Muzeul Judeţean Botoşani, prin Galeriile de Artă „Ștefan Luchianˮ Botoșani, găzduiește în perioada 22 iulie – 12 august 2023 expoziția retrospectivă ,,Flori”, dedicată artistului botoșănean Corneliu Dumitriu, eveniment expozițional organizat de City Gallery Botoșani.
Pe simeze sunt expuse peste 50 de lucrări de pictură și grafică, având ca tematică universul floral atât de drag artistului.
Născut la Rădăuți-Prut, județul Botoșani, pe 1 iunie 1954, artistul a plecat să creeze alături de îngeri în 4 octombrie 2022, la vârsta de 68 de ani.
Corneliu Dumitriu și-a transformat pasiunea pentru frumos și culoare într-o adevărată artă, din 1994 devenind membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Timp de aproape trei decenii a participat la numeroase expoziții de grup, atât în țară, cât și în Europa (Veneția) și Statele Unite ale Americii (New York).
Începând din 1980 a avut numeroase expoziții personale, la Botoșani, București, Iași, Piatra-Neamț, precum și la Frankfurt (1998) și New York (2000).
Pentru talentul său, Corneliu Dumitriu a fost distins cu Marele Premiu pentru Pictură al Galeriei „Avanpost” (1995, 1997, 2001), cu prestigiosul Premiu al Fundației „Lascăr Viorel” la Bienala Națională de Pictură (2004), cu Premiul al III-lea la Concursul Național de Artă Plastică „Voronețiana”(1994), cu Premiul I la Concursul Republican de Pictură (1989, 1987, 1985, 1983, 1981), cu Marele Premiu Studio 88 și Premiul I Studio 87.
,,Personala” de grafică deschisă la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani în perioada 4 – 20 iunie 2022, sub denumirea ,,Corneliu Dumitriu – șaizeci și opt” a constituit ultima întâlnire fizică a publicului botoșănean cu un artist care a trăit și s-a exprimat prin artă, la cote înalte, demne de cunoscut și înțeles.
Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 22 iulie 2023, ora 11,30.
Prezintă : istoric Gheorghe Median și prof. univ. dr. Corneliu Iațu.
Program de vizitare: zilnic 9:30 – 16:30
Intrarea este gratuită!