Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Pensiile speciale nu vor fi desfiinţate niciodată de regimul celor cu epoleţi?

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.12 (144),  Decembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Pensiile speciale nu vor fi desfiinţate niciodată de regimul celor cu epoleţi?

Primit pentru publicare: 16 Dec. 2020
Autor: Ionuț ȚENE, Cluj, UZPR     
Publicat: 18 Dec.  2020

© Ionuț Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Pensiile speciale nu vor fi desfiinţate niciodată de regimul celor cu epoleţi?

Aşa cum am mai spus şi scris, pensiile speciale nu vor fi desfiinţate niciodată în România. De ce? Simplu: România este prizionieră regimului militarizat al pensiilor speciale. Zilele trecute Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a luat decizia în legătură cu Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu, care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor care depăşesc suma de peste 7.000 lei. ICCJ a decis: impozitarea pensiilor speciale este neconstituțională. Pe 17 iunie, Camera Deputaţilor a votat modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă. Conform amendamentului propus pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85% pentru ceea ce depăşeşte această sumă. Amendamentul votat de Camera Deputaţilor a fost atacat la Curtea Constituţională de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Avocatul Poporului. Judecătorii nu-şi puteau tăia propriile privilegii, care le oferă pensii de sute de milioane lei vechi pe lună de la 45 de ani. Tot ce fac politicienii în legătură cu pensiile speciale este de fapt o mascaradă ieftină de prostire electorală a poporului. În realitate, de ochii lumii, fac legi greşite ca să fie respinse? România a devenit un sistem social și de castă ca pe vremea evului mediu. În loc să luptăm pentru egalitate, nediscriminare și acces liber la funcții, lucruri rezolvate de Occident încă din vremea iluminismului, la noi în țară s-a creat o castă privilegiată: magistrații și sistemul pensiilor speciale. Așa cum am mai scris, schimbarea guvernului sau parlamentului nu va duce la desființarea pensiilor speciale pe principiul distributivității și contributivității, ci dimpotriva acest sistem de castă, creionat în stil nobiliar, a primit noi privilegii legale. În campania electorală, jurnalistul Rareș Bogdan a zis una, după instalarea guvernului, colegii săi au făcut alta. De ce? Pentru că în România partidele sunt marote ale păpușarilor cu pensii speciale, care le schimbă ciclic pentru un popor dezinformat? Niciun partid controlat de un sistem de privilegii într-un stil totalitar de tip medieval nu va fi lăsat să lovească în beneficiile fabuloase și neconstituționale? Se vor reinventa partide la fiecare ciclu electoral. de către sistemul pensiilor speciale pentru ca o mână de privilegiați, ca în India sistemelor de caste, să trăiască în opulență și concupiscență. Noi, românii vom plăti taxe și impozite covârșitoare doar pentru ca unii să ajungă la pensiile nesimțite la o vârstă tânără ca să aibă timp să se distreze și să-și trăiască viața.

Majorității românilor li se vor da pensii de mizerie și li se va ridica vârsta de pensionare pentru a întreține această castă subțire de privilegiați? Sigur că regimul militarizat al pensiilor speciale și de serviciu nu s-a rezolvat în ciuda propagandei politice mincinoase. O sumă uriașe din bugetul țării în loc să meargă în investiții se îndreaptă către pensionarii care ies la pensie la doar…44 de ani, de fapt niște tineri în plină putere. Uriașa masă de lucrători se pensionează la 65 sau 67 de ani ca să poată întrețină pensionarii de lux din sistemul regimului ”securisto-polițist” al pensiilor speciale. Politicienii ne mint când spun că vor să reducă pensiile speciale. Ei nu o fac pentru că sunt produsul acestui regim al pensiilor speciale care controlează România din 1990 încoace. Un chestor iese la pensie la doar 44 de ani cu o pensie pe măsură, fără ca să îi revolte situația pe Rareș Bogdan, Dan Barna sau Marcel Ciolacu, care fac joc de glezne când e vorba de aceste pensii care discriminează marea masă de cetățeni lucrători ai României, care trebuie să muncească pe brânci până la 67 de ani? Politicienii ne mint pe față. Niciodată nu vor scădea pensiile speciale pentru că ei sunt creația acestui sistem care va falimenta la un moment dat bugetul țării încărcat de împrumuturi la bănci străine? Majoritatea politicienilor par că sunt agenți sub acoperire a unor structuri militarizate din România? Cum să-și scadă ei pensiile? Conform noii legislații în favoarea regimului militarizat al pensiilor speciale pentru a putea ieși mai repede la pensie, militarii și polițiștii vor trebui să îndeplinească și condiția unei vechimi minime. Mai exact, aceștia vor putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare doar dacă au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu. România va intra în faliment dar pensiile speciale nu vor scădea. Sub 10 la sută din pensionari, care au pensii speciale, câștigă mult mai mult decât majoritatea celor peste 90 la sută dintre pensionarii care dacă mai apucă pensia la 65/67 de ani. Plus că, dacă se pensionează la 44 de ani, tinerii pensionari au și bani să-și trăiască a doua tinerețe. Poporul român trebuie să muncească pe rupte pentru o castă care controlează și manipulează politicienii? România are deja un sistem de caste ca în India medievală? Să fie aceasta noua ”democrație originală” europeană?

Un echilibru al pensiilor ar salva bugetul și economia țării, dar cine să o facă: cei care se pensionează cu pensii uriașe ca să petreacă în vacanțe de lux? România este prizoniera regimului pensiilor speciale care structural provine din perioada de dinainte de 1989. Filmul „Reconstituirea” regizat de Lucian Pintilie în 1969, deci în plin regim comunist, surprinde genial substratul regimului militarizat al pensionabililor speciali, care iată a continuat cu mai mare succes 30 de ani după Revoluţia din Decembrie 1989. Deci când auziţi un politician că vrea scăderea sau impozitarea pensiilor speciale închideţi televizorul. Sigur că minte sau manipulează? Pensiile speciale vor dispărea doar după ce România va intra în faliment când nu vor mai fi bani de la buget datorită cheltuielilor şi împrumuturilor regimului creat de cei cu epoleţi.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania