SILVIU GUGA: – A trecut multă vreme de la debutul meu. S-a întâmplat în 1962. Eram elev la Liceul „Decebal” din Deva când mi-a apărut primul articol în revista „Tribuna” din Cluj. Nu am prea multe amintiri legate de acest debut, știu că am fost felicitat de profesoara mea de română și am uimit pe mulți colegi. Atunci îmi intrase în cap ideea că trebuie să fiu modest și să nu mă laud. Succesele unora crează invidii altora. Cu doi ani înainte am trimis revistei „Luceafărul” un grupaj de poezii și Mihu Dragomir mi-a răspuns la rubrica „Dintre sute de catarge” cu „Mai trimiteți”. Atunci mi-a apărut prima dată numele tipărit. Am fost deosebit de încântat. M-am dus la chioșcul de ziare din centrul orașului și am mai cumpărat două exemplare, numai atâtea mai aveau, că pe atunci se citea, aș zice cu asiduitate, presa literară. Am sărbătorit evenimentul la internat cu voia pedagogilor. Mă dădeam mare, eram o „personalitate” a liceului. Am primit de la colegi felicitări și le credeam pe toate sincere, dar a doua zi am găsit, în dulapul unde-mi țineam lucrurile, toate exemplarele revistei făcute ferfeliță. Am căutat printre bucățile de hârtie rubrica „Dintre sute de catarge” și am constatat că era cea mai mărunțită și nu mi-am mai găsit numele întreg. Îmi venea să plâng, dar nu am reclamat la nimeni fapta pe care o consideram odioasă. La doi prieteni de încredere le-am arătat ce a rămas din revista în care îmi apăruse prima dată numele, unul dintre ei a furat, după un timp, un exemplar de la biblioteca orășenească, dar l-am făcut să-l ducă înapoi. Abia după aproape un an am făcut rost de un exemplar al Luceafărului, nr 24 (59)/ 15 decembrie 1960, în care mi-a apărut numele tipărit. În anii studenției am debutat în revista „Orizont” (1965). Apoi am colaborat frecvent cu
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania