Amprentele lui Dumitru PETRAȘ

Ancore

Ce frumos se vede amurgul în gazda unui cântec
Drumul distanței ține universul în ancore de vid
Roua luminii cade peste izvorul nins prea devreme
Ecoul se îmbracă cu două gânduri mai groase
Iubirea săracă se vinde pe bani puțini
Speranța mea se îndoaie ca un nod la cravată
Când despic norii cu lumina amestecată din gând
Atunci avântul se îmbracă cu floarea cireșului bătrân
Se aude și foșnetul înnotând prin ocean de vise
Țipă și zborul cu aripile mari cât o noapte
Durerea plânge la capăt de lume, la capăt de drum
Cu palmele ninse, eu lutul iubirii îl frământ
Întind ancore să nu cadă universul pe stradă
Și-n ancore de vânt îmbrac copacii bătrâni
Însetat, strig izvoarele afară să scoată lespezi de apă
Așa se mărește universul cu lungimea luminii în timp
Așa să ancorăm iubirea în ancore de pământ.