Lia RUSE

   ȚARĂ

Cuvinte respirând înduioşate gânduri…
…………………………………………………
Steagurile de veghe fâlfâind, sus, în vânt,
Parada militară ce se-nşiră-n rânduri,
Sunt semne că se-nalţă ,,ţara” pe-acest pământ.
Prin labirintul dulce al graiului străbun
Bat inimile noastre înmiresmând serbarea,
Argintul zilei, de iarnă, sclipeşte acum
Reverberând istoria şi neuitarea.
Memoria istoriei impune respect!
Rezemată pe trecutul răvăşit mereu
De nelinişti provocate de vecini direct,
Ți-ai păstrat portul şi graiul deşi, ţi-a fost greu…
Pe-un ecran magnific, ca-ntr-o flacără moale,
Privim în urma noastră, la străbuni, cu fală!
O,… câtă fericire prin sferele tale
E-n această sărbătoare naţională…
Cu lacrimi de dor ne gândim – la tine – ţară
Şi-ţi cântăm imnul ce-a prins adevăr absolut!
Vecinii ce ţi-au luat copiii să piară
Şi să se întoarcă acasă ţinutul pierdut.
Îngenunchem!.. Pământu`-n care dorm strămoşii,
Soarbe mereu durerea şi tristeţea noastră!
Să jucăm o sârbă: copii, tineri cu moşii
Mulţumind, mult, Domnului, în noaptea albastră.
Întâi Decembrie cântă ,,Unirea Albă”
Şi ca-ntr-un miracol îmbracă, tandru, IA …
……………………………………………………
Curg, peste suflete, artificii în salbă
Şi printre fulgi strigăm : Trăiască România!