Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Premieră la Teatrul Bulandra: FURTUNA după W. Shakespeare – o versiune muzicală de ADA MILEA

TEATRUL BULANDRA
are plăcerea să prezinte, în cadrul stagiunii 2021/2022,
premiera spectacolului FURTUNA după William Shakespeare,
o versiune muzicală semnată de Ada Milea



Vineri, 15, și duminică, 17 octombrie, de la orele 19:00, vă așteptăm la Sala Toma Caragiu cu un spectacol-eveniment, versiunea muzicală a celebrului text shakespearian ”Furtuna”, tradus de Cristi Juncu și adaptat de Ada Milea.

Din distribuție fac parte: Cătălin Babliuc (Caliban / Antonio / Ferdinand), Lucian Iftime (Prospero / Regele / Stephano), Silvana Negruțiu (Miranda / Trincoola), Maria Veronica Vârlan și Anca Sigartău (Ariel)

Regie, muzică și versuri: Ada Milea
Scenografie / Video / Lighting design: Andu Dumitrescu
Versiuni muzicale electronice: Alin Teglaș

Shakespeare a fost și este în mod constant reluat, reinterpretat, reconsiderat. Piesele lui au devenit spectacole, filme, benzi desenate. Au inspirat artiști și lucrări de artă. Citat, parafrazat, luat ca „martor” sau indicat în mod aluziv ori explicit, Shakespeare a fost și este asemenea unei fundații deasupra căreia clădirea poate lua nenumărate forme. Ada Milea l-a „tradus” într-o manieră proprie, extrem de personală și într-o sintaxă contemporană. Dar Shakespeare rămâne Shakespeare; doar că mereu altfel.

Ada Milea: ”Este o versiune muzicală a celebrului text shakespearian. Spectatorul e invitat în “insula de sunete” construită de Ariel și poate urmări cum realitatea personajelor se schimbă până când acestea “nu își mai dau seama ce e vis și ce nu”. În jungla de microfoane, cabluri, instrumente și proiecții video, unii actori joacă mai multe roluri: Caliban devine Antonio, apoi se transformă în Ferdinand, iar Regele e, de fapt, un Prospero urmărit de același cuțit criminal.”

Mihai Brezeanu: ”O montare-adaptare tonică, zglobie, multicoloră şi entuziastă a faimosului text shakespearian. (…) E rost de joacă şi bucurie, de postmodernă citire a miturilor dramaturgiei, de luare în (ne)serios pentru a căuta un alt / nou / nebătătorit drum spre serios.”

Horia Ghibuțiu: ”Spectacolul „Furtuna” de la Teatrul Bulandra, scris și regizat de Ada Milea după William Shakespeare, e muzicalul anului. O bucurie!”

Biletele se găsesc la casele de bilete (Sala Liviu Ciulei și Sala Toma Caragiu) deschise zilnic între 12:00 și 20:00 și online pe eventim.ro și blt.ro

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania