Elena CIOCAN ACATRINEI

Priveghere de Înviere

Respir mireasma florilor de lumină
Sub bolta cerului deschis în noi.
Altarul e acum o veșnică grădină
Zâmbind cuvântul sensurilor noi.

Pe maluri de nisipuri clipele se zbat,
Cad raze rătăcite-n întuneric.
Grea e povara unui exilat
Ce-așteaptă iarăși ziua Învierii.

Doar tu vei fi îndemn de începuturi,
Din nou mereu același răsărit.
Lumină din Lumină peste gânduri
Și azi și mâine, fără de sfârșit.