L U N Ă       S Â N G E R I E

Autor, Vasile Lafter

    De când e lumea şi pământul, oamenii au citit în astre timpul viitor, convinşi că Universul ne trimite întotdeauna semne prevestitoare de nenorociri sau de întâmplări fericite. Şi acum, fataliştii au lansat în eter ipoteza unui apropiat sfârşit al lumii. Păcat că mulţi dintre noi, trăitori pe planetă, nu vom fi martorii dezastrului apocaliptic. Totul rămâne deci prilej de stimulare a imaginaţiei fertile pentru beletristică.

   Sângeriul lunii aflate în eclipsă totală, ca şi lacrimile de sânge din” Mioriţa”, ne tulbură, totuşi, echilibrul psihic. Sângele, ca simbol al vieţii, trimite la un iminent sfârşit, care oricum este unul obiectiv determinat materialiceşte de parametrii ce pot fi explicaţi ştiinţific.

   Fabulând pe acelaşi palier al simbolisticii fenomenelor astrale, putem spune câte ceva despre comportamentul agresiv al celor hărăziţi de soartă, prin votul nostru, să ne vegheze destinele.

   Simplificând lucrurile, doi oameni trasează coordonatele devenirii noastre: Preşedintele şi Premierul! Să nu invocaţi parlamentul ca fiind al treilea factor decisiv! Cineva îi numea pe aleşii poporului nişte mormoloci. Sunt asemenea căţeluşilor care latră ce latră, iar când se îngroaşă gluma nu ştiu pe unde să se ascundă. Românii s-au amăgit un timp cu marea alianţă  stânga-dreapta. Eşec lamentabil!

   România pare o ţară blestemată să nu aibă conducători destoinici. Certuri, acuze reciproce, turnătorii, abuzuri,  limbaj de periferie etc. Europa nici nu ne mai bagă în seamă. Străinii ştiu că ne plângem mereu la Înalta Poartă, tremurând de frica scaunelor.

Alegătorul român ,„turmentat”de minciuni şi propagandă mediatică, primind câte o căldare din patru în patru ani sau câte un kilogram de făină, judecă pragmatic. Politicienii fură câteva milioane de euro, fac sau nu fac puşcărie, poate chiar cu suspendare, şi după aceea trai nineacă! Mai ales că în puşcărie nici nu e  chiar aşa rău. Mai joci o tablă, mai scrii o carte…

   Mi-ar fi greu să numesc un politician cu un dram de carismă. Cei din vârf sunt oameni obişnuiţi, descurcăreţi, urcaţi în jilţ prin conjunctură, împingere de jos în sus cu speranţa susţinătorilor în binefacerile care le vor fi întoarse-funcţii, promovări, licitaţii, intervenţii etc.

Cunoaşteţi vreun parlamentar care nu a dat bani la partid pentru a-l pune pe liste? Va fi poate vreo excepţie!

Suntem un popor dezbinat. Nu putem da vina pe pasiunile politice, fiindcă ne schimbăm partidul asemenea ciorapilor. Păcat de frumuseţea istoriei noastre, când marele Ştefan era aşteptat cu dragoste la hramuri şi la răscruci şi văzduhul răsuna de salutul răzeşilor: ”Să trăieşti,Măria Ta!” Anii de ocupaţie ne-au transformat în cârpe şi asta mă doare.

   Pe mine, ca român, nu mă supără limbajul de mahala la care se coboară cei fără cultură universală, dar şi fără cei şapte ani de acasă. În lupta pentru ciolan, nu au nici un Dumnezeu. Mă doare însă imaginea proiectată în afara hotarelor.

România, în loc să se ridice în ochii lumii, devine groapa de gunoi a Europei, la discreţia oricărui troglodit de aiurea, care ştie să ne tragă de urechi, trâmbiţând normele europene.

Conaţionalii noştri ajunşi prin Parlamentul Europei în loc să se uite în ochii lor şi plini de respect să le spună     „Ia mai du-te…”, se ploconesc, dau din casă, devenind codiţe de topor ale naţiunii care i-a trimis acolo.  Ce fel de popor am devenit?

   Am o opinie oarecum aparte, referitoare la copărtaşii la această cădere liberă a demnităţii româneşti! Tot circul din viaţa cotidiană este mediatizat bolnăvicios. La noi, televiziunea a devenit mijloc de zâzanie, de şicane, de incitare la dispute de cea mai joasă speţă. De dragul audienţei, se renunţă la tot. Unele posturi de televiziune au devenit chiar antinaţionale. O.T.V.-ul a fost multiplicat de dragul scandalurilor fără sfârşit. Democraţie ?Eroare! Distrugerea bunului simţ naţional! Îndemn la disoluţie,  la extremism!

Doar un exemplu! S-a difuzat un filmuleţ – parodie în care Premierul era identificat cu Hitler. Bucurie mare! Aplauze. Nota 10 pentru idee! Dar România ce notă primeşte de la străinul leneş şi dezinteresat să afle adevărul? Nota 1!  Vor crede unii că suntem o ţară de hitlerişti!E oare bine, stimaţi Caţavenci? De fapt, cine e România? Chiar noi! Vă convine, dragi români, să fiţi identificaţi de străini ca nişte demni urmaşi ai lui Adolf Hitler şi să fiţi interpelaţi în Parlamentul Europei cam aşa: ”Ce faceţi naziştilor cu Hitler al vostru? Restauraţi al treilea Reich?  Cum rămâne cu sloganul nostru al etnogenezei din daci şi din romani?

   Ţâfnoşii din politica românească, despre care am mai scris, ar deveni nişte neica nimeni dacă media, barem o săptămână, s-ar face că nu este interesată de gogomăniile puse la cale pentru acoperirea nonvalorii. Lăsaţi-i să fure o săptămână fără să-i băgaţi în seamă. Vă asigur că îşi pun unghia în gât!

Mă întreb,  câtă vreme între politică şi mizerie vom mai pune semnul egalităţii?

Când pe listele electorale vor apărea oameni oneşti, recunoscuţi în comunitate, fără cotizaţii la partid? Abia atunci renaşte speranţa unei alte Românii. Binele naţional nu va mai fi o Fată Morgana!

    Lună sângerie! Eclipsă totală! Prevestiri catastrofice? Chiar toţi românii am uitat că suntem în săptămâna Patimilor?

Ce fel de popor religios suntem noi dacă nici mitul Învierii nu ne face să uităm micimile omeneşti şi aruncăm cu pietre unul în altul? Am devenit cu toţii Baraba? Nişte Baraba liberi?

   Am luat cuminecătură. După atâta zbucium, nu merităm oare o săptămână de reculegere, de cufundare în  sacru? Cum vom primi bucuria sfântă a Învierii, când ne ştim intinaţi de ură şi duşmănie?

Nu departe de Vrancea arhaică, în frumoasa Bucovină, românii se pregătesc să aducă ofrande celor chemaţi la Domnul. Un obicei creştin emoţionant. Pe dreapta şi pe stânga marilor artere de circulaţie din Suceava şi din alte locaţii bucovinene, în apropierea bisericilor, se înşiră coşuri cu pască, cozonac şi ouă încondeiate, cu lumânări aprinse trimiţând lumină din lumină celor cărora Hristos le va dărui viaţă.

   Pentru strămoşii care au plecat crezând în steaua românismului, pentru sufletele noastre efemere în această lume păcătoasă, să ne pregătim creştineşte pentru a primi lumina sfântă a Învierii Domnului Iisus Hristos.

 Sâmbătă spre duminică, după ce cocoşul va vesti Învierea Domnului la miezul nopţii, să inundăm străzile oraşelor şi uliţele satelor cu lumina sfântă a Învierii şi să facem să se audă până departe în eter creştinescul

“Hristos a înviat!”, aducător de pace şi speranţă.

Adevărat a înviat!!!