NECUVINTE

Publicat de Carmen Buzenche, 28 ian.2014

NECUVINTE

În lumea lor se zâmbeşte,
Se vorbeşte, se sărută .
In lumea lor te simţi ciudat.
Fără chip în marea luptă,
Fără nume, fără cap.
Anonimi,
Singuri mereu pe trotuar,
Printre mulţimi agitate,
Şi fugim din calea lor
Cu regretele în spate
Căci necuvintele dor,
Dar nu e loc să le vorbim
In lumea lor.
In lumea lor nu-i loc de noi
Sau de tăcere.
Praf, oameni goi şi vânt
Şi-un corb flămând
Pe crengi crescute dinlăuntru
Din lut primordial,
Din timpul ancestral
Al primei vieţi.
Dar să  nu te-aştepţi
Să-nchidă-n clopot răul,
Să spună adevărul,
Să-l aşeze pe retină,
Să  iasă la lumină ,
Iar în prag de vis,
De  seară ,
Omul  să evadeze
Din  fiară.