PILOȚI MILITARI DIN BOTOȘANI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ ȘI DE RĂZBOI
COL. (REZ.) PROF. IOAN GRĂDINARU DE CORDĂRENI – DOROHOI
Deși perioada interbelică a fost marcată de antrenamente, consolidarea Forțelor Aeriene și misiuni diplomatice sau civile, pregătirea riguroasă a acestor piloți s-a concretizat direct în acțiunile de luptă din cel de-al doilea război mondial.
În urma studiului efectuat, am constatat existența următorilor piloți militari mai importanți din județul Botoșani, care s-au format și activat în perioada interbelică și în campania din est și vest: DAN VALENTIN VIZANTY, SANDU V. ION și ADRIAN ADAMIU.
Cel mai proeminent pilot militar originar din Botoșani, care s-a format și a activat în perioada interbelică a fost legendarul DAN VALENTIN VIZANTY, reprezentant de seamă, de importanță deosebită în întreaga aviație militară română interbelică și de război.
Este considerat asul incontestabil al aviației militare române din prima parte a secolului XX, alături de Constantin ,,Bâzu” Cantacuzino, Alexandru Șerbănescu și Ioan Milu.
Dan Vizanty s-a născut în anul 1910 la Botoșani, a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Aviație din Cotroceni, pe care a absolvit-o în anul 1931. În perioada interbelică s-a remarcat ca un pilot excepțional, deosebit de tehnic și un tactician înnăscut.
Din august 1943, Dan Vizanty a fost numit comandantul Grupului 6 Vânătoare(cod PARIS ), grup ce avea ca misiune apărarea contra atacurilor americane a capitalei și a zonei petroliere Ploiești.
Pentru Grupul 6 Vânătoare dislocat pe aerodromul Popești-Leordeni și comandantul său a fost perioada celor mai dramatice dar și a celor mai glorioase lupte împotriva aviației americane.
Raidul din 10 iunie 1944 la care au participat peste 100 de avioane americane Lightning, s-a dovedit un enorm eșec. Această zi de 10 iunie este cunoscută în istorie ca, The Blackest Day (vinerea neagră), fiind vârful acestei misiuni, atunci când avioanele Grupului 6 Vânătoare au doborât 24 de avioane americane. RĂMÂNE ZIUA DE GLORIE A GRUPULUI 6 VÂNĂTOARE, A LUI DAN VALENTIN VIZANTY ȘI A AVIONULUI IAR-80.
După august 1944 căpitanul aviator Dan Vizanty a devenit comandantul grupurilor 1 și 6, reunite pe aerodromul Popești-Leordeni și asigura apărarea Bucureștiului contra atacurilor germane.
Din septembrie 1944 și până la sfârșitul războiului, Dan Vizanty a continuat campania din vest contra Germaniei, în calitate de comandant al Grupului 1 Vânătoare. La 10 mai 1945 a fost înaintat la gradul de locotenent comandor.
Până la sfârșitul războiului a totalizat peste 4.600 ore de zbor și în funcție de sistemul de referință luat în calcul, 16 victorii aeriene ( 43, conform sistemului prevăzut de Statul Major al Aerului, Secția a II-a ).
După război, odată cu instaurarea regimului comunist, este trecut în rezervă. Având o atitudine fermă și refuzând orice compromisuri, este condamnat la închisoare. Efectuează aproape 2 ani, în anul 1963 este pus în libertate print-un decret de grațiere.
Aviatorul Dan Vizanty a fost căsătorit de cinci ori, penultima soție i-a dăruit unicul copil, pe Ana Maria. A fost ,, invitat” de multe ori la Munchen și Paris să rămână în străinătate, dar a refuzat categoric, afirmând că trebuie să supravegheze pregătirea profesională a fiicei sale.
În anul 1977 este invitat la Paris pentru a contribui la scrierea unei istorii a aviației europene, însă această ,,misiune” a fost mai degrabă un plan de a-l salva pe Vizanty din mâinile regimului comunist. Se stabilește la Paris, deși departe de țară, rămâne devotat până la capăt patriei sale dintâi, ROMÂNIA.
După anul 1990, fiica sa Ana Maria locuiește cu tatăl său la Paris. Nemulțumit de noua conducere a României, refuză să se întoarcă în țară. Moare la 12 noiembrie 1992, acolo unde până la urmă a primit aprecierea și respectul ce i-au fost refuzate în țara sa.
Pe data de 22 iunie 2023, în Centrul Istoric al Botoșanilor, în cinstea eroului aviator Dan Vizanty, a fost dezvelită o PLACĂ COMEMORATIVĂ care are următorul conținut: ,, LT. COMANDOR DAN VALENTIN VIZANTY. Fiu al orașului Botoșani. Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, pilot și comandant de elită, care a apărat cerul capitalei în fruntea eroicului Grup 6 Vânători”.
Au luat parte la eveniment: Ana Maria Vizanti , istorici, jurnaliști, scriitori din județ și din țară. Fiica eroului aviator a scris în revista LUCEAFĂRUL din Botoșani, la 9 februarie 2014, republicat în gest de Omagiu și la 21 iulie 2023 un amplu articol intitulat: ,,PERSONALITĂȚI UITATE ALE BOTOȘANILOR: DAN VALENTIN VIZANTY”.
Evenimentul de realizare și dezvelire a plăcii comemorative nu ar fi fost posibil fără susținerea și implicarea deosebită a domnilor Ion Istrate – director al Editurii Agata și Cătălin Flutur – director al S.C. Locativa S.A. Botoșani.
După 1990 au apărut articole omagiale semnate de C. Marandiuc și D. Gîju în reviste de specialitate, iar în anul 2010, cu ocazia centenarului nașterii lui Dan Vizanty a apărut prima lucrare monografică dedicată acestuia :,, DAN VIZANTY. DESTINUL UNUI PILOT DE VÂNĂTOARE”, semnată de istoricul Daniel Focșa.
A fost comandantul Grupului 1 Vânătoare, pilot militar cu cel mai mare grad căzut la datorie în luptele aeriene din cel de-al doilea război mondial.
Născut în anul 1900 la Ionășeni, județul Botoșani Sandu V. Ion a fost inițial infanterist, însă chemarea înălțimilor a fost mult mai puternică. În anul 1923 a obținut brevetul de pilot militar, remarcându-se prin calitățile tehnice deosebite și stăpânire de sine.
Trimis la Școala de perfecționare de la Buzău s-a impus de la primul zbor în categoria piloților cu perspectivă. Într-adevăr, nu-i lipsea nimic pentru a se detașa ca pilot de vânătoare, a zburat cu avioanele Morane-129, Fokker și Spad 61, fără nici un incident.
Îniunie 1941 participăla luptele din Basarabia, unde i s-a încredințat paza litoralului Mării Negre. În paralel s-a ocupat de trecerea piloților pe avionul IAR-80, chiar pe terenul de la Odessa.
La sfârșitul anului 1943 adunase 1020 ore de zbor și a fost trimis în fruntea Grupului 1 Vânătoare, unitate ce s-a constituit pe terenul de la Roșiori de Vede. Într-un timp extrem de scurt, doar câteva luni, a reușit să-l transforme într-o unitate de elită.
După o mică întrerupere a bombardamentelor asupra României, atacurile aeriene americane au fost reluate în 23 iunie 1944, când aproximativ 500 dintre avioanele lor, în jurul orei 9.02 erau la Dunăre. Toate valurile au venit pe direcția sud-nord. Din cauza înălțimii mari și a ceții artificiale nu au atins toate obiectivele urmărite. Aviația de vânătoare română a fost foarte activă, însă a avut mari pierderi.
Grupul 1 Vânătoare care l-a avut în capul formației pe comandantul Sandu V. Ion, posesor a două victorii asupra americanilor, a decolat primul în calea invadatorilor cu 19 avioane. Însă la aterizare pe terenul lor de la Roșiori au venit numai 16 avioane.
Cu un avion sublocotenentul Șandru a aterizat forțat în apropierea stației CFR Ciulnița, iar COMANDANTUL GRUPULUI CĂPITAN COMANDOR SANDU V. ION, CARE A PILOTAT AVIONUL IAR-80, NR. 170, A FOST DOBORÂT ÎN FLĂCĂRI, PIERZÂNSU-ȘI VIAȚA CA UN EROU, după ce reușise să trimită un avion american la pământ.
PRIN SACRIFICIUL SUPREM ADUS DE CĂPITANUL COMANDOR AVIATOR SANDU V. ION, pe altarul gloriei aripilor românești, fiind primul pilot militar cu cel mai mare grad căzut la datorie în luptele aeriene din cel de-al doilea război mondial, a mai apărut încă o FIGURĂ LUMINOASĂ CE VA DĂINUI VEȘNIC ÎN GALERIAEROILOR NEAMULUI.
S-a născut în Botoșani, a fost un erou din perioada de aur a aviației interbelice, recunoscut pentru curajul său, ca pilot militar și instructor de zbor.
A urmat între 1924-1925 Școala de Observatori Aerieni și de Piloți, obținând brevetul de pilot la 6 iulie 1925, s-a remarcat rapid ca un pilot de elită și a devenit instructor de zbor.
Acesta a murit în urma unui accident de aviație, care a avut loc în Câmpulung Muscel. Locotenent aviator Adrian Adamiu trebuia să livreze corespondența Ministrului de Război care se afla în zonă, dar evitând o aterizare riscantă, în condițiile unor amenajări de sol nepotrivite, încercând o reînălțare a aparatului, dar a eșuat, aeroplanul s-a sfărâmat iar pilotul a murit.
Presa vremii respective din Botoșani a consemnat tragicul și regretabilul accident ( Vestea,4 octombrie, 1929 ), soldat cu MOARTEA LOCOTENENTULUI AVIATOR ADRIAN ADAMIU, EROICĂ, GLORIOASĂ, LA DATORIE.
ACEASTĂ EVOCARE A PILOȚILOR MILITARI PROVENIȚI DIN ZONA BOTOȘANILOR, reprezintă o încercare de ai așeza pe locul ce li se cuvine, alături de ceilalți PILOȚI MILITARI ROMÂNI, foarte cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, CARE AU TRĂIT ȘI AU LUPTAT, ȘI-AU RISCAT VIAȚA, AU SLUJIT CU CREDINȚĂ PATRIA, CARE ȘI-AU FĂCUT SIMPLU ȘI FIRESCDATORIA!
Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania