Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
Infinita poezie
Tu,
Ești o infinită poezie
iar gândul meu nebun fantastic cu tine
se pierde printre vise și suspine o mie,
care îți aparțin, căci le hrănești cu bine.
Ești o sclipitoare lumină-n al meu suflet
ce pâlpâie la vânt, dar nicicând nu se stinge,
nu mi-ai șters niciodată surâsul de pe buze
pentru că pe tine dragostea te învinge.
Ești steaua de pe cer ce plânge după lună,
ești lacrima ce cade pe sânul dezgolit
și inima ce bate după suflet, nebună,
să-l facă să mai simtă cum e să fie iubit.
Ești tu și nimeni altul, lumina dimineții
ce atât de normală nu vede a ei valoare,
speranța ce-mi răsare cu drag în drumul vieții
și care mă hrănește cu dragostea cea mare.
Ești raza cea de soare timidă printre nori
în bătaia furtunii de care nu se teme,
fierbinte mângâiere ce arde cu fiori
și care crește, crește, ajunge la extreme.
Cu tine mă hrănești când sunt înfometată
și tot tu îmi ești leacul când sufăr în tăcere.
Tu îmi astâmperi setea cu dragostea curată,
plăcut surprins renaști când inima mea-ți cere.
Tu, ești un simplu Tu, dar îmi dai infinitul
în care mă pot pierde fără regret pe lume,
nu e un simplu fapt, sigur îmi ești ursitul
pe inimă mi-ai scris de neșters al tău nume.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania