•    Cinstiți boieri dumneavoastră și frumoase domnițe, performanţa aceasta este uluitoare pentru acel timp, 1910, și chiar pentru vremea de acum. 
• Dumitru Dan și un grup de alți 3 tineri cutezători au făcut ocolul pământului nu în vreun balon sau cu mijloace maritime, ca eroii imaginați de Jules Verne, ci pe jos, pedestru sau -frumos spus- apostoliceşte- fiindcă dumnezeieştii apostoli, ca și Învăţătorul lor, nu mergeau călare sau în caleşti luxoase, ci pe jos.
•  Dumitru Dan, singurul finalizator de traseu, s-a născut la 14 iulie 1889, la Buhuși, în Moldova. Deși dintr-o familie modestă, cu șapte copii, Dumitru Dan, ambițios și cutezător, va face studii la Paris, la Universitatea Sorbona, ca bursier, cunoscând bine franceza și germana.
• În 1908, Touring Club de France, dă un anunț prin care e gata să premieze cu 100.000 de franci pe acel om sau grup de oameni care ar face ocolul pământului „cu mijloace proprii”, adică pe jos şi „cu mijloace financiare proprii”, adică fără bani avuți la pornire sau pe traseu. Premiul era de un franc/km, dar în final totaliza 100.000 de franci, sumă enormă pentru atunci. Traseul de 100.000 de km. era la libera alegere a concurenților.
•  S-au înscrs 200 de competitori, din toate colțurile lumii, inclusiv patru studenți români de la Sorbona: Dumitru Dan, Paul Pârvu (studiau Geografia), George Negreamu şi Alexandru Pascu (urmau Conservatorul). Sărăcie aveau din belșug, iar spiritul de aventură îi unea. 
• Au cerut și obținut doi ani pentru pregătiri și s-au întors în România pentru   antrenamente multiple spre temerara călătorie. 
• Au învăţat limbi străine în plus, cartografie, medicină, geografie şi sute de cântece și dansuri populare, pe care aveau să le interpreteze în drumul lor ca spectacole, sursă financiară. Aceasta a fost „averea” lor, „resursele” pentru a trece prin 1500 de orașe, 74 de țări și timp de 2.299 de zile -o adevărată Odisee modernă, tocind 497 de perechi de opinci (conf. Life. ro). Și 28 de costume populare,  primite din țară în puncte prestabilite.
• Vestea cutezătoarei  expediții românești a patru studenți români în opinci și în costum popular s-a răspândit în lume.

Grupul celor patru studenți

• Antrenându-se în România pentru expediție, parcurgeau pe jos câte 45 de km. în felurite condiţii meteo şi în toate anotimpurile, fiindcă ştiau ce dificultâţţi mari îi aşteaptă.
•   Grupul celor patru pornește la drum din București, la 1 aprilie 1910, însoţiţi de câinele lor credincios, Harap, iar la 17 iulie ajung deja în India, la Bombay. 
• Îndată ce ajungeau într-un oraș, se prezentau autorităților. Rajahul de aici (guvernator de provincie) îi invită la masă şi le oferă gustări copioase, dar Alexandru Pascu se îmbolnăveşte, ajunge în spital şi moare în urma unei intoxicaţii cu opiul acceptat de la Rajah.
• Grupul celor trei nu se opreşte din drum şi porneşte cutezător spre întinderile asiatice, siberice și spre Alasaka de va fi cu putinţă. 
• Abia după doi ani –observaţi ce uşor e a spune „doi ani”- dar cât de greu le va fi fost acestor călători, trecând zonele himalayene, ajung în China. Dacă temperaturile erau foarte mari, călătoreau noaptea, cu facle aprinse pentru a alunga animalele și dormeau adesea prin copaciEste rândul lui George Negreanu să completeze tragedia, căzând într-o înfricoşătoare prăpastie. Este scos din genune, dus într-un hamac la spitalul dintr-o mică localitate, unde se stinge din viaţă. Au mai rămas doi membri din grup şi câinele Harap. 
• Străbat ţinuturile Chinei, spaţiile înzăpezite ale Siberei de est, trec pas cu pas prin Kamceatca, prin Strâmtoarea Bering, apoi prin ţinuturile yukonice ale Alaskăi şi în primăvara lui 1914 –extraordinar- ajung în Statele Unite, la Detroit, unde îi întâmpină guvernatorii statelor Maryland și Delaware, fiind apoi primiți pentru o zi la Casa Albă la 24 decembrie 1914.  Ajung apoi în Florida. 
• Drumul extrem de anevoios a făcut din picioarele lui Paul Pârvu o rană ce s-a suprainfectat. Este internat în spital, „dar îşi dă seama că timpul lui s-a scurs” (cum relatează  Dan Cârlea). 
• Îşi face un fel de „testament sufletesc”, rugându-l pe prietenul Dumitru Dan să continue el drumul până la final, spre a nu spune lumea că temerara încercare a unor români a fost un eşec. Şi încă ceva. Îi cere lui Dumitru Dan:
  „-Rogu-te, lasă-l pe Harap, câinele nostru, să rămână cu mine, să nu mor chiar în singurătate”.
• Dmitru Dan nu vrea să se despartă de el, dar Paul Pârvu moare în spital, după ce i-au fost amputate picioarele, vegheat de Dan şi câinele Harap. 
•   Cu lacrimi în ochi, Dumitru Dan, rămas singur, porneşte mai departe la drum. Ajunge în Cuba, Haiti, Barbados, Venezuela, dar izbucnește Primul război mondial, care îl oprește şi îşi întrerupe neobişnuita călătorie. Pornește cu cargobotul „Buenos Aires” spre Europa, spre România, dar e arestat la Salonic (Grecia) ca „spion” și trimis la Londra, unde este eliberat la intervenția ambasadei române. Războiul mondial pune punct temerarei aventuri. Cine să-l mai ia în seamă?
• Tenace, nu-și abandonează visul şi în 1923, îşi reia călătoria din punctul început, București, completându-l (la indicația Turing Club.

      Dumitru Dan și soția Adeline

• Paris) cu Belgrad-Zagreb-Elveția și la 14 iulie1923 ajunge la Paris, de Ziua Națională a Franței. Avea 34 de ani.
• Predă Raportul de călătorie, e primit triumfal și declarat Campion mondial, fiind premiat cu 100.000 de franci, sumă acum mult devalorizată (abia 8% din valoarea inițială).
• „Ce de drumuri bătute, maica mea!”, vorba scriitorului Ion Agârbiceanu…1500 de orașe străbătute, 2299 de zile,74 de țări, cinci continente străbătute, două oceane și  șapte mări…
• În 1985, performanța sa este trecută în Cartea Recordurilor.
•   Dumnezeu îl va ţine în viaţă pe Dumitru Dan încă mulţi ani, eroul care a finalizat  uimitoarea călătorie,  trăind până la  4 decembrie 1978. 
• Unde sunt regizorii români, să facă un film grozav despre virtuțile și eroii neamului nostru, nu doar despre corupție și incompetențe umilitoare, sociale și politice, iubiți cititori?

Prof. Vasile Găurean