ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Nicolae CORNESCIAN

Sub orizonturi intersectate

Amintirile tale erau mult mai clare decât prezentul meu.
Întrucât ai mai trăit această zi, tocmai în acest loc,
extins dintr-un singur grăunte de pământ,
ajuns aici din spaţii deja stinse, de undeva din univers.
Erau culori păstrate-n lumină, forme şi învolburări
continuând ritmul rutinei; alte prezenţe radiind căldură,
urmând drumuri urzite aproape din nimic.
Erau aparenţe prezente în visele celor ce nu mă ştiau:
piaţete periferice, pline de porumbei ce piereau în înalt,
în tenebrele-n care alţi sâmburi de pământ trenau în nemişcare,
pe când lumea din jurul nostru devenea tot mai vastă.
Nu mai avea nici un răzor sigur, unde am fi putut aştepta
un alt final. Ceva ce venea din afara timpului dincolo de care,
în mod raţional, n-ar mai fi trebuit să mai fie nimic.
Asemenea întinderii de întuneric irupând din adâncuri
golite chiar şi de aer. Chiar şi acum, la ora la care oglinzile
dimprejurul nostru multiplicau apropierile tot mai vii.
Până când, pe vălul sticlos, propria privire părea
doar o plăsmuire întoarsă din orele serii ce încă nici nu a sosit.
Aidoma amintirilor tale, mult mai clare decât orice prezent,
posibil doar în acest ţinut. Situat la intersecţia orizonturilor
interminabile. Aproape de ape revărsate deasupra oraşului
cufundat în reverii, orbitând precum cerul.
Ape adânci, absorbind oglindirile de prisos
când priveam marginile ce nu trebuiau privite, căci acolo,
în depărtările deja stinse, ceva destul de posibil
întotdeauna se întrupa aproape din nimic. Ilumina
stâncile nisipoase, de culoarea păsărilor pierite în înalt.
Umplea cu transparenţe reci aerul acestei periferii. Acestui loc
de sub orizonturi intersectate, unde întotdeauna ni se părea
că mai aveam destul de mult timp pentru alte plecări.
Înspre alte umbre. Spre maluri pe care izbuteam să uităm
că, în ziua ce părea că am trăit-o deja, eram tocmai aici;
că… eram.