Ninge-n vară peste noi cu suflete dospite,
Cad oamenii puhoi din visuri ponegrite,
Curcubeul s-a îndreptat, ștampila-i tot divină
Timpul s-a împuținat, lipsind din apostilă. 

În teatre se fumează chiștocul unui rol,
Gunoiul se ornează, frumos e tronul gol.
Se împrăștie culori opace pe mofturi din vitrine
Mimoze grii vor zace prin  corturi beduine. 

O pânză de sihastru se fâlfâie pe jos,
Destinul e  albastru, își șterge orice dos.
Iar plouă înghețat cu lacrimi, anemie,
Totu-i metamoforzat pe piscuri de prostie.