Poem de Marin IFRIM

Te uiți la ei, sunt clone unice…

 
Te uiți la ei, sunt clone unice, își pun mâna pe piept, peste inima
Lor de vată patriotică, din mandat în mandat, din lovitură în
Lovitură, din secol în secol, îmbătrânind țara în rele. Vieți de
Protocol erotic, pentru eternii sfârșiți de noi începuturi. Între timp
Poporul se abrutizează de foame, de prostie farmaceutică dată
Precum un vaccin tuturor celor care nu trebuie să gândească. Din
Ce în ce mai rău, din ce în ce mai pe șleau, gibonii devin cel
Puțin trilingvi, pe funcții de traducători între Dumnezeu și talpa
Pingelită a crescătorilor de clone unice, în urne electorale cu iz
De toaletă publică. Te uiți la ei și vezi cum le trece vremea. A ști
Înseamnă a trece printre obstacole. Ei nu știu nimic. Se împiedică
De prima și ultima lor copertă de istorie: ziua de azi, o zi care
Vine întotdeauna după ce trece. Au și ei speranțe. Își duc laba
În dreptul inimii, ca și cum ar jura credință cărnii lor, ca și cum
Nu se pot abține să nu iubească tot ce duce spre burdihanele lor
Nisipoase. S-au izolat în închipuiri lipsite de tâlc, în trupuri de
Paradă. Să nu-i confundăm cu neamul lui Scaraoțchi, ei sunt doar
De-ai noștri. De-ai lor. De-ai tuturora, pretutindeni unde răul dă
Să crape. Se acoperă unul pe altul, pagină după pagină, zi după zi
Secole după secole. Te uiți la ei, sunt clone unice, peste inima lor…

Â