Amprentele lui Dumitru PETRAȘ

Sufletul meu

De mult, în sufletul meu se topește zăpada
Și apa curgând se-ndoaie prin flăcări de vis,
Umbra speranței umbrește departe
Se văd numai versuri frumoase ce-am scris,
Mâine beau țuică de Rădeni… cu Universul la masă
Peste pâinea împletită torn lacrimi de vin,
Trezesc și glasul străvechi adormit în ulcioare,
Iar peste lumina ninsă aștern timpul străin.
Mâine… aduc noaptea îndoliată acasă,
Deschid ușa din copacul cel mort și crud
Vreau să mă sărute străinul pe fruntea domnească,
Astăzi îmi adun toți anii ca să-i ard pe rug,
Inima mea o să plesnească ca un vulcan ce erupe
Așchiile de sânge vor acoperi o viață,
Voi nu m-ați lăsat să merg mai departe
Răutatea pe care mi-ați dat-o a rodit,
V-ați bucurat când am plâns învelit în noapte
De spaimă, tresărind ca un câine fără stăpân,
Mi-ați furat și timpul din mine, cu zâmbet pe gură
Și apa din fântâni ați îmăpiedicat-o să iasă…
Transpiră și Steaua Polară sub nori,
Numai tu femeie cu suflet de piatră
Rămâi pururea… acasă.