Shrivastava
Shri, a striga, va stava, va sta,
Movila mortului, Mohenjo Daro,
Fusei, fuseși, fuse, axe și necazuri,
Cu Vedele vedea-vei mai departe,
Surendranth, mă cutremur, am un foto
Cu unul solid ca micuțul Goliath,
Fiind un manechin îi voi tăia capul,
Mantra, zise Zița, o injecție cu Ramayana
Îl face mare, nu l-am găsit între Alpha și Omega,
Era afară, la nevoi, vino după mine i-a spus El,
Atunci se petrecu o minune, carnea omului deveni străvezie,
Sada-Shiva, murmura mulțimea, în două s-a desfăcut lumea,
Zadarnic cercetez Cabala, litera aceea lipsește.
****************************
Își încleștează degetele în blana jaguarului,
un sunet straniu străbătu laringele mavrului,
spre binele amândurora totul se petrecu în liniște,
pe lac lișițele au zburat ca niște șnițele.
Apoi începu pomelnicul umilințelor,
mirmidonii veneau, ne otrăveau mințile,
se iubeau biciuindu-se și nu se jeleau,
jeleul aștepta pentru cacao.
Zurgălăii repetau poeziile de o mie de ani,
Doamne pe toți ne faci narcomani.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania