VERBA VOLANT, SCRIPTA MANENT
In Sala de Artă “Elena Greculesei” a Bibliotecii Bucovinei “I.G.Sbierea” din Suceava a avut loc recent manifestarea VERBA VOLANT, SCRIPTA MANENT organizată sub egida Consiliului Judeţean Suceava de către Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbierea” şi Societatea Scriitorilor Bucovineni şi care a constituit o sinteză a şirului de emisiuni culturale cu acelaşi titlu găzduite saptămânal de postul TV PLUS SUCEAVA, cu participarea scriitorilor care au fost invitaţi în acest timp şi care şi-au exprimat acum consideraţia pentru această iniţiativă culturală remarcabilă dar insolită în peisajul actual în care sunt agreate prioritar aspectele comerciale, în dauna vieţii culturale, artistice şi literare de calitate.
De la Botoşani a participat scriitoarea Lucia Olaru Nenati.
La aceste emisiuni TV, iniţiate şi moderate de scriitorul Ion Cozmei, invitaţii au avut suficient timp spre a fi prezentaţi fiecare cu profilul său biobibliografic dar şi să lectureze fragmente din operele pe le consideră reprezentative pentru ei. Scriitorii ce au fost de-a lungul timpului invitaţii acestei emisiuni sunt: Ion Beldeanu, Mihai Bocancea, Gabriel Cărăbuş, Ioan Chideşciuc, Maria Elena Cuşnir, Eugen Dumitriu, Rodica Dominte, Dan Gűrtesch, Liviu Huzdup, Mihai Iacobescu, Ioan Heţcu, Rodica Mureşan, Vichente Nicolaiciuc, Lucia Olaru Nenati, Dumitru Oniga, Viorica Petrovici, Liviu Popescu, Adrian Popovici, Alexa Paşcu, Emanoil Rei, Emil Simion, Cezar Straton,Vasile Tărâţeanu, Alexandru Toma, Matei Vişnec.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania