminescu mi-a spus-o singur ca el a ,,clocit” aceasta idee, si când l-am întrebat de ce retace aceasta si nu o spune, ca sa o stie toţi, nu numai cunoscuţii sai cei mai de aproape, mi-a raspuns ca nu ar fi recomandabil sa stie guvernul austriac ca românii din România, adeca supusi straini, au propus aranjarea acestei serbari, dar el ( Eminescu) a sugerat ideea, în mai multe parţi, asa ca nu se mai stie de la cine anume vine”. Vedem în aceste afirmaţii ale lui Stefanelli ca, Eminescu îsi dadea seama de riscurile pe care le impunea o asemenea acţiune si ca era nevoie de multe precauţii, un fel de clandestinitate, pentru a nu stârni guvernul austriac si a pune în pericol manifestarile. Eminescu da dovada de multa maturitate si curaj.

Eminescu vedea în organizarea acestei manifestaţii si un prilej de a organiza, la sfârsitul serbarii, un congres al tuturor studenţilor de pretutindeni, precum si un prilej de unificare a studenţilor români din Viena, din cele doua societaţi literare.

Într-o adunare comuna din decembrie 1869, ei aleg un comitet provizoriu care sa testeze ideea serbarii si sa organizezemanifestarile.

Într-un „Proiect de program pentru serbarea naţionala la mormântul lui Stefan cel Mare la 15/27 august 1870”, redactat de Eminescu si într-un „Apel catre fraţii si comilitonii din Bucuresti, Iasi, Cluj, Sibiu, Cernauţi, Viena, Paris, Berlin, Pesta, Torino si alte universitaţi, Comitetul Provizoriu afirma ca e timpul „…sa ne coadunam din toate unghiurile spre a ne cunoaste unii pre alţii, a ne uni în cuget si în simţiri, a ne conţelege despre interesele noastre comune, pentru care suntem si existam, pentru congres si cultivare naţionala”.

Asa dupa cum spune Eminescu în ”Apel”: „Nu junimea româna academica a produs ideea serbarii; ea purcede din constiinţa naţionala româna. Naţiunea româna voieste cultura si cultura ei trebuie sa fie una, omogena de la Prut la Somes, omogena în sânul Carpaţilor carunţi si pe malurile Dunarii batrâne”.

La o noua adunare comuna din februarie 1870, membrii celor doua societaţi studenţesti de la Viena aleg un comitet central condus de Nicolae Teclu – presedinte, iar Eminescu primeste funcţia de secretar. S-au format comitete– filiale la Bucuresti, Iasi, Galaţi, Paris, Berlin etc. si s-a început popularizarea acţiunii.

S-a început acţiunea de colectare a fondurilor necesare, iar o delegaţie, formata din cinci membri, a fost trimisa la Putna pentru a lua legatura cu oficialitaţile locale si cu egumenul manastirii, Arcadie Ciupercovici. Din cele 10.000 de coroane adunate pentru organizarea serbarii, s-a cumparat o urna de argint, ce urma sa fie asezata pe mormântul domnitorului, urna cu pamânt din toate provinciile românesti, pe care s-a inscriţionat: ”EROULUI.ÎNVINGATORULUI. APARATORULUI EXISTENŢEI ROMÂNE. SCUTULUI CRESTINATAŢII. LUI STEFAN CEL MARE SI BUN. JUNIMEA ROMÂNA ACADEMICA, ANUL MDCCCLXX”.

De asemenea s-a batut si o medalie de argint si bronz ce are pe avers Columna lui Traian si textul: ”UNIŢI SUNTEM ÎN CUGETU, UNIŢI ÎN DUMNEDIEU”. Pe revers este inscripţionat textul: ”JUNIMEA ROMÂNA ACADEMICA– PUTNA – 15 AUGUST 1871” si în mijloc: ”ÎN /MEMORIA / LUI / STEFANU / CELU / MARE”.

A doua medalie este realizata de studenţii bucuresteni din argint si bronz, cu diametrul de 35 mm, ce are pe avers inscripţia: ”MONASTIREA / PUNA- 15 AUGUST- 1871”. Pe revers este inscripţionat textul: „RÂVNITORII / GLORIILORU / STREBUNE – MEMORIEI LUI STEFANUCELLU MARE”.

Banii ramasi (5.000 de coroane) au fost depusi la banca lui Muresanu si Zehetbauer, care i-au pierdut pe toţi, jucând la bursa. S-a format un comitet de ancheta care a cercetat cazul dar banii nu s-au mai recuperat.

Din pacate manifestarile au trebuit sa fie amânate cu un an din cauza izbucnirii razboiului franco-german, pe 7/19 iulie 1870. Pe 18 martie 1871, comitetul serbarii se reconstituie avându-l ca presedinte tot pe Nicolae Teclu, pe Slavici ca secretar si pe Valeriu Bologa drept casier. Pe 19 aprilie, cele doua societaţi literare fuzioneaza sub denumirea de ”Societatea academica social-literara România Juna”, iar Eminescu este ales bibliotecar.

În 5 iunie 1871, comitetul central a facut un nou apel catre românii de pretutindeni, trimi’ând noi liste de subscripţie pentru a strânge fondurile necesare organizarii manifestarilor. Merita menţionata generozitatea unor români care au contribuit cu sume importante de bani: orasul Botosani cu 500 de franci, Suceava – 300, Bucuresti – 500, orasul Roman – 300, Bârlad – 500, Bacau – 500, Falticeni -300 de franci  etc. Moldova lui Stefan cel Mare a fost cea mai darnica si mai generoasa în aceasta acţiune.

În continuare, tot greul pregatirii serbarii cade asupra lui Eminescu si Slavici, care trimit apeluri la universitaţi si care determina ecouri în presa în favoarea manifestarilor de la Putna. Aceasta activitate asidua face ca cei doi sa fie urmariţi de „Siguranţa”, care însceneaza lui Eminescu un proces de presa, pentru un articol mai vechi din publicaţia ”Federaţiunea”.

La 1 august 1871, organizatorii îsi stabilesc la Cernauţi un cartier general si aleg un ”comitet de acţiune”, cu Slavici ca presedinte, Eminescu secretar, V. Morariu si Dan Pamfil, drept casieri. Comitetul lanseaza în ”Albina” din 5 august 1871, un manifest operativ prin care chema publicul la ”o adunare numeroasa de românii din toate provinciile române, însufleţite de unul si acelasi spirit”.

Un rol important în aceasta acţiune l-au avut mitropolitul Bucovinei, Silvestru Morariu si egumenul manastirii Putna, Arcadie Ciupercovici, care au sprijinit pe studenţi, spre deosebire de oficialitaţile bucovinene care îi sfatuia pe studenţi sa renunţe: „Noi nu ne putem pune în fruntea acestei miscari, dar voi faceţi ce va zice inima, numai sa nu exageraţi, ci sa fiţi circumspecţi si prudenţi. Noi va vom urma pe de parte si vom veghea”.

Pe 15 august 1871, într-o zi frumoasa de vara, în porticul festiv ridicat special în apropierea manastirii, I. Slavici a ţinut cuvântul de deschidere si apoi convoiul s-a îndreptat spre manastire.

Membrii comitetului, cu esarfe tricolore, purtau urna de argint si doua valuri de catifea rosie si albastra cusute cu fir de aur de doamnele române din Bucovina si România.

Toate acestea s-au depus pe mormânt. A urmat închinarea delegaţilor. Colonelul Boteanu si-a depus sabia pe mormânt zicând: „…cu adânca emoţie, ca în numele ostirii române îl depune, în semn de admirare si pioasa veneraţiune pe mormântul marelui capitan si cârmuitor de lupte” (T. V.Stefanelli).

La masa festiva de 1600 de persoane, amenajata lânga poric, A. D. Xenopol a ţinut o cuvântare si apoi s-a întins hora mare la care, în final, a cântat si Ciprian Porumbescu, spunându-i tatalui sau: „Tata, am cântat Daciei întregi!”.

Cu prilejul serbarii de la Putna s-a confirmat faptul ca ”neamul românesc de pretutindeni are un trecut comun de glorie si suferinţi, dar si un viitor comun plin de speranţe îndreptaţite. Serbarea a încalzit inimile tuturor românilor, ce traiau desparţiţi prin graniţe nefiresti, si sa-i adune din cele patru unghiuri într-un grandios pelerinaj la mormântul marelui erou ce odihneste într-o ţara straina”.

Seara în trapeza manastirii s-au ţinut lucrarile Congresului Studenţesc, în care Eminescu îsi pusese mari speranţe. La Congres s-au format doua tabere; una vieneza cu Eminescu si Slavici care vedea în Congres unirea culturala întimp ce bucurestenii si iesenii se declarau adepţii unirii politice ce condiţionau unirea culturala. Lucrarile congresului au fost mutate noaptea târziu în clopotniţa manastirii si a doua zi reluate cu un numar mai mic de participanţi, deoarece mulţi dintre ei plecasera.

Vazând lipsa de înţelegere a participanţilor, Eminescu dezamagit spune: „Mai, acela care vrea sa faca ceva nu discuta, ci lucreaza”, iar mai apoi spune prietenilor sai: ”Cum e cu putinţa ca atâtea sute de capete la un loc sa nu poata gândi ca un singur cap sanatos?”.

Desi lucrarile Congresului de la Putna nu au dus la stabilirea unor probleme comune, ele au constituit un început ce a condus la organizarea altor congrese, cum a fost cel din 1884, de la Galaţi, cel din 1906, de la Bucuresti, ţinut cu ocazia marii expoziţii naţionale si din 1909 de la Iasi, ţinut în sala Teatrului Naţional si aula Universitaţii, stabilindu-se si un program: înfiinţarea de biblioteci populare la orase si sate, ţinerea unor conferinţe, editarea unei reviste a studenţilor români etc.

În amintirea Serbarii si Congresului de la Putna din anul 1871 s-au batut mai multe medalii si s-a amplasat bustul lui Mihai Eminescu, sculptor Oscar Han, 1938.

În anul 1926, Cercul studenţesc ”Arboroasa” din Cernauţi bate o medalie din argint si aluminiu, cu diametrul de 30 mm, ce are pe avers efigia lui Stefan cel Mare si portretul lui Eminescu si inscripþia: „COMEMORAREA SERBARII ROMÂNESTI DE LA PUTNA – 1871-1926”.

Pe revers apare textul: „CU OCAZIA/ COMEMORARII/ PRIMULUI CONGRES/ STUDENŢESC ŢINUT/ LA PUTNA/ 1871”. Circular este inscripþia: „CERCUL STUDENŢESC ARBOROASA- CERNAUŢI”.

Secţia din Suceava a S. N. R. a realizat o medalie cu diametrul de 60 mm, ce are pe avers bustul poetului de la Putna si inscripţia: „1850-1889 – Mihai Eminescu – La centenarul morţii poetului” si versurile: „Ce-ţi doresc eu ţie / Dulce Românie/ La trecutu-ţi mare / Mare viitor!”.

Pe revers este redata imaginea urnei de argint de la mormântul lui Stefan si inscripţia: „Urna de la Putna cu pamânt din toate provinciile românesti – 1871”.

 

BIBLIOGRAFIE:

1. Cartea sângelui de Ion Gramada- Ed. MusatinSuceava , 2003

2. T. V. Stefanelli – Amintiri despre Eminescu – Ed.Scrisul românesc – Craiova, 1996.

3. Mihai Eminescu- o monografie în imagini- Ed.Junimea Iasi, 2000



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 20 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5