Ecaterina Bîrsan

__________________

Pufoșel și Bucla de aur

Sofia, o copilă în vârstă de 7 ani, e foarte energică, mereu cu zâmbetul pe buze și prietenoasă. Prietenii ei o numesc ,,Bucle de aur’’, deoarece are un păr în valuri aurii atât de frumoase, încât nu-ți mai vine să-ți iei privirea de la ea. Fiind singură la părinți, își dorea tare mult un pisoi, dar familia nu era atât de înstărită, încât să-i cumpere unul. Zilele trec, iar Sofia era din ce în ce mai supărată.
– Ce s-a întâmplat, prințesă? întreabă mama.
– Se apropie ziua mea de naștere și tare aș fi bucuroasă dacă aș primi un pisoi.
– Draga mamei, îți înțeleg dorința, dar trebuie să înțelegi că eu și tatăl tău nu câștigăm atât de bine, încât să ne permitem asta. Copila se întristă și mai mult, pentru că nu înțelegea de ce părinții ei nu își permit acest lucru. Seara, după cină, mama și tata încercau să găsească o soluție pentru că nu voiau s-o vadă mereu tristă.
– Ar trebui să vedem cum facem, zise tatăl.
Cum stau ei și se gândesc, lui Heidi, mama fetiței, îi vine o idee:
-Ce ar fi dacă am vorbi cu fratele tău mai mare să ne ajute?
– Este o idee bună!
Cei doi părinți, după ce o conduc pe Sofia la școala, vorbesc cu Angel, fratele tatălui. Din vorbă în vorbă, acesta spune că-i poate ajuta. Ajunsă acasă, Sofia era tare nerăbdătoare să adoarmă, pentru a se face cat mai repede ziua. Era ziua ei de naștere ! Dar era tot tristă, fiindcă știa că nu va primi ce își dorește. A doua zi dis-de-dimineață, copila își întâmpină părinții.
– La mulți ani, draga noastră!
-Mulțumesc ! răspunse Sofia, tristă oarecum.
– Heidi, du-te și adu-i cadoul din bucătărie ! zise tatăl.
– Imediat !
– Sofia, acesta este cadoul nostru pentru tine. La Muți Ani, dragă Buclă de aur!
Sofia nerăbdătoare deschise cutia. Ce se afla în cutie? Bănuiți? Exact! Era un pisoi, așa cum voia micuța. Avea blana albă, ochii albaștri, lăbuțele gingașe și era puțin plinuț.
– Mulțumesc, dragii mei părinți !, spuse copila foarte fericită. Pe el îl va chema Pufoșel. Este un pisoi atât de dulce și de drăgălaș !
Părinții erau foarte încântați că i-au făcut o așa mare o bucurie Sofiei, de ziua ei de naștere.
După ce s-au bucurat cu toții de noul membru al familiei, au plecat în parc pentru a se delecta cu o înghețată. Pufoșel, rămas singur acasă, explora zona. Și cum se plimba acesta prin împrejurimi, descoperă un grup de șoricei.
– Bună ziua, cumetre ! zise șeful șoriceilor.
– Bună să-ți fie inima !
– Ești nou pe aici, așa-i ?
– Ai dreptate ! Dar tu ce faci pe aici, dragă șoricel ?
– Eu, împreună cu frații mei, căutăm de mâncare.
– Nu știi, șefule, pe aici unde ne putem potoli și noi foamea , zise unul dintre cei din familia șoriceilor.
– Sigur că știu. Acum am o nouă casă, unde este mâncare din belșug pentru voi. Vă pot lua cu mine, dacă doriți.
– Bineînțeles, motane !
După ce ajung în casă, șoriceilor nu le venea să creadă câtă mâncare văd.
– Măi motane, astea sunt pentru noi?
– Da, fratele meu. Vă puteți astâmpăra foamea!
– Ești foarte bun cu noi ! Mulțumim !
După ce s-au săturat, șoriceii se pregăteau să plece, dar nu înainte de a-l răsplăti pe motan.
– Dacă vei avea nevoie vreodată de noi, fluieri și noi venim.
– Desigur, șoricimea voastră !
După-amiază, când a venit din parc, familia Sofiei a rămas uimită la văzul dezordinei găsită în casă.
– Măi Pufoșel, ce ai făcut aici? întrebă tatăl.
– Lasă-l, tată, e micuț și neștiutor și vrea să descopere, îi luă apărarea Sofia.
Nimeni nu a aflat nici până acum ce s-a întâmplat cu casa în ziua aceea, nici că, între motan și șoricei s-a legat o adâncă și misterioasă prietenie.
Toată lumea a văzut însă că Sofia are mereu zâmbetul pe buze în compania lui Pufoșel, care a devenit prietenul ei cel mai bun.