Teodor EPURE: RĂSUFLETUL LUI MĂ APASĂ

Teodor EPURE

RĂSUFLETUL LUI MĂ APASĂ

Îmi adun gândurile

Din toate valurile

Spumoase

Trăite-n vremuri dureroase

Și mă cert mereu

Cu tristețea mea

În ziua când

Inima mi-e rea.

Visul mi se preface

În pasăre neadevărată

Dar nu s-a întrupat niciodată

Și zboară mereu deasupra noastră,

Răsufletul lui mă apasă

Cu umbra-i masivă

Și groasă,

Crește ca fătul năzdrăvan

Într-un ceas

Cât într-un an,

Zboară ca o făptură,

Fără umbră

Întregul cer colindă

Din stea în stea aleargă,

Cu sârg să culeagă

Într-un târziu

O mierlă și un scatiu,

Cerului să-i ciripească

Despre viața pământească.

În tot visul meu

Presimt mereu

Că adevărul dă din coate,

Între fapte,

Eroare și păcate

Mergem cu sufletul printre mărăcini

Și suntem tot mai puțini

În dragoste și rugăciuni.

Articole asemănătoare