ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Poem de Marin IFRIM

Ninge de la sine, ninge și la noi

Nu mai ninge dar e frig. Eu te tac și te tot strig.
Gerul  mi-a-nghețat și talpa cea cu care plec să
Vin dinspre tine mai senin. E frig, e tare frig aici
Și mă gândesc doar la furnici, ce-o fi cu ele în pământ
În rânza cerului de unt. Și cum și-or linge frunzele
De vânt, ca de pământ la reci tunele, ca de la mine
Înspre ele. Și mă gândesc la draga mea, doar o
Furnică tot și ea, și-mi vine să mă duc în zer de iarnă
Să ies în primăveri și să vestesc că nu sunt singur și iubesc.
Aici sau unde-aș fi, mereu mă simt într-un taxi
Cu șoferiță-n miliarde care din când în când mă
Arde. Și firgul moare de la sine, e ca și cum e de
La mine. Iar eu iubesc pe ger cumplit, doar o femeie
De iubit. Și-mi este tare dor de ea chiar și când ninge
Nea de nea. Și o topesc nespus de mult, de n-o aud
Și n-o ascult. Să ningă ningere din mine. Că între
Noi e doar zăpadă iar inima ne stă să cadă.Stând
Cum stă pisoiul în vârf de coadă, doar Dumnezeu
Ne mai deznoadă. Pup inviziblilul palpabil.Și încă nu
Sunt prea amabil. Afară e cumplit de ger și eu doar
Cer și Cer albastru. Mă rog ls tine doar atât: Nu-mi
Face frigul de temut că tot te ascult .și te ascult
Ca de la un Mut la altul mut. Te ascult…