Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Pe urmele lui Mihai Eminescu (XX):CĂLĂTORIA LUI MIHAI EMINESCU ÎN ITALIA

Pe urmele lui Mihai Eminescu (XX):CĂLĂTORIA LUI MIHAI EMINESCU ÎN ITALIA

La 20 octombrie 1883, Mihai Eminescu este trimis, la propunerea lui Titu Maiorescu, la Viena şi este internat la sanatoriul Ober-Dobling. Aici este îngrijit şi tratat de medicul Obersteiner, până la data de 10 februarie 1884, când este externat şi, la propunerea aceluiaşi medic, este trimis într-o călătorie în Italia pentru şase săptămâni, fiind însoţit de prietenul şi colegul său de şcoală Chibici Revneanu.
Medicul Obersteiner a stabilit necesitatea acestei călătorii, aşa după cum rezultă din scrisoarea acestuia din 10 februarie 1884 către Titu Maiorescu: ,,…ar fi bine dacă s-ar găsi cineva care să se ducă cu d-l Eminescu pe câtva timp în Italia bunăoară, deoarece întoarcerea sa în ţară din felurite puncte de vedere nu se poate încă recomanda”. Se pare că, atunci când Maiorescu primeşte scrisoarea, hotărârea călătoriei fusese deja luată.
Chibici Revneanu era originar din Bucovina şi a fost coleg cu Eminescu la Cernăuţi şi apoi la universitatea din Viena. Era un om glumeţ, cu părul ca o ,,creastă de pupăză” şi un devotat prieten a lui Eminescu. El primeşte sarcina de a-l însoţi pe Mihai Eminescu în călătoria din Italia şi să aibă grijă de poet în acestă călătorie.
La ieşirea din spital, Eminescu oferă doctorului Obersteiner un exemplar din volumul său de poezii, editat în decembrie 1883 de Maiorescu, pe care scrie în limba germană; ,,Dem hochgeherten Herrn Dr. Obersteiner zur gutigen Erinerung an M. Eminescu”, un gest de mulţumire pentru grija şi tratamentul acordat.
Deşi poetul nu era încântat de această călătorie, fiind dornic de a veni cât mai repede în ţară, el trebuie să se supună voinţei doctorului, care-i recomandă acestă călătorie pentru refacerea sa fizică şi psihică, într-un loc cu clima caldă şi cu locuri deosebite.
După externarea din sanatoriu, în ziua de 10 februarie 1884, Eminescu şi Chibici au rămas câteva zile la un hotel din Viena, cu scopul de a-i completa poetului îmbrăcămintea de care avea nevoie într-o asemenea călătorie. Eminescu, în starea sa de sănătate încă destul de şovăitoare, era obsedat de dorul de ţară şi invoca necontenit ,,mămăliga strămoşească” de care ducea dorul, după atâtea luni de spitalizare.
Traseul călătoriei în Italia este stabilit de Chibici, prin sudul Alpilor până la Veneţia, apoi prin Padova, Milano, Parma, Bolonia, Florenţa, având la dispoziţie suma de 2.400 de fraci, trimişi de Titu Maiorescu.
În anul 1915, Chibici Revneanu povesteşte scriitorului Eugeniu Speranţia, care se afla într-un concediu la Căciulata, peripeţiile acestei călătorii şi un fapt mai puţin cunoscut de eminescologi şi anume că, în călătoria din Italia, ei s-au oprit şi două zile la Milano.
Drumul de la Viena până la Veneţia l-au făcut cu trenul prin Insbruck, Bremen, Verona, Veneţia. La Veneţia au intrat în gara Santa-Lucia, construită de austrieci în 1846, pe un pod ce lega uscatul de lagună. Podul este construit în 1848-51. Gara a fost distrusă de bombardament în timpul războiului, acum fiind o altă construcţie din anul 1955.
La Veneţia, poetul nu a stat decât câteva ore, timp în care a avut timp să viziteze Piaţa San-Marco şi bazilica ridicată în cinstea evanghelistului Marcu, a cărui moaşte au fost aduse din Alexandria, în anul 828, devenind patronul spiritual al Veneţiei. De asemenea, poetul poate admira şi Palatul Dogilor din Veneţia.
Poezia ,,Veneţia” scrisă încă de când studia la Viena, după G. Cerri, înainte de a cunoaşte acest frumos oraş, este o perlă a operei eminesciene:
,,S-a stins viaţa falnicei Veneţii,
N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri
Pătrunde luna înălbind păreţii”
Leonard Salmen ilustrează această poezie, având în prim plan pe Eminescu şi Veronica Micle, ilustraţie apărută în perioada anilor 1920-25, după care s-au editat numeroase cărţi poştale ilustrate.
De la Veneţia, Eminescu şi Chibici pornesc spre Milano prin Padova, străbătând cu trenul acelaşi pod de cale ferată care astăzi nu mai există. Ei sunt nevoiţi să facă o oprire de două zile la Milano, deoarece Chibici avea un comision de făcut unei persoane de la consulatul român de aici. Ei sosesc la Milano sâmbătă, pe 29 februarie 1884, şi ocupă o cameră de două persoane într-un hotel.
A doua zi, duminică, după un mare efort din partea lui Eminescu de a se îmbrăca, ca pentru o vizită la o persoană oficială, se duc la adresa consulatului, dar Eminescu nu vrea să urce şi se oferă să aştepte pe o bancă: ,,Du-te singur. Eu stau aici, în scuarul ăsta din faţa casei. Aici e umbră şi frumos. Ce să caut eu acolo ? Nu-i cunosc şi nici nu vreau
să-i cunosc. Iată ce copaci frumoşi sunt aici”.
Cât a stat Chibici la persoana vizitată, Eminescu a plecat şi a colindat oraşul o zi întreagă. Într-un târziu, obosit şi flămând, se opreşte într-un local de la periferia oraşului să se odihnească. Cum patronul localului trebuia să închidă şi văzând că poetul are o comportare cam ciudată, anunţă organele de ordine, la care se adresase, încă de dimineaţă, şi Chibici. Acesta s-a dus cu un agent la adresa unde se odihnea Eminescu, care în lacrimi i-a spus: ,,Vreau să mă duc în ţară, să mănânc mămăliga strămoşească”.
O zi întreagă prin Milano, Eminescu a putut să vadă o serie de edificii importante cum ar fi: Piaţa şi Domul din Milano, Arcul Păcii, Bazilica St. Maria dele Grazie şi multe altele.
A doua zi, după încă o noapte petrecută la hotel, cei doi pornesc cu trenul spre Florenţa unde ajung pe 1 martie 1884. Aici se cazează la pensiunea Perra, un loc retras, cu toate serviciile asigurate, unde vor sta timp de trei săptămâni.
Eminescu a cutreierat, în cele trei săptămâni cât a stat aici, oraşul în lung şi-n lat. El a fost impresionat de oraşul lui Dante şi Michelangello, cu monumentele lui arhitectonice şi cu muzeele sale renumite. Va admira de multe ori Piaţa şi Biserica Sf. Cruce, Domul Santa Maria del Fiore, Palatul Uffizi, statuia lui David de Michelangello, Palatul Sinnioriei, Palatul Medici- Riccardi, Ponte Vecchio şi altele.
Într-una din zile, dorul de ţară îl face să meargă spre răsărit şi să se rătăcească, spunându-i lui Chibici: ,,Nu mi-ai spus tu că de aici ţara noastră se lasă drept la răsărit ? Am mers şi eu spre răsărit”.
Pe data de 14 martie 1884, Chibici îi scrie lui Titu Maiorescu o scrisoare şi-l informează despre starea poetului şi dorinţa acestuia de a reveni în ţară: ,,Starea sănătăţii lui Eminescu s-a îndreptat mult la Florenţa şi cred că impresiile călătoriei la întoarcerea în ţară o să aibă un efect şi mai salutariu”.
După un timp Eminescu devine irascibil, nervos şi dornic de a reveni acasă, aflând poate sau intuind că tatăl său şi fratele Nicu muriseră.
Vor pleca din Florenţa pe 26 martie 1884, ajungând cu trenul la Bucureşti pe 27 martie ora 20, unde erau aşteptaţi în Gara de Nord de Maiorescu şi de mulţi dintre prietenii săi.
Acestă călătorie în Italia, organizată cu scopul de
a-l scoate pe Eminescu din starea de letargie, de inactivitate şi de a-l readuce la viaţa normală de fiecare zi, avea şi scopul de a-i arăta şi frumuseţile oraşelor italiene, despre care el a scris, dar fără să le cunoască. Aerul şi clima caldă de aici, l-au întărit din punct de vedere fizic şi psihic.
Nu multe oraşe din lume au avut privilegiul de a fi vizitate de cel mai mare poet al României, aşa cum au fost Veneţia, Milano şi Florenţa.
Astăzi, profesorii universităţilor din Roma, Milano, Veneţia sau Padova au promovat literatura română şi opera lui Mihai Eminescu pentru a fi cunoscută de intelectualii italieni, organizând în 1964 şi primul Congres Internaţional ,,Eminescu”
la Veneţia, din iniţiativa savantei Rosa del Conte, profesor la catedra de romanistică a Universităţii ,,La Sapienza” din Roma. Cu acest prilej s-a editat un prim număr a revistei ,,Eminescu”, sub egida Institutului de Filologie Romanică a Universităţii din Roma, în care s-au publicat toate materialele prezentate la colocviu.
Scriitoarea italiană Rosa del Conte a scris un volum despre Mihai Eminescu intitulat
,,Eminescu sau despre Absolut”, carte apărută la Editura Dacia, în anul 1990.
Începând cu 14 iunie 2003, poetul Mihai Eminescu are un veritabil monument în Italia, în oraşul natal al altui geniu al culturii universale, poetul Giacomo Leopardi. La Recanati, sub briza Adriaticei, s-a imortalizat efigia lui Eminescu, alături de cea a lui Leopardi, pe vestita Colină a Infinitului, pe care se înalţă palatul ilustrei familii de marchizi şi conţi, cu urice din secolele XI-XII.
Placa omagială Mihai Eminescu este alcătuită din două părţi: o piesă de marmură, de dimensiunea 60×60 centimetri, pe care este aplicată efigia în bronz a poetului; pe a doua piesă, tot din marmură, de dimensiunea 60×100 centimetri, aşezată sub basorelief, au fost săpate cuvintele: ,,Mihai Eminescu, 1850-1889” – şi următorul text, în limba română şi italiană: ,,Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar” – ,,Il Dio del Genio/ mi ha tratto a se dal popolo/ come il sole trae/ a se una nube d’oro/ dal mare di mestizia”.
Medalie din bronz- ,,Eminescu în Italia”

BIBLIOGRAFIE:

Amintiri despre Eminescu, Ion Popescu, Ed. Junimea, 1971;
Paşii poetului, G. Dorian şi E. Iordache, Ed. Timpul, 2000;
Titu Maiorescu şi contemporanii lui, E. Lovinescu, Ed. Minerva, 1974;
Buletin Informativ ,,Eminescu” nr. 16 din 2007.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5