Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Personalităţile uitate ale Botoşanilor – I. P. Darie 1869 – 1954

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 1 (121), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Personalităţile uitate ale Botoşanilor – I. P. Darie 1869 – 1954

Primit pentru publicare: 22 Ian. 2019
Autor: prof. Gheorghe MEDIAN, redactor al Revistei Luceafărul
Publicat: 22 Ian. 2019
© Gheorghe Median, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate
[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

 

Printre personalităţile care de-a lungul vremii şi-au legat viaţa de cea a Botoşanilor, se numără şi avocatul I . P . Darie. Născut în satul Plopeni, aparţinând de oraşul Huşi, în ziua de 16 septembrie 1869, într-o familie modestă de agricultori, I . P. Darie urmează cursurile şcolii primare din Huşi şi tot aici cursurile seminarului cu patru clase. Calităţile relevate în anii de seminar (ultimele două clase le absolvă cu media 10), îl recomandau ca pe un tânăr de mare perspectivă. Înscrierea la liceu era însă problematică, din două motive: la Huşi nu exista un liceu de băieţi, iar familia, ale cărei venituri erau modeste, nu putea să-l trimită la studii într-o altă localitate.

Conştient de imposibilitatea familiei de a-l susţine, dar decis să-şi facă o carieră, copilul, de numai 14 ani, decide să plece singur la Iaşi, unde se înscrie, ca extern, la Liceul „Principatele Unite”. În anii studiilor liceale, s-a întreţinut dând meditaţii. În anul 1881 absolvă cursurile liceului, iar în toamna aceluiaşi an se înscrie la Universitatea „Al. Ioan Cuza”, urmând, concomitent, cursurile a două facultăţi: Litere ( profilul istorie) şi Drept.
În anii studiilor universitare îi cunoaşte pe Nicolae Iorga, Ion Simionescu şi Emil Severin, cu care va întreţine relaţii de prietenie şi colaborare şi care-i vor fi, nu odată, oaspeţi la Botoşani.
La terminarea Facultăţii de Litere şi Ştiinţe, în anul 1894, se stabileşte definitiv la Botoşani, fiind  încadrat ca profesor de istorie, la Liceul „A. T. Laurian”, din colectivul de cadre didactice al căruia, face parte până în anul 1902.  Din anul 1896, când îşi ia licenţa în Drept, se înscrie în Baroul avocaţilor din Botoşani, afirmându-se ca un reputat profesionist. Ca o recunoaştere a meritelor sale, între anii 1932 – 1939 a fost ales Decan al Baroului Botoşani. A fost căsătorit cu institutoarea Paraschiva Teodoru şi a avut trei copii – Electra, Cezar şi Ileana.

Darie a fost o personalitate complexă, cu o activitate desfăşurată pe multiple planuri, dintre preocupările sale remarcându-se, în mod deosebit cele de profesor, om politic, editor de ziare şi ziarist şi nu în ultimul rând, de avocat. Ne vom opri, în cele ce urmează, pe scurt, la unele dintre acestea.
Ca profesor, a fost preocupat nu numai de munca la catedră ci şi de scrierea de manuale şcolare, cel mai cunoscut dintre acestea fiind „Elemente de Istorie Universală. II. Evul Mediu”, tipărit în anul 1897 la Editura Imprimeriei „Moldova de Sus” din Botoşani, destinat elevilor din învăţământul secundar, cursul inferior.
Ca om politic, îşi face debutul în anul 1908, când, pentru un an, intră în rândurile membrilor Partidului Conservator Democrat. Din anul 1920 devine membru al Partidului Poporului şi şef al secţiunii Botoşani a acestuia. Între 1 aprilie 1920 şi 1 ianuarie 1922, îndeplineşte funcţia de primar al Botoşanilor, iar de la 31 martie 1926 până la sfârşitul anului 1927 pe cea de prefect al judeţului, succedându-i lui Demostene Vizanti.
Un domeniu în care I. P. Darie s-a remarcat în mod deosebit, a fost cel al gazetăriei. El a editat la Botoşani două ziare: „Gazeta Botoşanilor (1907 – 1911) şi „Drapelul Botoşanilor” (1921),  în paginile cărora a publicat numeroase editoriale şi articole. Pentru a reliefa calităţile sale de jurnalist, vom face referire, în cele ce urmează, la câteva articole publicate în „Gazeta Botoşanilor” ziar politic, economic şi social, al cărui director şi proprietar a fost.

Oglindă a vieţii Botoşanilor, ziarul, a cărui redacţie şi tipografie se aflau pe strada Dragoş Vodă, nr. 36, a apărut săptămânal între anii 1907 – 1911, prezentând în rubrici permanente, cele mai semnificative evenimente petrecute în judeţ. Din sumarul fiecărui număr, se detaşează editorialele scrise de I. P. Darie. Conciziunea frazei, limbajul lipsit de preţiozitate, claritatea mesajului, făceau accesibile editorialele tuturor cititorilor, indiferent de nivelul intelectual al acestora. Un element care iese cu pregnanţă în evidenţă din articolele sale, îl reprezintă echidistanţa cu care analizează subiectele asupra cărora s-a oprit. De altfel, tocmai pentru a avea o asemenea detaşare, în anul 1909 a părăsit Partidul Conservator Democrat.
Darie, este un fin observator al vieţii politice din România începutului de secol XX, bulversată de marea răscoală a ţăranilor din primăvara anului 1907. El constată că la originea acesteia, se află ruptura dintre pătura conducătoare şi marea masă a locuitorilor ţării, fapt pe care nu se sfieşte să-l afirme: „Clasa noastră dirigentă – nota el –are trei feţe: liberală, conservatoare şi conservator – democrată, dar toate trei una sunt, când e vorba de interesul lor de clasă. Cea mai bună dovadă în această privinţă este că la 1907, în faţa pericolului, şi-au dat mâna şi s-au sărutat!”.
Fără a încerca să justifice maniera în care ţărănimea a acţionat, el afirmă, în aceeaşi ordine de idei, că „ atunci când libertăţile publice dintr-un stat sunt sugrumate de către pătura conducătoare … e foarte natural să se întâmple o reacţiune a clasei de jos, dacă ea a ajuns la maturitate şi e conştientă de drepturile şi de puterea ei. („Pe calea adevărată”, an III, nr. 11, 6 ianuarie 1910). Evitarea unor situaţii asemănătoare impunea o nouă atitudine a guvernanţilor faţă de ţărănime, I. P. Darie considerând că: „A deştepta pe ţăran, a-l reda vieţii publice, ar fi o operă şi democrată şi politică”. („Îndrăgirea satelor”, an III, nr. 19, 6 martie 1910).
Emanciparea politică maselor reprezenta, în opinia ziaristului, o necesitate a bunei funcţionări a mecanismului democratic, deoarece „odată ce au devenit conştiente, acestea vor alunga autoritarismul şi minciuna din guvernământ”. ( „Guvernarea în democraţie”, an I, nr. 19, 27 martie 1908). Continuând aceeaşi idee, I. P. Darie considera că: „Poporul nu mai crede că oamenii aşa  zişi ai timpului, politicienii, ar fi scoborâţi cu hârjobul din cer”… „şi de aceea caută să le controleze mai de aproape actele lor politice şi să se încredinţeze prin sine însuşi dacă în administraţia şi guvernarea lor s-a atins maximum de bine pentru societate.” În susţinerea celor afirmate, el constata, în acelaşi editorial faptul că „ aceia dintre guvernanţi, chiar înaintea noastră, care au înţeles curentul vremii şi n-au repugnat masele, au format guverne durabile şi administraţii de li s-a dus pomina de urmaşi. Aşa se explică guvernările lungi ale lui Ion Brătianu şi Lascăr Catargi”. În aceeaşi ordine de idei, I. P. Darie nota că la Botoşani, „dintre toţi primarii de la 1860 până azi, numai doi au rămas în inima poporului: Hasnaş şi Boian, unul liberal, altul conservator, pentru că ei singuri au catadixit să asculte dorinţa maselor şi să o urmeze”. ( Ibidem).
O atenţie deosebită a acordat I. P. Darie lumii oraşului şi problemelor acesteia, lume „alcătuită din mici funcţionari, meseriaşi şi muncitori … în bună parte făuritorii bogăţiilor din această ţară şi care singuri îndură greutăţile armatei şi suportă birurile cele mai multe şi apăsătoare”. („Pe adevărata cale”, an III, nr. 11, 6 ianuarie 1910).  Acestei lumi , constata el, „i-a ajuns cuţitul la os” şi nemaiavând încredere în politicienii care au abuzat de mandatul ei „vrea să-şi aibă partidul său, partidul poporului, cu denumirea de partidul social-democrat, cu cluburile sale în fiecare oraş, care vor lua poziţie de luptă contra cluburilor partidelor istorice, adevărate cuiburi de tirani”. (Ibidem). Un fapt concret, petrecut chiar la Botoşani – greva lucrătorilor Fabricii de bastoane – îl face să constate necesitatea organizării muncitorilor în faţa ofensivei patronale. „Sindicalismul – notează el – este arma cea mai puternică contra modernei hidre cu multe capete, zisă capitalizare”. (”Greva din Botoşani”, an III, nr. 7, 5 decembrie 1909).

În numeroase articole, I. P. Darie se referă la problemele cu care se confruntau Botoşanii şi locuitorii săi: aprovizionarea cu alimente, calitatea proastă a pâinii, demolările abuzive ale căror victime erau îndeosebi cei săraci sau extinderea necontrolată a oraşului. În această ultimă problemă, el remarca lipsa unui plan urbanistic al Botoşanilor, fapt ce a favorizat o dezvoltare haotică a oraşului, efect resimţit din plin de cei care-l administrează. „Oraşul Botoşani – nota el – nu are un plan tehnic, ingineresc de la care, odată aprobat, să nu mai poată nimeni devia. Din cauza aceasta oraşul s-a întins fără noimă, fiecare cetăţean şi-a clădit casa cum a vrut şi cum i-a trecut prin minte şi apoi, a presat prin toate mijloacele, şi mai ales prin cele electorale de i s-a prelungit şoseaua, asfaltul, apoi iluminatul şi toate comodităţile … iar astăzi ne găsim în trista situaţie că resursele bugetare ale comunei sunt foarte departe de a face faţă cheltuielilor de întreţinere”.  („Oraşul lipsit de flori”, an I, nr. 31, 24 mai 1908).
Multe dintre articolele publicate în „Gazeta Botoşanilor”, ni-l relevă pe I. P. Darie, ca pe un extrem de competent analist al evenimentelor politice internaţionale. El sesizează procesul de emancipare politică a popoarelor aflate încă, la începutul secolului al XX-lea sub stăpânire străină, cu deosebire a celor din Europa centrală şi sud-estică, apreciind că, în acest context, se creează premisele favorabile realizării idealului naţional al românilor – unirea tuturor între aceleaşi graniţe. În acest sens, el se situează pe aceeaşi linie cu Nicolae Iorga şi cu numeroşii intelectuali români, care, uniţi în Liga Culturală, vor da un nou impuls luptei pentru eliberare naţională şi de unire cu România a românilor din Transilvania, Basarabia şi Bucovina. „E timpul să ne trezim. A venit vremea ca fiecare român şi româncă, abstracţie făcând de consideraţii politice, să ne strângem rândurile pentru trezirea şi dezvoltarea simţului conştiinţei naţionale din amorţirea ce ne cuprinde de o bună bucată de vreme, mai ales pe noi românii din nordul Moldovei. În primul rând, socot de datoria fiecărui român adevărat, de a se înscrie în Liga Culturală. Prin ea vom putea lumina opinia publică și în acest caz vom impune şi partidelor politice … am credinţa că prin Liga Culturală vom face pe guvernanţii prezenţi şi viitori să toarcă şi mai departe scumpul fir de mătase al reînvierii naţionale”.(„Să ne trezim”, an II, nr. 3, 1 noiembrie 1908).
Un loc aparte, între articolele publicate de I. P. Darie în „Gazeta Botoşanilor”, îl constituie articolele dedicate unor evenimente memorabile din istoria naţională ( Unirea Principatelor, Războiul pentru Independenţă) sau unor personalităţi proeminente ale ţării ( Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Carol I) în care talentul gazetarului se îmbină cu erudiţia istoricului,  articole asupra cărora nu ne-am propus să ne oprim.

Activitatea jurnalistică a lui I. P. Darie nu se reduce doar la cele câteva consideraţii făcute aici. Ea merită studiată în întregul ei, cuprinzând şi colaborările la alte publicaţii ale vremii şi avem convingerea că cel puţin, pe această coordonată, I. P. Darie merită a fi reconsiderat şi pus la locul care i se cuvine, în rândul celor care au contribuit la făurirea profilului cultural al Botoşanilor. De  asemenea, credem că se impune includerea sa într-o viitoare ediţie a Dicţionarului scriitorilor şi publiciştilor botoşăneni.

 

   



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.577 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5