Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 7 (127), Iunie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Mihai Sălcuțan sau vocația spiritului ironic și moralist

Primit pentru publicare: 19 Iul. 2019
Autor: Alexandru Florin ȚENE, președintele Ligii Scriitorilor Români, membru corespondent al Academiei Americană Română
Publicat: 20 Iul. 2019
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Am primit de la Buzău cartea cunoscutului prozator Mihai Sălcuțan, intitulată “Ce-i lipsește milionarului“, apărută la editura “editgraph”, Buzău, 2019, care încă din titlu și desenul de pe copertă cu un porcușor, ne atenționează de subtilitatea ironiei strecurată în texte.
Volumul l-am primit cu dedicația: “Domnului academician Al.Florin Țene, cu apreciere pentru serviciul credincios adus literaturii și culturii române. 29, iunie 2019, Cluj-Napoca, ss Mihai Sălcuțan“,frază care mă onorează.
Desenul de pe copertă mă duce cu gândul la simbolul acestuia în tradiția românească, engleză, austriacă, irlandeză, prin care se spune că porcii aduc noroc – în special de Anul Nou – tradiție e aparentă de origine teutonă, neavând vreo legătură cu alimentul interzis (carnea de porc) din cultura arabă și nici vreo origine în cultura iudaica. Proverbialul „porc în trifoi” echivalează invariabil cu prosperitatea financiară și bunăstarea.
Apărută în condiții grafice, tipografice și estetice de excepție, cartea cuprinde 31 de narațiuni și o prefață semnată de Paul Androne, profesor la Liceul Pedagogic din Buzău, care este un bun cunoscător al limbi și literaturii române, și nu numai.
Aprecierile la proza acestui scriitor buzoian de pe ultima copertă a cărții, semnate de Ion Roșioru, Nică Janet și Tudor Cicu, completează “biografia” stilistică și de limbaj a unui scriitor polivalent, puterea de observație și punerea în dialog a spiritului parodic, creând acel spectacol umoristic și parodic degustat de cititori, precum un pahar bun de vin, fără sifon, de Drăgășani
Prozatorul are simțul subtil al observației, aptitudine ce surprinde ca o imagine negativă a unei stări fotografice, la care îi adaugă o tușe pentru a-i mării portretul personajului și atitudinea lui într-un contest social. Această explicație evidențiază o stare tehnică prozodică savuroasă insolită ce provine din filozofia caragialistă. Tablouri de gros-plan construite de Miahi Sălcuțan are o excepțională forță de plastician-caricaturist și de restaurator al atmosferei, a clipei surprinse în preajma unui preot la un pahar de vin. (Un autograph…pe cinste!). Narațiunea este dedicată regretatului Nicolae-Paul Mihail (Nicomah ).
Povestirile din cartea scriitorului Mihai Sălcuțan ilustrează o structură subtil-umoristică de personalitate și situații de caz cu un stil ironic.Sunt ilustrate tablouri hilare, ce te conduc, vrând ne vrând, să te gândești la Kafka cel care a influențat scriitori precum Jorge Luis Borges, Albert Camus, Jean-Paul Sartre sau Gabriel García Márquez,(“Efectele pestei porcine africane asupra umorului românesc“ ).
În “Atac de panică “, descoperim o structură reflexivă, a emoțiilor trăite de o familie care câștigă un autoturism la un concurs organizat de un supermarket, unde tocmai la sfârșitul narațiunii descoperim “cheia” învățăturii de minte. Aici, sufletul baroc al lui Gheorghe, personajul principal, trăiește emoția unui eventual accident săvârșit de șoferul angajat care toată viața a condus numai o mașină de pompe funebre. În acest sfârșit al povestirii autorul strecoară, subtil, o posibilă cotitură care ar fi putut avea loc, în asumarea unui destin. Întâmplare ce tangențiază cu aforismul lui Mihail Lermontov: ,,Viaţa… e o glumă fără niciun haz. “
“Solidaritatea în cadrul comunității “este o narațiune meditativă ce pune pe gânduri edilul comunității unui oraș, astfel că în finalul acesteia morala stârnește o cazuistică lapidară în marginea unei acțiuni suspendate.
Paradoxul unei întâmplări desfășurată într-un magazin de către un hoț, datorită unei tuse tabacică îl descoperim în relatarea “Fumatul dăunează grav libertății “, lucrare în care autorul are marea calitate, paradoxală, de a ne face să știm puține despre personajele lui, fiindcă le ascunde într-o penumbră, dar, care în final, se iluminează o morală.
O narațiune de rezistență este “Paștele Blajinilor “ în care descoperim portretul preotului Laurențiu Mironescu aflat “în toamna vieții “, ce își rememorează viața cu nostalgie. Aici e o atmosferă de sabat, dar stilul este exceptional și ne arată un creator neîntrecut de atmosferă ușor moralist. Pentru autor umorul, satira, ironia fină, morala sunt elementele principale pe care le folosește cu îndemânare.
Citind cartea, mi-am adus aminte de aforismul olandez :” Umorul este uleiul din lampa vieţii noastre.”, care luminează cu înțelepciune sufletul uman.În acest context, dacă Gib I. Mihăescu având aceeași meseria cu Mihai Sălcuțan, scria povestiri din viața avocățească cu întâmplări din procesele la care lua parte, privindu-le prin lentilele unor ochelari, scriitorul nostru din Buzău se inspiră din întâmplările zilnice ale societății observându-le într-o oglindă concavă.
Proza lui Mihai Sălcuțan este cursivă, frisonată de ironie, dar cu măsură, plină de idei și atractivă prin originalitatea întâmplărilor. Vocația de a comunica stări adânci și imprecise prin gesturi ironice și fundamental moraliste, o găsim în prozele cărții. Morala fiecărei povestiri o descoperim la sfârșitul textului ca o concluzie a narațiunii. Autorul descrie acțiunile printr-o formula întotdeauna esențială, urmând lecția clasicistă a caracterelor.