Cădeau în noaptea ‘ceea stele

În noaptea ‘ceea stelele cădeau
în apa care se-ntindea în faţa mea
şi nu le mai vedeam, privind în sus,
ci-n josul apei, parcă, fără fund
şi-n loc de prund, erau împrăştiate stele.
Mă aplecam asupra apei, cu mâna să le prind;
mi se părea căle ating, era doar o părere,
dar cerul, scufundat precum o Atlantidă,
era concret pe fundul apei fărăfund,
iar stelele…puteai să calci pe ele ca pe prund.
Pe mal, din vreascuri adunate de prin jur,
ardea un foc, iar eu mă încălzeam
la flăcările lui.
Uitându-mă în jos, ca-ntr-o oglindă,mă vedeam
în altă consubstanţialitate,
iar focul…şi focul de pe prund stelar
mă încălzea cu flăcările lui,
tentat să cred, un paradox în plus, în ubicuitate.