Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.2 (146), Februarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
Primit pentru publicare: 08.02.2021
Autor: Cristina UNGUREANU
Publicat: 17 Febr. 2021
© Cristina Ungureanu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Te simt, ai plâns,
Uzi îţi sunt ochii,
Dar zi-mi ce ţii în braţe strâns,
Când vântul leagănă plopii?
Să fie o pernă, să fie o femeie,
O candelă ori o scânteie?
Dacă aş putea să ştiu,
M-aş opri sau aş continua să-ţi scriu.
Pe unde umbli noaptea,
Când vântul urlă rece?
Pe unde-ţi cauţi moartea,
Sau cui îi spui că-ţi trece?
Dacă te-aş vedea din nou,
Ochii n-ar mai şti lumina;
Ar recunoaşte un stilou,
Ce scrie pentru tine-ntr-una.
Iar plângi, iubite domn?
Iar plângi şi nu ai somn?
De ce nu vii să-mi mori în braţe?
Sau aştepţi, de tine aripi să se-agaţe?
Şi tu, înger prigonit din cer?
Şi tu cu gând demonic, la fel ca Lucifer?
Zi-mi, unde îţi e scrisă liniştea?
Zi-mi azi, căci dacă mori, voi şti că-i vina mea.
Şi tu trădezi iubirea?
Şi tu divulgi secrete?
Sau te doare amintirea,
Cu noi, de pe perete?
Un dor ai luat cu tine,
Mi-ai lăsat un infinit.
Un miracol de rubine,
Dac-aş şti că ai venit.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania