„O bună educație cere ca educatorul să inspire elevului, stimă și respect și nu se poate ajunge la aceasta prin nimicirea individualității elevilor și prin asuprirea stimei de sine.” (Samuel Smiles)
Conceptul de predare diferențiată este folosit din ce în ce mai mult în zilele noastre. În centrul acestei activități se află copilul cu nevoile sale, cu posibilitățile sale.

Observăm că, în învățământul cotidian, clasele sunt formate din grupuri eterogene și aceasta se datorează vârstei diferite, nivelului diferit de dezvoltare cognitivă și socio-culturală a elevilor. A preda diferențiat nu înseamnă a renunța la conceptul de colectivitate, deoarece elevul nu învață singur, dimpotrivă, el învață cu alții și prin alții. Predarea diferențiată îi oferă copilului posibilitatea să lucreze liber, el se deschide spre ceilalți, în diferite relații de receptare sau de partajare a informațiilor, ceilalți colegi nu mai sunt concurenți. În acest fel, elevul își dezvoltă gradul de cunoaștere personală, prin dialog cu ceilalți colegi, cu care colaborează. Elevul devine conștient de punctele sale forte, de slăbiciunile sale, de eșecurile și de reușitele sale.

Activitatea în clasă se desfășoară cu ajutorul și sub directa îndrumare a profesorului. El este cel care trebuie să caute și să găsească cele mai bune metode și mijloace de comunicare cu elevul în funcție de capacitatea acestuia de a înțelege, de a participa la actul învățării. După cum spune Philippe Perrenoud: „Doi indivizi nu au niciodată același parcurs educativ, chiar dacă se țin de mână de- a lungul anilor.” Prin urmare, chiar dacă doi sau mai mulți elevi studiază în același clasă, aceleași materii de- a lungul anilor, niciodată nu vor ajunge să urmeze aceeași stradă, niciodată nu vor fi la același nivel, niciodată nu vor folosi aceleași metode de învățare, niciodată nivelul lor de reușită nu va fi egal. De ce? Deoarece fiecare elev este unic, diferit, fiecare are propriile interese, fiecare are propria capacitate intelectuală, propria voință, propriile obiective.

Burns a formulat câteva enunțuri pentru a sublinia caracterul individual al predării-învățării diferențiate. După părerea lui, „nu există două persoane care să progreseze cu aceeași viteză, care să fie gata să învețe în același timp, care să folosească aceleași tehnici de studiu, care să rezolve problemele în aceeași manieră, care să fie motivate spre același scop.

Cum putem să integrăm predarea diferențiată în activitatea practică din clasă, pentru a avea un rezultat bun? Fabienne Schramm îi sfătuiește pe profesori, în cartea sa, „Fiecare cu drumul său”, să reorganizeze modul de predare, în așa fel încât copilul să se afle în centrul sistemului educativ. Sabine Khan spune că profesorul trebuie să îl facă pe elev să ajungă să se exprime cu anumite expresii, în cadrul activității școlare:  „ceea ce eu am făcut”/ „ceea ce eu am învățat”, „ceea ce eu pot să refolosesc în alte situații”.

De ce trebuie să ținem cont în predarea diferențiată? Profesorul trebuie să țină cont, în predarea diferențiată, de: profilul elevilor și a clasei/ câmpul de interes al elevilor/ tipurile de inteligență/ pregătirea prealabilă a elevului

1. Profilul elevilor din clasă. În acest caz, predarea diferențiată trebuie să varieze după mai mulți parametri : grupul clasei poate să lucreze în autonomie, cu aceleași mijloace, care să ducă la același rezultat, cu excepția elevilor care se află în dificultate, care fac parte dintr-un grup separat, ajutați de profesor. Altă variantă : grupul clase poate fi divizat, Fiecare are o activitate diferită, cu mijloace diferite și cu rezultate diferite. Grupul care are dificultăți, apelează la ajutorul profesorului. Mai există varianta în care profesorul poate să desemneze un elev sau un grup de elevi, care să ajute grupul aflat în dificultate. De asemenea, profesorul poate să împartă sarcini fiecărui elev și astfel, în mod individual, fiecare își aduce propria contribuție în cadrul unei activități colective.

2. Tipurile de inteligență. Teoria inteligențelor multiple este utilă în predarea diferențiată pentru că permite profesorului : – să cunoască stilul preferat, de învățare al elevilor săi -să aleagă strategii de predare, învățare, evaluare variate, care convin stilurilor predominante clasei – să pună în valoare diferitele tipuri de inteligență – să-i îndrume pe elevi să mizeze pe propriile forțe

3. Câmpul de interes al elevilor. Profesorul își planifică activitatea și modul de predare ținând cont de interesul individual al elevului și de interesul colectiv, al clasei.

4. Pregătirea prealabilă a elevului. În acest caz, profesorul trebuie să-și pună câteva întrebări:
– Oare elevul cunoaște informații legate de subiectul predat?
– Câte informații posedă elevul?
– Ce dificultăți întâmpină elevul, în legătură cu subiectul predat?

Așadar, predarea diferențiată este necesară pentru a-i motiva pe elevi să învețe. Profesorul care reușește să-și motiveze elevul să învețe, nu numai că-l ajută pe acesta din urmă să aleagă în mod conștient ceea ce va face în viitor, dar își aduce o mare contribuție la dezvoltarea lui ca individ, ca persoană responsabilă, capabilă să se descurce într-o societate aflată în continuă schimbare.

Bibliografie

Philippe Perrenoud, 2012, L’ organisation du travail, clé de toute pédagogie différenciée , ESF Éditeur.
Sabine Khan, 2010, Pédagogie différenciée, de boeck, Le poin sur….. ( pédagogie).
Fabienne Schramm, 2002, À chacun sa route, Géométrie, CM 1 cycle, 3 niveau, Paris, Hachette éducation, Avant- propos.