POEM DE MARIN IFRIM. Moartea e șnur

POEM DE MARIN IFRIM

Moartea e șnur

Mie mi-a secat sufletul, doar când am văzut morții mei.
Nu sunt vulgar. Moartea e moarte, am tras în ea cu coada ochiului.
E o babă virgină împuțită precum floarea de crin, e crăcănată,
Uneori, în Capele, între gleznele ei vinete încap câte trei coșciuge.
Ce să-i faci, ce să-i zici, e mai rea și mai mamă a țării decât
Politica demografică. Am sărutat-o. Mi-a lins și ea obrazul,
Parcă mânca pastă de ras, cremă, vârste nevinovate. Mă supun
Morții din motive umane. În realitate, aș fute-o toată ziua
Că oricum ia tot, acolo, la ea, cu iarbă, cu tot ce împute pe aici
Pe undeva. Cu sămânță. Moartea e diriginta clasei. E șnur…