Căsuțe și pace

CĂSUŢE ŞI PACE
                  d-nei prof. Ion Elena

---

• Pe-o stradă cu case frumos înălţate,
• N-au mai rămas decât pietre-aruncate…
• Şi poate departe-n ţărână-mbrăcată,
• Vreo temelie drept martor lăsată.

 

• Pe locul pe care doar tihnă era,
• Urla un buldozer pe şenila lui grea,
• Copacii tăiaţi, cu crengi rămuroase,
• Cădeau pe pământul fostelor case.

 

• Şi strada întreagă era şantier,
• Iar toamna era parcă iarnă şi ger,
• Că lacrima însăşi între gene-ngheţa
• De mută uimire, de inimă grea.

 

• Şi linişte-apoi, ca după furtună,
• Căsuţele fost-au făcute ţărână,
• Iar ordine-nalte, cu ţel socialist,
• Lăsată-ne-au locul prea neted şi trist.

 

• Iar când primăvara ni s-a întors,
• N-am mai găsit nimic din ce-a fost,
• Doar un lăstar din butucul de viţă
• Ce străjuia casei, cândva, la portiţă.

 

• El a rămas drept dovada deplină
• Că viaţa renaşte mereu în lumină,
• El a răzbit din adâncuri să crească,
• Vrând iarăşi cu bolta-i să ne umbrească.

 

• Puiul de viţă ne-a dat iar speranţă,
• Asemenea lui să renaştem la viaţă,
• O nouă căsuţă cu drag să-nălţăm
• Din calde-amintiri ce-n suflet păstrăm.

 

• Iarna focul sobei ne va încălzi,
• Primăvara copacii vor înflori,
• Viţa din nou boltă va face,
• Pe stradă vor fi iar căsuţe şi pace.