Diferențe și asemănări între poezia scrisă de poetul uman și poezia generată de inteligența artificială
O perspectivă estetică, antropologică și hermeneutică

• Poezia a fost definită, încă din Antichitate, ca expresie privilegiată a sufletului uman, un mod de a fi și de a cunoaște lumea prin afect, intuiție și metaforă. Afirmația potrivit căreia „la poezia scrisă de poet vibrează coardele sufletului ca într-o simfonie, iar inima se armonizează cu metaforele” surprinde esența unei concepții umaniste asupra creației lirice: poezia nu este doar limbaj, ci trăire transfigurată.
• În contrast, poezia generată de inteligența artificială (AI) ridică întrebări fundamentale privind autenticitatea, intenționalitatea și capacitatea de transmitere a emoției. Problema nu este una tehnică, ci antropologică și estetică.
• La nivel formal, se pot identifica o serie de similitudini:  Structura versului și a strofei – AI poate reproduce tipare prozodice (rimă, ritm, vers liber). Utilizarea figurilor de stil – metafora, comparația, simbolul sunt imitate prin analiză statistică a corpusurilor poetice. Coerența semantică aparentă – textele generate pot părea „poeme” valide din punct de vedere gramatical și stilistic.
• Aceste asemănări se datorează faptului că AI funcționează prin imitarea modelelor existente, nu prin creație originară. Ea operează într-un regim al verosimilului estetic, nu al autenticului existențial.
• : Asemănarea este una de suprafață, situată la nivelul expresiei, nu al experienței care fundamentează expresia.
• Poezia umană izvorăște dintr-o experiență afectivă reală: iubire, suferință, extaz, disperare, nostalgie. Poetul nu descrie emoția, ci o retrăiește în actul scrierii.
• AI, în schimb: nu simte, nu suferă, nu iubește, nu are memorie afectivă.
• Ceea ce produce este o simulare discursivă a emoției, un construct rece, lipsit de vibrație interioară. De aici impresia de mecanic, de artificial, de „poezie fără inimă”.
• Emoția poetică nu este un efect retoric, ci o cauză ontologică a textului.
• Conform esteticii fenomenologice (Husserl, Ingarden), actul artistic presupune intenționalitate conștientă. Poetul știe de ce scrie, pentru cine scrie și ce risc existențial își asumă.
• AI nu are: conștiință de sine, intenție, responsabilitate simbolică.
• Textul său nu este o mărturisire, ci un rezultat probabilistic.
• Un element esențial al poeziei autentice este raportarea la timp, moarte și sens. De la Eminescu la Blaga, de la Rilke la Celan, poezia este o formă de dialog cu limita existenței.
• AI este străină de finitudine. Ea nu poate scrie dinspre moarte, ci doar despre moarte, diferență capitală din punct de vedere ontologic.
• Poezia este o formă de cunoaștere tragică, inaccesibilă oricărei entități non-umane.
• Afirmația „Poezia este numai a omului” se înscrie într-o tradiție umanistă solidă. Poetul este ființă vulnerabilă, contradictorie, rănită, iar poezia este forma sublimă a acestei vulnerabilități.
• Lucian Blaga afirma că poezia se naște din „sporirea misterului”, nu din epuizarea lui. AI, dimpotrivă, operează prin reducere statistică a misterului.
• Astfel: poetul creează pentru a se mântui, AI generează pentru a produce text.
• Deși poezia generată de inteligența artificială poate imita formele lirice și poate produce texte coerente și stilistic acceptabile, ea rămâne lipsită de vibrația sufletului, de autenticitate și de adevăr existențial.
• Poezia umană: vibrează, rănește, mântuiește, transmite viață.
• Poezia AI: imită, calculează, combină, nu trăiește.
• În acest sens, poezia nu este doar un gen literar, ci o dimensiune a condiției umane, inaccesibilă oricărei inteligențe artificiale.
• AL. Florin Țene
• Bibliografie selectivă
• Blaga, Lucian, Trilogia culturii, Editura Humanitas, București, 1994.
• Heidegger, Martin, Originea operei de artă, Editura Humanitas, București, 1995.
• Ingarden, Roman, Opera de artă literară, Editura Univers, București, 1978.
• Ricoeur, Paul, Metafora vie, Editura Univers, București, 1984.
• Rilke, R.M., Scrisori către un tânăr poet, Editura Humanitas, București, 2006.
• Eagleton, Terry, Introducere în teoria literară, Editura Polirom, Iași, 2008.
• Coeckelbergh, Mark, AI Ethics, MIT Press, 2020.