LA MUNTE

Am colindat munţii odată

Pe-o şosea de coame abrupte agăţată,

Prin păduri uriaşe rătăcită

Şi cu botul de nori mângâiată.

Culmile străbătute păreau poeme de piatră

Pe care cobora o imensă ceaţă,

Ochiul liber nu le putea desluşi

Căci un mic nor în crepuscul se ivi.

Pe firul unei cascade m-am oprit,

Stalactitele peşterii cu drag le-am privit,

Sub o boltă obscură la vioară am ascultat,

O baladă nepământeană de neuitat.

Sub imperiul muzicii nemaiauzite,

Mă aflam în clipele cele mai fericite

Căci nicio iluzie nu trăieşte pân-la sfârşit,

Aşa cum eu însumi mi-am închipuit..

Sfâşâind cu tălpile iarba moale,

Am colindat munţii şi pe ploaie,

Clipele ca nişte petale de aur treceau

Când ultimii zimbri prin ramuri crude alergau.

A fost o călătorie iniţiatică

Departe de propria-mi fiinţă,

Spre infinitul mereu implorat

La supărări şi certuri şi apoi uitat.

Articole asemănătoare